Susan Boyle, celebra artistă scoțiană în vârstă de 65 de ani, a făcut declarații rare despre viața sa sentimentală și a dezvăluit că este în continuare singură. Cântăreața, care a devenit celebră la nivel mondial după participarea la emisiunea „Britain's Got Talent”, a vorbit deschis despre motivele pentru care nu se grăbește să își găsească un partener.
Într-un interviu acordat jurnaliștilor de la „The Sun”, cântăreața în vârstă de 65 de ani a pus capăt zvonurilor potrivit cărora s-ar pregăti să se căsătorească.
„Cine a spus că mă logodesc? E prea târziu pentru asta”, a declarat Susan Boyle. „Nu am timp pentru un iubit. Dar mai vedem”, a mai spus ea, potrivit People.
Deși recunoaște că nu a renunțat complet la ideea unei relații, artista spune că refuză metodele moderne de dating și preferă să lase lucrurile să se întâmple în mod natural.
„Nu voi folosi niciodată vreo aplicație precum Tinder. Singurul Tinder pe care îl cunosc este o cutie de chibrituri. Nu fac genul acesta de selecție online și nici nu voi face. Aș prefera mult mai mult să cunosc pe cineva în mod natural”, a explicat ea.
Cum a devenit cunoscută Susan Boyle
Viața lui Susan Boyle s-a schimbat radical în 2009, când audiția sa pentru cel de-al treilea sezon al emisiunii „Britain's Got Talent” a devenit virală și a impresionat milioane de oameni din întreaga lume. La acea vreme, ea mărturisea că locuia singură împreună cu pisica sa și că nu fusese niciodată sărutată, detaliu care a emoționat publicul.
Abia în 2014, la vârsta de 53 de ani, artista a avut prima relație serioasă. Partenerul său era un medic american pe care l-a cunoscut în timpul unui turneu și pe care îl descria atunci drept „un bărbat foarte drăguț”.
În ultimii ani, Susan Boyle s-a concentrat în principal asupra carierei și a recuperării sale după problemele de sănătate cu care s-a confruntat. În iunie 2023, ea a revenit pe scena „Britain's Got Talent”, unde a interpretat din nou piesa care a făcut-o celebră, „I Dreamed a Dream”. Cu acea ocazie, artista a dezvăluit că suferise un accident vascular cerebral minor în aprilie 2022.
Susan Boyle a mărturisit că recuperarea nu a fost deloc ușoară și că a inclus lecții de canto și numeroase ședințe de terapie logopedică.
„Nu m-am gândit niciodată că voi ajunge atât de departe. Am primit foarte multă încurajări, iar publicul a fost atât de afectuos cu mine”, a spus ea.
În prezent, artista continuă să facă pași mici, dar siguri, atât în carieră, cât și în viața personală.
„Fac pași mici, de bebeluș. Dacă te grăbești prea mult, prea devreme, riști să te prăbușești. Mi-a luat ceva timp să-mi recapăt încrederea în ceea ce privește muzica. Dar ajung acolo. Încet”, a concluzionat Susan Boyle.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!