Acum la Digi FM Alex Vidia MO FT. EMPRESS OF - Red Wine
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

CCR rediscută sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern şi Parlament

CCR
Curtea Constitutională

Curtea Constituţională a României (CCR) ar putea lua o decizie joi în cazul sesizării preşedintelui Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament, declanşat prin emiterea Ordonanţei de urgenţă privind Programul SAFE, au precizat oficiali ai CCR.

Sorin Grindeanu a cerut Curţii Constituţionale să constate existenţa acestui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Guvern şi să stabilească conduita de urmat în vederea restabilirii ordinii constituţionale.

"Conflictul juridic de natură constituţională este generat de două conduite neconstituţionale distincte, dar convergente prin efectele lor, ale Guvernului României: adoptarea şi transmiterea spre publicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 38/2026 după retragerea încrederii Parlamentului prin moţiune de cenzură (5 mai 2026), respectiv publicarea sa în Monitorul Oficial la data de 8 mai 2026, de un Guvern care, în conformitate cu art. 110 alin. (4) din Constituţie, nu mai era abilitat să exercite decât acte de administrare curentă a treburilor publice, cu excluderea categorică a oricărei competenţe de legiferare delegată; reglementarea prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 38/2026 a unor soluţii legislative care se aflau deja în procedură parlamentară - în curs de dezbatere sau chiar pe ordinea de zi a şedinţelor plenului la Camera Deputaţilor şi, respectiv, la Senat - transformând astfel Guvernul dintr-un legiuitor delegat, căruia i s-a retras tocmai mandatul democratic, într-o autoritate legiuitoare concurentă cu Parlamentul, cu abdicarea de la rolul său constituţional şi prin nesocotirea, în acelaşi timp, a obligaţiei de loialitate constituţională faţă de Parlament, ca unică autoritate legiuitoare a ţării", se susţine în sesizare, potrivit Agerpres.ro

Conform acesteia, din analiza cronologiei procedurale şi din conţinutul actelor normative implicate, reiese că Guvernul a procedat la extinderea "substanţială" a proiectului iniţial al ordonanţei de urgenţă a Guvernului în dimineaţa zilei de 5 mai, ziua dezbaterii şi votării moţiunii de cenzură, prin adăugarea a 12 articole noi.

"Expunerea de motive a legii de aprobare recunoaşte explicit că 'Completările aduse în şedinţa de Guvern Ordonanţei de urgenţă au fost motivate de importanţa şi urgenţa reglementărilor, coroborate cu posibilitatea ca, în ipoteza votării moţiunii de cenzură împotriva Executivului, acesta să nu mai poată emite ordonanţe de urgenţă pe perioada interimatului'. Concluziv, prin conduita sa, Guvernul nu doar că intervine într-un domeniu aflat deja în dezbatere parlamentară, ci anticipează şi substituie rezultatul procesului legislativ, diminuând rolul deliberativ al Parlamentului şi afectând echilibrul constituţional dintre puterile statului, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie", apreciază preşedintele Camerei Deputaţilor.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 20
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
irineu
Irineu Darău: Dacă nu poate exista o majoritate „de coabitare” în Parlament, nu poate exista...
ccr bun
CCR analizează noua Lege ANI. Ce se întâmplă cu mandatele aleșilor și declarațiile de avere...
Daniel Funeriu
Daniel Funeriu vede alegerile anticipate drept soluție la criza politică: "Întoarcerea la...
grindeanu
Grindeanu: „Pare că dacă vom avea un Guvern va fi unul care va trece nu cu o largă majoritate”
Te-ar putea interesa și
sorin grindeanu si ilie bolojan
Sorin Grindeanu: 'Pro-europeanul' Bolojan recunoaşte că şi-a salvat scaunul prin înţelegeri...
Ilie Bolojan
Bolojan: „Un guvern de armistiţiu, un guvern pe tranziţie, dacă nu se găseşte o formulă, poate...
Gheorghe Hagi will have a stadium named after him in Constanta, Bucharest, Romania - 30 Sep 2024
Kelemen Hunor, despre un posibil guvern după 15 august: "Nu vreau să stric feng shui-ul...
grindeanu
Grindeanu: Nu rămânem în acest blocaj. Sunt foarte optimist că după 15 august vom avea un...
Partenerii noștri
Digi24 Eclipsa de Soare 2026 are loc astăzi: La ce oră începe fenomenul în România și din ce orașe poate fi observat
Eclipsa de Soare 2026 are loc astăzi: La ce oră începe fenomenul în...
DigiSport Răsturnare de situație la CFR Cluj
Răsturnare de situație la CFR Cluj
PeRoz 5 zodii care atrag fericirea, reușitele și norocul în dragoste până pe 10 septembrie
5 zodii care atrag fericirea, reușitele și norocul în dragoste până pe 10...
Film Now O actriță din Harry Potter, metodă surprinzătoare de a-și întreține cei patru copii: "Am câștigat mai mult decât în toată cariera mea"
O actriță din Harry Potter, metodă surprinzătoare de a-și întreține cei...
Digi World Ce se întâmplă în organismul tău dacă mănânci pâine albă în fiecare zi. Ce spun nutriționiștii despre acest obicei alimentar
Ce se întâmplă în organismul tău dacă mănânci pâine albă în fiecare zi. Ce...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Cum era, de fapt, Freddie Mercury în viața reală. Prietenii au rupt tăcerea după 34 de ani: „Nimeni nu l-a cunoscut cu adevărat”
Cum era, de fapt, Freddie Mercury în viața reală. Prietenii au rupt...
Digi Life O noapte în mijlocul oceanului, înconjurat de rechini. Cum arată cazarea plutitoare pentru cei mai curajoși turiști
O noapte în mijlocul oceanului, înconjurat de rechini. Cum arată cazarea...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
oana zamfir vlad craioveanu serban copot
Șerban Copoț, la Digi FM: Reuniunea istorică Animal X la Untold și adevărul despre hitul „Să...
selly
Selly, dezvăluiri la matinalul Digi FM: De ce nu îl aduce pe Eminem la Beach, Please și cât a...
alex stamate
Cine este Alex Stamate? Fenomenul viral care a răvășit TikTok-ul, dezbătut la matinalul Digi FM
Ultimele știri
Glastonbury Festival 2025 - Day Five
Probleme de sănătate pentru Rod Stewart. Artistul a suferit o intervenţie chirurgicală la...
Super Bowl LX: New England Patriots v Seattle Seahawks
Green Day se lansează în lumea cinematografiei. „Nimrods”, o comedie inspirată de trupa punk...
Spain Deploys Troops In Response To Border Breach In Ceuta
Marocul sporeşte măsurile de securitate în apropiere de Ceuta şi Melilla, în aşteptarea unui...
Princess Ingrid Alexandra student at UIO
Prințesa Ingrid Alexandra s-a întors acasă și a început studiile la Universitatea din Oslo...