Croaţia a ajuns în marea finală a Cupei Mondiale pentru prima dată în istoria sa. Croaţia e cea mai slab clasată echipă din clasamentul FIFA care a jucat o finală de Campionat Mondial, iar la momentul finalei, Modrici și compania erau pe locul 20 în lume. Naţionala antrenată de selecţionerul Dalici a devenit a doua cea mai mică ţară din lume care a jucat o finală de Mondial, dupa Uruguay (3 milioane de locuitori). În Croaţia există o populaţie de 4 milioane de oameni. Digi FM a realizat un interviu exclusiv cu Levente Balint, despre naționala de fotbal a Croației.
DIGI FM: Cum a reușit Croația să ajungă în finala Campionatului Mondial de Fotbal 2018?
Levente Balint, jurnalist și ofițer de presă ACS Poli Timișoara:
Tot ce s-a întâmplat la Campionatul Mondial din Rusia este apogeul unei generaţii formidabile. O generaţie a cărei ascensiune a început în urmă cu 10 ani. Foarte puţină lume vorbeşte în contextul actual al reuşitei croaţilor de ce s-a făcut la Europeanul din 2008. Atunci croaţii au pierdut la loviturile de departajare in sferturile de finală cu Turcia, după ce croaţii au deschis scorul în minutul 117. Atunci a început drumul spre succes al actualei generaţii . Este o generaţie care a fost construită pe baya unui proiect inceput în urmă cu 15 ani la Dinamo Zagreb. Nu mai puţin de 14 din actualii jucători ai naţionalei Croaţiei au crescut sau au trecut pe la Dinamo Zagreb. Croaţia nu are un stadion naţional. În Croaţia nu s-a construit un stadion nou din 1991. În schimb rezultatele au fost foarte bune. Au un program foarte bine pus la punct la nivel de copii şi juniori.
DIGI FM: Putem îndrăzni o comparație între România și Croația sau alte țări din spațiul ex-iugoslav?
Levente Balint, jurnalist și ofițer de presă ACS Poli Timișoara: Cluburile din Croaţia şi din Serbia nu sunt încă din punct de vedere al organizării juridice la nivelul celor din România. Sunt un fel de „societăţi publice”. Ele sunt nevoite sa se autofinanţeze, au foarte puţini bani din drepturile de televiziune. Au o susţinere din partea autorităţilor locale, dar sunt nevoite să trăiască din ceea ce produc. La nivel de copii şi juniori se lucrează la un nivel maxim, pentru ca jucătorii care sunt crescuţi să poată fi vânduţi pe sume importante, iar cluburile să reuşească să supravieţuiască. La nivelul jocului calitatea din campionatul României este superioară celor din Croaţia, Serbia sau Ungaria. În schimb, în special în Croaţia, jucătorii crescuţi au o valoare individuală foarte bună. Conducătorii cluburilor sunt foarte buni negustori şi reuşesc să-şi vândă jucătorii la preţuri bune. 81% din jucătorii care ajung în străinătate joacă foarte bine după ce pleacă din Croaţia, fapt care în România nu s-a mai întâmplat din 1996. Croaţii nu îşi bat joc de ocazia pe care o au de a juca în străinătate. Din păcate sunt foarte puţine cazuri de jucători români care reuşesc să se afirme cât de cât într-un campionat important. Putem vorbi de bagaj genetic din moment ce şi la alte sporturi croaţii şi alte naţiuni ex-iugoslave au rezultate la handbal, baschet şi polo. Vorbim de ambiţie! În 2009 Poli a jucat un meci împotriva lui Dinamo Zagreb şi a bătut cu 3 la 0 acasă. În echipa aceea a lui Dinamo Zagreb erau Mandzukic, Lovren şi Badelj pe care i-am văzut acum la Mondial. Căpitanul echipei era Dan Alexa şi era impresionat de forţa adversarului direct Badelj, care a ajuns la Fiorentina. Spre deosebire de naţionala Franţei, croaţii au mai puţin jucători născuţi în ţara lor. Contează relaţia foarte bună şi conexiunile pe crae le au croaţii. Rakitic s-a născut în Elveţia. Kovacic s-a născut în Austria. Josip Šimunić s-a născut în Australia. Croaţia pune accent pe plan naţional, cultural şi sportiv ca relaţia cu croaţii de opeste hotare să fie foarte bună. Jucătorii care au origini croate au păstrat legătura cu ţara au fost determinaţi, lămuriţi să vină să joace pentru Croaţia, chiar dacă se putea ca în ţările în care au crescut să aibă mai multe şanse să câştige pe plan financiar.
DIGI FM: De unde își ia Croația jucătorii de națională?
Levente Balint, jurnalist și ofițer de presă ACS Poli Timișoara:
Bazinul de selecţie nici nu este foarte mare fiindca este o ţară mică. Clubul Dinamo Zagreb este foarte bine organizat, se bazează pe o şcoală de fotbal în care sunt implicaţi foşti mari jucători care lucrează la acest nivel juvenil. Situaţia economica în Croaţia este neplăcută şi există ipoteza că sunt buni la sport fiindca nu le place să muncească şi prin sport e mai uşor să se dezvolte. Este o variantă de a ieşi din pauperitate. Să nu ne închipuim că brusc după 1991 au venit nişte oameni deştepţi care au reinventat fotbalul. Acolo există tradiţia. Înainte de cel de al Doilea Război Mondial existau grupări puternice. Hajduk Split a fost o echipă puternică în anii 50-60. În anii 60 Dinamo Zagreb a cucerit Cupa Uefa., Cupa Oraşelor Târguri cum era denumită atunci. Nimic nu este întâmplător. Care este diferenţa între noi şi ei la capiotolul fotbal, ca şi înzestrare ca şi calităţi tehnice jucătorii români nu sunt sub cei din fosta zonă iugoslavă, dar contează foarte mult ambiţia, seriozitatea, contează şi contactul pe care ei l-au avut permanent cu fotbalul occidental. Din anii 60 jucătorii iugoslavi puteau sa plece in strainatate. Fotbalul românesc a fost foarte mult timp blocat, foarte puţini jucători au reuşit să plece în străinătate înainte de 1989. În 2013 la numai 18 ani în meciul Croaţia – Serbia a fost titularizat Mateo Kovacic. Noi cu foarte mici excepţii considerăm că jucătorii sunt prea tineri. De abia în ultimii ani au început să dea credit jucătorilor de la acest nivel şi cel care a făcut asta a fost Gheorghe Hagi. Foarte mult s+a pierdut după 1990 la acest capitol al încrederii care trebuie să se dea tinerilor jucători.
În Serbia, nu contează la ce club, un salariu lunar la un club nou depăşea un salariu mediu la un jucător de 500, 800 şi 1000 de euro. Un lucru surprinzător pentru un club de prima ligă. În schimb acel club a crescut foarte mult fiindcă a data şansa tinerilor, a vândut jucători şi acum evoluează în Europa League. Noi avem foarte mare potenţial şi economic şi sportiv şi geografic şi din pacate nu reuşim sub nicio formă să valorificăm.
Am lucrat cu un jucător croat şi îmi spunea că e impresionat de România. Mă întreb de ce o ţară care este de trei ori mai mică decât România contează mult mai mult în fotbalul mondial. Raspunsul e simplu. Pentru ca ştiu să-şi folosească resursele. Pun accent pe ce înseamnă creşterea copiilor şi rezultatele se văd. O perspectivă foarte bună adusă de FRF este că în Prima Ligă să existe cel puţin un jucător român sub 21 de ani pe teren şi în Liga a doua minim trei.
În Timişoara a existat o continuitate la nivel sportiv a ajutat aceasta zonă să-şi crească jucătorii. Sunt foarte mulţi fotbalişti în prima Ligă care provin din judeţul Timiş, care au crescut la cluburile noastre. Timişoara are un foarte mare potenţial. Este un judeţ enorm, dar problema este că jucătorii nu rămân în zonă. Se poate face liniştit un lot de jucători crescuţi în Timişoara care să joace în Liga Întâi. 7 jucători au evoluat în echipele naţionale de juniori. Existenţa unui club puternic, susţinut financiar, ca infrastructură va ajuta copiii să nu se piardă. Faptul că apar jucători demonstrează că se lucrează bine şi că există potenţial. Marea problemă este următorul pas. Ce se va întâmpla cu ei şi ce le va fi oferit în momentul în care ei trebuie să facă saltul spre marea performanţă. E problema de continuitate, de ce jucătorii de la nivel naţional nu fac performanţă la echipa naţională, la nivel european sau mondial. E problemă de organizare şi de sistem.
DIGI FM: O comparație între noi și croați despre tinerele speranțe...
Levente Balint, jurnalist si ofiter de presa ACS Poli Timisoara:
LPS Banatul face parte din sistemul de învăţământ public. Sunt şi şcoli private. În cazul unui club de fotbal dacă nu ai un buget bine consolidat, dacă nu ai ceva sigur, este logic ca în momentul în care ai o ofertă bună pentru un jucător să-l vinzi. Un jucător în momentul în care ajunge la 18 ani îşi doreşte mai mult şi părinţii îşi doresc ca băiatul lor să ajungă la un club mare.
Este foarte importantă stabilitatea financiară a cluburilor. Degeaba ai potenţial, antrenori şi jucători dacă nu există siguranţă. Dacă nu există sprijinul legal este foarte greu să se dezvolte clubul. Trebuie sa existe surse de venit prin care sa fie susţinută activitatea de performanţă.
În Croaţia după 1991 banii pe care i-au încasat din transferuri i-au reinvestit în Academiile lor. Au potenţial, au tradiţie în jocurile de echipă, vor să-şi construiască şi stadioane noi şi o Academie a Federaţiei. Naţionala lor nu are un centru naţional de pregătire, România area două, la Mogoşoaia şi la Buftea. Au apărut centre zonale de pregătire la Timişoara, la Târgu Mureş, ceva undeva se pierde.
La foarte multe cluburi din Croaţia există un sprijin financiar din partea comunităţilor locale. Dinamo Zagreb primea la un moment dat un milion de euro pentru dezvoltarea clubului din partea comunităţii locale.
Şi noi şi ei am câştigat medalii la Mondialele de tineret. A trecut timpul! S-a spus că rezultatul din 1998 când Croaţia a luat medalia de bronz la Mondial s-a datorat sistemului ex-iugoslav. A mai trecut o perioadă şi sistemul a fost îmbunătăţit, continuat şi vor avea în continuare rezultate.
La noi s-a făcut ceva gen Luceafărul. Păstrând proporţiile ce a fost Luceafărul încearcă să facă Hagi la un nivel capitalist. Există un sistem de tip Luceafărul în Franţa. Au fost rezultate atunci care s-au datorat sistemului centralizat. Luceafărul ţinea de sistemul comunist, nu o zic în sens bun sau în sens rău. Acum este o altă situaţie. Sunt cluburi care au rol de societăţi comerciale, pe acţiuni. Nu poţi obliga un club să dea un jucător de 17 ani care să plece să joace la echipa naţională. Apare aceeali problemă apariţia unei legi a sportului foarte bună. În Franţa, comunităţiile locale, orăşeneşti, judeţene pot să investească în bazele sportive şi în Academiile de Fotbal. Sunt ambiguităţi de aceea sunt în prezent cluburi în capitală care pot beneficia de sprijin financiar local, iar în Timişoara nu se poate. Până nu se dă o lege clară, cu metode de aplicare clare, transparente, nu se va putea dezvolta un sistem sportiv la nivel local. Într-un judeţ se interpretează într-un fel legea sportului sau a administraţiei locale, în alte judeţe altfel. Dezvoltarea sportului trebuie să fie prioritate naţională în România.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!
