Acum la Digi FM SAM SMITH - I-m not the only one
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Bobby J. Brown, actor cunoscut din serialul „The Wire”, a murit într-un incendiu. Este al treilea deces din distribuție în doar două luni 

Bobby J. Brown/ Foto: X
Bobby J. Brown/ Foto: X

Actorul Bobby J. Brown din „The Wire” a murit recent într-un incendiu izbucnit într-o anexă a locuinţei sale din statul Maryland, devenind al treilea membru al distribuţiei apreciatului serial care s-a stins din viaţă începând din decembrie, conform The Guardian.

Potrivit autorităţilor şi unei declaraţii publicate pe reţelele sociale de fiica sa, Reina, Brown, în vârstă de 62 de ani, a intrat într-un hambar aflat la proprietatea sa din comunitatea Chaptico, comitatul St. Mary’s, în jurul orei 22:00, pe 24 februarie, pentru a încerca să pornească un autoturism, cu cabluri de alimentare. Se pare că vehiculul a luat foc în timpul încercării, iar Brown i-a cerut soţiei sale un extinctor.

Până când aceasta s-a întors cu stingătorul, incendiul se extinsese rapid în întregul hambar, iar ea şi-a ars mâinile încercând să ajungă la el, a transmis Biroul şefului pompierilor din statul Maryland într-un comunicat. Între timp, familia lui Brown a chemat pompierii la locuinţă şi le-a spus că acesta este blocat în hambarul cuprins de flăcări, relatează News.ro.

Ulterior, salvatorii l-au găsit în interior şi au constatat decesul la faţa locului, a precizat instituţia. Un reprezentant al Institutului de Medicină Legală din Maryland a declarat vineri, într-un comunicat, că moartea lui Brown a fost cauzată de arsuri termice extinse şi inhalare de fum, fiind stabilit că a fost un accident.

Într-o declaraţie separată publicată online, Reina Samara Brown a descris pierderea tatălui său drept „devastatoare”.

„Mă doare într-un fel care îmi apasă pieptul şi nu dispare”, a scris ea, printre altele. „Aş da orice să-i mai aud vocea o dată, să-l mai văd încă o dată şi să mai avem o ultimă conversaţie. Modul brusc în care s-a întâmplat totul este copleşitor. O seară obişnuită poate deveni ultimul moment pe care îl mai ai vreodată”, a mai spus ea.

Pe lângă faptul că a cerut oamenilor să se roage pentru familia sa, i-a îndemnat m „să petreacă timp” cu părinţii lor şi să îi întrebe cum se simt, indiferent cât de ocupaţi ar părea.

Brown a crescut în Washington DC şi a fost campion la box amator înainte de a începe o carieră în actorie, care a debutat cu apariţii în seriale poliţiste precum „Homicide: Life on the Street” şi „Law & Order: Special Victims Unit”.

Cel mai cunoscut rol al său a fost în drama poliţistă apreciată „The Wire”, unde a interpretat rolul unui ofiţer de poliţie cu acelaşi nume în 12 episoade difuzate între 2002 şi 2008.

Mai recent, a apărut în miniseria HBO din 2022 „We Own This City”, în care a jucat şi Jon Bernthal.

Moartea lui Brown are loc la câteva săptămâni după ce colaboratori şi fani ai serialului „The Wire” au deplâns decesul actorilor James Ransone şi Isiah Whitlock Jr.

Ransone, în vârstă de 46 de ani, care l-a interpretat pe micul infractor Ziggy Sobotka în „The Wire”, s-a sinucis pe 19 decembrie. Whitlock, în vârstă de 71 de ani, care a jucat rolul politicianului corupt Clay Davis, a murit la 11 zile după Ransone.

Alţi membri ai distribuţiei „The Wire” care au murit anterior sunt Michael Kenneth Williams, Lance Reddick şi Reg E. Cathey, care i-au interpretat, respectiv, pe jefuitorul Omar, locotenentul de poliţie Cedric Daniels şi strategul politic Norman Wilson.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 20
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
Doliu în familia Huidu. Tatăl lui Vlad și Șerban a murit/ Foto: Facebook
Doliu în familia Huidu. Tatăl lui Vlad și Șerban a murit subit: „Nu răspundeți pe fugă...
Romanian,Police,(politia,Rutiera),Car,Parked,Along,The,Street,In
Tragedie în București. Un bărbat și-a pierdut viața după ce s-a aruncat de pe pasajul Obor
Anca Pandrea/ Foto: Facebook
Anca Pandrea și-a modificat testamentul cu șase ani înainte să moară. Cui a vrut să-i lase...
Anca Pandrea/ Foto: Facebook
Anca Pandrea a murit la 80 de ani, dar a ascuns un mare secret. Ce nu a știut nici măcar sora...
Te-ar putea interesa și
Regele Harald al V-lea al Norvegiei/ Profimedia
Doliu în Norvegia! Regele Harald al V-lea a murit la 89 de ani. Suveranul s-a stins la...
Peter Cullen/ Getty Images
A murit Peter Cullen, actorul care a dat voce lui Optimus Prime și lui Aiurel. Avea 85 de ani
Dolly Parton/ Getty Images
Cauza morții lui Dolly Parton, dezvăluită. Artista s-a stins la 80 de ani, într-o clinică din...
Ileana Cotrubaș/ Foto: Facebook
Doliu în lumea operei! Soprana Ileana Cotrubaș, una dintre cele mai mari voci românești ale...
Partenerii noștri
Digi24 Misterul morții nepoatei lui Hitler, după 95 de ani. Documente noi sugerează o posibilă mușamalizare
Misterul morții nepoatei lui Hitler, după 95 de ani. Documente noi...
DigiSport A marcat, dar și-a ”îngropat” echipa! Faza serii în Liga Națiunilor: ROȘU, după un gest ”nebun”! Goluri în `90 și `90+3
A marcat, dar și-a ”îngropat” echipa! Faza serii în Liga Națiunilor: ROȘU...
PeRoz 4 zodii lasă în urmă o perioadă grea începută acum opt ani. Până în aprilie 2027 li se schimbă perspectiva asupra vieții
4 zodii lasă în urmă o perioadă grea începută acum opt ani. Până în...
Film Now Michael Douglas și Catherine Zeta Jones, născuți în aceeași zi. Cum arată copiii lor, un băiat și o fată
Michael Douglas și Catherine Zeta Jones, născuți în aceeași zi. Cum arată...
Digi World Creierul uman ar putea fi format, de fapt, din două organe distincte. Noile descoperiri indică o imagine cu totul diferită
Creierul uman ar putea fi format, de fapt, din două organe distincte...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Otilia Bilionera a înflorit după ce s-a căsătorit. Arată superb în costum de baie și radiază lângă soțul ei cu 7 ani mai tânăr
Otilia Bilionera a înflorit după ce s-a căsătorit. Arată superb în costum...
Digi Life Croșetatul, hobby-ul care ne poate ajuta să ne relaxăm. Ce se întâmplă în creier atunci când lucrăm cu mâinile
Croșetatul, hobby-ul care ne poate ajuta să ne relaxăm. Ce se întâmplă în...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
oana zamfir vlad craioveanu serban copot
Șerban Copoț, la Digi FM: Reuniunea istorică Animal X la Untold și adevărul despre hitul „Să...
selly
Selly, dezvăluiri la matinalul Digi FM: De ce nu îl aduce pe Eminem la Beach, Please și cât a...
Ultimele știri
laurentiu reghecampf
Laurenţiu Reghecampf e oficial noul antrenor al FCSB. E la al treilea mandat la conducerea...
Călin Georgescu părăsește sediul Tribunalului București înconjurat de susținători, 22 septembrie 2026. Inquam Photos / George Călin
Procurorii au pus sechestru pe vila din Mogoșoaia care-i aparține lui Călin Georgescu
Nicușor Dan
"Alegerile anticipate sunt rele în primul rând pentru cetăţeni". Nicușor Dan nu-și dorește să...
Cristian Pomohaci
Cristian Pomohaci, acuzat că a produs şi distribuit fotografii şi clipuri cu conținut...