Acum la Digi FM THE SCRIPT FEAT WILL-I-AM - Hall Of Fame
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Autostrada Soarelui ar putea intra în reparații ample. Cât vor dura lucrările

Autostrada Soarelui

Autoritățile de la Drumuri vor ca Autostrada Soarelui, plină de gropi, să intre în cel mai amplu program de reparații de până acum. Lucrările ar urma să dureze doi ani.

Deocamdată, nu se știe sigur când vor începe muncitorii reabilitarea carosabilului. Termenele avansate sunt luna aprilie sau chiar anul viitor.

Purtătorul de cuvânt al Companiei de Drumuri spune că până acum s-a mers pe varianta de plombare a gropilor - deși este o metodă ineficientă - pentru că era singura soluție.

Betonul și asfaltul nu fac casă bună. Betonul se desprinde de asfalt. S-a folosit metoda asta de compromis pentru că nu au fost bani, nu a avut o finanțare o astfel de reabilitare, a explicat Alin Șerbănescu.

Acum însă, reprezentanții CNAIR spun că au fonduri de aproape 20 de milioane de euro pentru repararea tronsonului București-Fundulea pe ambele sensuri.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
negrutiu si naum web 770×440
Radu Naum, la prima emisiune de radio alături de Florin Negruțiu...
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
restrictii
CNAIR anunță restricţii de circulaţie în 35 de judeţe pentru autovehiculele de peste 7,5 tone...
dn1
Cel mai aglomerat drum din România intră în reparații. O lună de circulat pe câte o singură...
Car,Traffic,At,Rush,Hour.,Car,Pollution,,Traffic,Jam,In
De marţi începe Recensământul General de Circulaţie Rutieră. Care este scopul acţiunii
zapada, padure, ger, iarna
CNAIR, după codul galben de ninsori și viscol: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau...
Te-ar putea interesa și
Countryside,Road,During,Snow,Storm
Șeful CNAIR: „Nu avem acum închise autostrăzi, drumuri expres sau drumuri naţionale din cauza...
Mașini în trafic rutier, autoturisme în aglomerație pe stradă cu șoferi îngreunați
Rovinieta pentru autoturisme se scumpeşte de la 1 septembrie
Nicusor Dan
Primarul Nicuşor Dan anunţă lucrări pentru repararea străzilor din toate sectoarele Capitalei
Ruse,,Bulgaria,-,April,05,2023:,Steel,Bridge,Over,The
Din 8 ianuarie vor fi reluate reparaţiile la Podul Giurgiu-Ruse, pe partea bulgară
Partenerii noștri
DigiSport Marius Șumudică n-a mai suportat! Tiradă la interviu, după ce a scos echipa de pe teren cu ”U” Cluj: ”Chipciu m-a felicitat”
Marius Șumudică n-a mai suportat! Tiradă la interviu, după ce a scos...
PeRoz Cum ești ca tată, în funcție de zodie. Cine pune accent pe disciplină, cine oferă libertate și cine își răsfață copiii
Cum ești ca tată, în funcție de zodie. Cine pune accent pe disciplină...
Film Now Ben Affleck, despre colaborarea cu Bruce Willis pe platourile de la „Armageddon”: „Îl iubesc. Este cel mai dulce tip din lume”
Ben Affleck, despre colaborarea cu Bruce Willis pe platourile de la...
Digi World Supa longevității, recomandată de o bunică de 82 de ani. Rețeta pe care o gătește frecvent și ingredientul pe care îl consideră esențial
Supa longevității, recomandată de o bunică de 82 de ani. Rețeta pe care o...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Doja Cat nu se ferește de costumațiile care stârnesc discuții. Cum a apărut îmbrăcată la petrecerea de ziua ei
Doja Cat nu se ferește de costumațiile care stârnesc discuții. Cum a...
Digi Life Dormi cu șosete în picioare? Ce efect neașteptat poate avea acest obicei asupra somnului tău
Dormi cu șosete în picioare? Ce efect neașteptat poate avea acest obicei...
alexandru toader
Alexandru Toader a contestat arestul preventiv. Procesul, în 3 noiembrie...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
benzinarie
Comisia Europeană avertizează că motorina va rămâne scumpă în 2027: "Iarna aceasta va fi...
Vizual comunicat_Film Now_Recomandarile lunii noiembrie
În noiembrie, pe Film Now, se anunță un festin cinematografic cu povești și producții pentru...
2026 French Open - Day Five
Jannik Sinner va pierde locul 1 ATP din cauza pauzei forțate: "Corpul este singurul adversar...
nava bulgaria, marea neagra
Încă o navă a fost atacată cu drone în Marea Neagră, în apropierea coastei bulgare. Se...