Acum la Digi FM 29 INNA - MORENITO (beatmix)
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Anghel Iordănescu îi ia apărarea lui Valentin Ceaușescu, în timp ce îl critică pe Mircea Lucescu: „A fost frustrat”

anghel iordanescu
Foto: DigiSport

Mircea Lucescu a analizat fotbalul românesc al ultimelor decenii, iar declarațiile sale l-au indignat pe Anghel Iordănescu. Acesta i-a luat apărarea lui Valentin Ceaușescu și a precizat despre Lucescu că a suferit mereu la capitolul fair-play și că se simte că a fost frustrat în perioada despre care povestește.

Printre declarațiile lui Mircea Lucescu pentru gsp.ro, antrenorul român a spus că Valentin Ceaușescu (fiul fostului dictator) intervenea în bunul mers al fotbalului, inclusiv în ceea ce privește arbitrii.

Declarațiile l-au înfuriat pe Anghel Iordănescu, cel care l-a contrazis pe fostul coleg de breaslă.

„Nu sunt de acord cu el. Nu știu dacă a fost normal să mânjească iubirea și pasiunea oamenilor de fotbal din acea perioadă, prin ceea ce a declarat. Nu mă așteptam. Este dureros. Fotbalul a început cu el și, probabil, dacă-l ascultăm, se va sfârși tot cu el.

Repet, eu îi port un respect deosebit, dar e nedrept că Mircea Lucescu a făcut acele declarații la adresa lui Valentin Ceaușescu, cel care a fost dezamăgit de ceea ce s-a spus și s-a scris. El era un om cu foarte mult bun simț. Niciodată nu și-a permis să coboare pe culoar și să dea mâna cu adversarul. Niciodată nu a influențat vreun arbitru.

Valentin Ceaușeșcu nu a ajutat numai Steaua, el a fost alături de echipa națională la calificarea României de la Campionatul Mondial din 1990. În interpretarea lui Mircea Lucescu s-a simțit că a fost frustrat. Întotdeauna a suferit la capitolul fair-play" - Anghel Iordănescu, la Telekom Sport.

De asemenea, Mircea Lucescu a mai spus că el l-a adus pe Iordănescu în postul de secund al echipei naționale a României.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 27
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
Matei Lucescu și Mircea Lucescu/ Foto: Facebook
De ce a murit, de fapt, Mircea Lucescu. Nepotul antrenorului demontează zvonurile: „Nu a avut...
Răzvan Lucescu
„Se stingea, nu mai era el”. Răzvan Lucescu, dezvăluiri despre ultimele luni din viața lui...
Anghel Iordănescu
Anghel Iordănescu a împlinit 76 de ani. Fiul său, Edi, mesaj de suflet: "Eşti omul care ne-a...
mircea lucescu
Ministrul Afacerilor Interne a semnat ordinul prin care viitorul stadion al CS Dinamo...
Te-ar putea interesa și
Mircea Lucescu/ Profimedia
Scrisoare deschisă a familiei Lucescu, după înmormântarea fostului selecţioner: În toată...
Răzvan Lucescu
Răzvan Lucescu, cu ochii în lacrimi la plecarea din România, după ce și-a înmormântat tatăl...
Florin Răducioiu și Mircea Lucescu/ Foto: Instagram
Florin Răducioiu, mesaj tulburător în ziua în care cel mai mare antrenor al României a fost...
Priveghiul lui Mircea Lucescu/ Profimedia
Mircea Lucescu, cel mai mare antrenor al României, a fost înmormântat. Un vizionar al...
Partenerii noștri
Digi24 Volodimir Zelenski a numit principala armă a Ucrainei care reușește să doboare dronele cu reacție. Este și în dotarea Armatei Române
Volodimir Zelenski a numit principala armă a Ucrainei care reușește să...
DigiSport Apostrofat de olteni, Ionuț Vînă n-a stat pe gânduri la flash-interviu, după Universitatea Craiova - Farul
Apostrofat de olteni, Ionuț Vînă n-a stat pe gânduri la flash-interviu...
PeRoz Sheryl Crow, despre Armstrong: Ne-am despărțit în săptămâna când am aflat că am cancer. Apoi am auzit că ieșea cu o actriță faimoasă
Sheryl Crow, despre Armstrong: Ne-am despărțit în săptămâna când am aflat...
Film Now Reacția actriței Sandra Huller după ce a jucat cu Tom Cruise: „Tot ce a învățat în 46 de ani de carieră e în acest rol”
Reacția actriței Sandra Huller după ce a jucat cu Tom Cruise: „Tot ce a...
Digi World Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment asupra sănătății
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Amy Winehouse, mărturisire cutremurătoare cu 4 ani înainte de moarte. Care era cea mai mare teamă a artistei
Amy Winehouse, mărturisire cutremurătoare cu 4 ani înainte de moarte. Care...
Digi Life De ce n-ar trebui să mai bei apă îmbuteliată. Ce alternative ai
De ce n-ar trebui să mai bei apă îmbuteliată. Ce alternative ai
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
Planeta, denumită WASP-17b / Profimedia
O planetă uriașă, cu aspect de bezea, ascunde un fenomen uluitor. Ce au descoperit...
Vulpe/ Shutterstock
O vulpe a fost văzută pe străzile din Iași. Ce i-a făcut pe medici să tragă un semnal de...
Papa Leon/ Profimedia
Papa Leon, primele declarații după operația pentru cancer pulmonar. Ce mesaj a transmis la...
George Simion, AUR, election calendar negotiation, Bucharest, Romania - 01 Jul 2024
Marius Lulea, fost cofondator AUR, a găsit un cap de porc la poarta casei. Ce le-a spus...