O persoană a fost rănită în urma unui accident în care au fost implicate două vehicule, produs sâmbătă dimineaţă, în Piaţa Operei din Bucureşti. Una dintre maşinile implicate s-a răsturnat pe o parte.
"La data de 17 octombrie a.c., în jurul orei 05:00, Brigada Rutieră a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la producerea unui accident de circulaţie în Piaţa Operei. Din primele cercetări a reieşit că un bărbat în vârstă de 38 de ani, care conducea un autovehicul pe Splaiul Independenţei, dinspre Podul Eroilor către Podul Haşdeu, a intrat în coliziune, în intersecţia Piaţa Operei, cu un alt autovehicul condus de un tânăr în vârstă de 25 de ani. În urma impactului, cel de-al doilea autovehicul s-a răsturnat pe o parte", anunţă Brigada de Poliţie Rutieră.
În urma accidentului, un pasager din autovehiculul răsturnat a fost transportat la spital, relatează News.ro.
Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind "zero".
"În continuare, poliţiştii rutieri efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulaţie", precizează sursa citată.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!