04.06.1989 – Alegeri aproape libere în Polonia
Deși este greu de crezut în ziua de astăzi, în anul 1989, comuniștii români se pregăteau de alegeri. Mandatele aleșilor in Marea Adunare Națională aveau să se termine în primăvara următoare, iar populația trebuia să se prezinte la urne, ca de obicei, în proporție de 99.9%. Alegerile în România era o simulare ordinară a democrației. Din cinci în cinci ani, românii își trimiteau reprezentanții în Marea Adunare Națională, reprezentanți comuniști, firește. Ajunși acolo, deputații alegeau, tot la cinci ani, președintele statului. Cum nimeni nu concura cu Ceaușescu, nici nu mai conta cine este ales în Marea Adunare Națională.
Pe 4 iunie 1989, altfel de alegeri aveau loc în Polonia. Conform acordului semnat, cu două luni în urmă, între Solidaritatea și comuniști, polonezii erau chemați la urne pentru primele alegeri semilibere. Semilibere pentru că aproape două treimi din Sejm, Camera Deputaților, erau rezervate Partidului Muncitoresc Unit din Polonia, celelalte formațiuni politice, intrate în legalitate pe 4 aprilie, urmând să se bată pentru 35% din mandate. Neștiind că îi va costa foarte mult, comuniștii au decis ca pentru Senat, primul Senat de după sfârșitul celui de-al doilea război mondial, toate formațiunile să aibă șase egale.
După o campanie electorală în care contracandidații comuniștilor au avut acces limitat la televiziunea națională, rezultatul a fost năucitor pentru oamenii generalului Jarujelski, șeful statului polonez. 99 din cele 100 de mandate din Senatul Poloniei au fost câștigate de Solidaritatea lui Lech Walesa, iar unul de un candidat independent. Practic, niciun comunist nu ajungea în principalul for legislativ al țării!
Avea, însă, să mai treacă ceva vreme până când comuniștii polonezi, majoritari în Sejm, vor împărți puterea cu Solidaritatea. Ba chiar o vor și pierde în favoarea acesteia.
