Acum la Digi FM Marius Dobre AALIYAH - Try Again
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Victor Ciorbea, despre persoanele cu dizabilități: „Har Domnului că sunt destule!”

Victor Ciorbea surprins, ofticat

Avocatul Poporului a avut o exprimare îndoielnică la adresa tuturor românilor cu handicap. Întrebat dacă va ataca la CCR ordonanța de urgență ce modifică legile justiției, Victor Ciorbea a transmis că instituția pe care o conduce are foarte multă treabă.

Înșirând domeniile de care se ocupă, Avocatul Poporului a menționat și persoanele cu dizabilități, despre care a spus: „Har Domnului, avem destule în România!”

00:00

Mă supără faptul că circa 95% din activitatea instituției este complet ignorată. E vorba de activitatea celor șase domenii sau departamente de activitate. Am în vedere de la drepturile omului, minorităților, cultelor religioase, aici intră și aspectele legate de romi ș.a.m.d.. Drepturile familiei, pensionarilor, tinerilor, persoanelor cu handicap și avem, har Domnului, destule persoane cu dizabilități în România, chiar mult prea multe! Domeniul al treilea, nou creat, referitor la drepturile copilului și zilnic avem nenumărate sesizări din oficiu, a declarat Victor Ciorbea.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 20
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
Medic, doctor eliberează unui pacient concediu medical, rețetă, tratament, prescripție, anamneză, discută de boală, bolnavi, afecțiuni, medicină, cabinet
Avocatul Poporului a sesizat CCR în legătură cu neplata primei zile a concediului medical
School,Classroom,In,Blur,Background,Without,Young,Student;,Blurry,View
Avocatul Poporului atacă la CCR prevederile privind acordarea burselor de merit pentru minimum...
Simona Bucura Oprescu2
Ministrul Muncii, de Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi: „Trebuie să se bucure...
Bătrâni la azil, cămin de bătrâni, îngrijirea vârstnicilor, recuperare neuromotorie bătrâni, moși, babe
30 de centre de îngrijire, închise după controalele din ultimele zile. S-au dat peste 100 de...
Te-ar putea interesa și
Elderly,Hands,On,A,Walker
Dosarul centrelor în care bătrâni şi persoane cu dizabilități erau supuşi unor tratamente...
femeie in scaun cu rotile
Mașina unei femei în scaun cu rotile, ridicată de polițiști pentru că era parcată pe locul...
Untitled
„O mână de om, piele și os”. Acuzații de tortură în cazul unei tinere cu dizabilități
Renate Weber, Avocatul Poporului
Avocatul Poporului critică testarea pe banii angajaților din centrele sociale: „Este...
Partenerii noștri
Digi24 Liliana Ruse, reacție la declarațiile lui Bolojan privind citostaticele: „Am crezut că nu aud bine, după care am început să plâng”
Liliana Ruse, reacție la declarațiile lui Bolojan privind citostaticele...
DigiSport Dinamo l-a lăsat ”mască” pe Mihai Stoica: ”Niciodată n-am crezut”
Dinamo l-a lăsat ”mască” pe Mihai Stoica: ”Niciodată n-am crezut”
PeRoz “Am fost la 50 de interviuri și tot nu m-au angajat. Sunt prea atrăgătoare”. Vrea să fie bonă, dar felul în care arată i-a pus piedici
“Am fost la 50 de interviuri și tot nu m-au angajat. Sunt prea...
Film Now Valetul nesuferit din "Singur acasă" a murit. Cum a descoperit acum 14 ani că a făcut un AVC care l-a țintuit de atunci în scaun rulant
Valetul nesuferit din "Singur acasă" a murit. Cum a descoperit acum 14 ani...
Digi World Cât trebuie să stai, de fapt, la soare? Medicii explică de câtă lumină solară avem nevoie pentru sănătate, fără să ne punem pielea în pericol
Cât trebuie să stai, de fapt, la soare? Medicii explică de câtă lumină...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM "Nu mă rușinez cu iubirea mea. Nu o ascund, nu o neg". Ce i-a lăsat Paulei Seling un gust amar după ce și-a asumat noua relație
"Nu mă rușinez cu iubirea mea. Nu o ascund, nu o neg". Ce i-a lăsat Paulei...
Digi Life Condimentul care ține păianjenii și muștele departe de casă. Unde trebuie să-l pui
Condimentul care ține păianjenii și muștele departe de casă. Unde trebuie...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
oana zamfir vlad craioveanu serban copot
Șerban Copoț, la Digi FM: Reuniunea istorică Animal X la Untold și adevărul despre hitul „Să...
selly
Selly, dezvăluiri la matinalul Digi FM: De ce nu îl aduce pe Eminem la Beach, Please și cât a...
alex stamate
Cine este Alex Stamate? Fenomenul viral care a răvășit TikTok-ul, dezbătut la matinalul Digi FM
Ultimele știri
Nicusor Dan Is Sworn As Romania's New President
Nicușor Dan anunță că nu s-a ajuns la un consens pe legea salarizării. Partidele își asumă...
euro
România a primit prima plată de 2,5 miliarde de euro în cadrul instrumentului de apărare SAFE
Marcel Ciolacu/ Profimedia
Ciolacu, despre decizia primarului Toma de a nu mai candida din partea PSD pentru un nou...
Elon Musk
Zelenski îi acordă lui Elon Musk Ordinul Libertății. Kievul încearcă să obțină acces Starlink...