Acum la Digi FM Alex Vidia ALFA - Vai!
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

USR și PLUS pot candida împreună la europarlamentare, în urma deciziei ICCJ

Dan Barna și Dacian Cioloș, USR PLUS

Partidele USR și PLUS pot candida împreună la europarlamentare, în urma deciziei ICCJ. Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, vineri seara, contestaţia la decizia BEC care le interzicea participarea la alegeri, din cauză că Dan Barna și Dacian Cioloș nu figurau ca președinți ai USR, respectiv PLUS în registrul partidelor politice. Decizia pronunţată vineri seară de ICCJ este definitivă.

„Au încercat să ne oprească și am învins. Este prima victorie din această campanie. Și nu este doar victoria noastră, a Alianței, este victoria tuturor celor care își doresc să trăiască într-o țară civilizată, în care legea este aceeași pentru toți. Ne întoarcem în stradă, la semnături”, transmite președintele USR Dan Barna.

„S-a făcut dreptate. Vom merge în alegeri și vom învinge, pentru că electoratul are nevoie de o alternativă reală. Am văzut împreună ce înseamnă birocrația și România nefuncțională. Misiunea noastră este să schimbăm această stare pentru că românii ne-o cer. Vom lupta și ne vom dedica total. Mulțumim tuturor celor care cred în democrație și în România europeană. Avem cu ce ne mândri și acum avem cu cine vota”, subliniază președintele PLUS Dacian Cioloș.

Vineri, Nicuşor Dan s-a reînscris în USR pentru a putea contrasemna în mod legal protocolul alianţei USR-PLUS. La aflarea veștii că a fost admisă contestația, el a transmis un mesaj pe pagina sa de Facebook.

„Mă bucur că a fost admisă contestaţia depusă de Alianţa USR-PLUS la decizia BEC, în ciuda stângăciilor procedurale. Aceasta este esenţa democraţiei, ca cetăţenii să găsească pe buletinele de vot şi opţiunea pe care doresc să o aleagă”, a scris, vineri seara, pe Facebook, Nicuşor Dan.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 20
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
claudiu nasui
Claudiu Năsui anunță că a acceptat propunerea de a deveni ministrul Economiei în Republica...
miruta
Radu Miruţă: Acest guvern interimar este mai legitim decât şi-ar dori PSD
Nicușor Dan
Nicușor Dan merge la New York, la Adunarea Generală a ONU. Ce subiect va aborda în plen
Dominic Fritz
Dominic Fritz, după "lovitura" primită de la CCR: "Bine aţi venit în dictatura PSD! Drumul meu...
Te-ar putea interesa și
Nicuşor Dan şi-a vizitat rudele după slujba de la Mănăstirea Dejani/ Foto: Monitorul de Făgăraş
Nicuşor Dan, zi de familie în zona Făgăraşului. Preşedintele şi-a vizitat rudele după slujba...
Nicușor Dan
Nicuşor Dan, mesaj de Ziua Marinei: „Marea Neagră a devenit o zonă crucială pentru securitatea...
Nicușor Dan
Nicușor Dan, reacție după ce Moody's a menținut ratingul României: "Rezultatul efortului...
Nicușor Dan
AUR a lansat suspeND.ro, un site în care românii pot urmări în timp real demersul de...
Partenerii noștri
Digi24 Liliana Ruse, reacție la declarațiile lui Bolojan privind citostaticele: „Am crezut că nu aud bine, după care am început să plâng”
Liliana Ruse, reacție la declarațiile lui Bolojan privind citostaticele...
DigiSport Se face transferul lui Vladislav Blănuță: 1,5 milioane de euro și 5 ani de contract
Se face transferul lui Vladislav Blănuță: 1,5 milioane de euro și 5 ani de...
PeRoz Viața s-a schimbat când tatăl ei a câștigat 13 milioane $ la loterie. De ce spune că totul "s-a transformat într-un coșmar"
Viața s-a schimbat când tatăl ei a câștigat 13 milioane $ la loterie. De...
Film Now De ce a intrat Jennifer Garner în panică după divorțul de Ben Affleck. „Trebuia să redevin urgent o persoană care câștigă bani”
De ce a intrat Jennifer Garner în panică după divorțul de Ben Affleck...
Digi World Experții au stabilit numărul maxim de cafele pe care le poți bea zilnic fără riscuri pentru inimă
Experții au stabilit numărul maxim de cafele pe care le poți bea zilnic...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM "Nu mă rușinez cu iubirea mea. Nu o ascund, nu o neg". Ce i-a lăsat Paulei Seling un gust amar după ce și-a asumat noua relație
"Nu mă rușinez cu iubirea mea. Nu o ascund, nu o neg". Ce i-a lăsat Paulei...
Digi Life Condimentul care ține păianjenii și muștele departe de casă. Unde trebuie să-l pui
Condimentul care ține păianjenii și muștele departe de casă. Unde trebuie...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
oana zamfir vlad craioveanu serban copot
Șerban Copoț, la Digi FM: Reuniunea istorică Animal X la Untold și adevărul despre hitul „Să...
selly
Selly, dezvăluiri la matinalul Digi FM: De ce nu îl aduce pe Eminem la Beach, Please și cât a...
alex stamate
Cine este Alex Stamate? Fenomenul viral care a răvășit TikTok-ul, dezbătut la matinalul Digi FM
Ultimele știri
Ilie Bolojan
Bolojan crede că există o probabilitate redusă ca PSD să susţină legea salarizării: "Ne trezim...
New Hungarian Prime Minister Peter Magyar Visits Vienna
Schimbare de atitudine. Budapesta declară Rusia "o amenințare" pentru Ungaria, Europa și...
ISRAEL TEL AVIV PM NETANYAHU STATEMENT
Netanyahu exclude posibilitatea unui acord cu liderii Iranului, pe care-i numește "sălbatici"...
minister-rus-externe-profimedia
Reprezentanta României la Moscova, convocată la Ministerul de Externe al Rusiei. Precizările...