Acum la Digi FM Marius Dobre Nicole Cherry ft Grasu XXL - Habar n-ai tu
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Un bărbat din Argeş şi-a dat foc, pe fondul depresiei. Este a doua oară când acesta se autoincendiază

Mașini de poliție. Shutterstock

Un bărbat din judeţul Argeş şi-a dat foc, marţi, pe fondul depresiei şi al singurătăţii. Primele verificări arată că este a doua când argeşeanul se incendiază, iar în trecut el a fost violent şi cu tatăl său.

„În cursul dimineţii, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung au fost sesizaţi prin Serviciul Naţional Unic Apeluri de Urgenţă 112 cu privire la faptul că un bărbat din comuna Bughea de Jos ar fi recurs la un gest necugetat, autovătămându-se prin incendiere. La faţa locului au intervenit poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Valea Mare Pravăţ, precum şi un echipaj medical, care l-a preluat pe bărbat şi l-a transportat la spital, cel în cauză fiind conştient, dar cu arsuri pe corp”, informează oficialii Poliţiei judeţene Argeş.

Potrivit acestora, nu este prima dată când bărbatul, în vârstă de 55 de ani, recurge la un asemenea gest.

Surse locale au precizat pentru News.ro că el suferă de depresie, iar în trecut a fost cercetat penal pentru violenţă în familie, după ce şi-a agresat tatăl. 

Un vecin a fos cel care a sunat marţi la  112, anunţând că bărbatul s-a vătămat din nou.

„Poliţiştii recomandă cetăţenilor să sesizeze comportamentele care pot indica risc de autovătămare, să nu ignore semnalele de alarmă precum izolarea sau tentativele anterioare, să încurajeze accesarea serviciilor medicale de specialitate şi să manifeste responsabilitate şi empatie faţă de persoanele aflate în suferinţă”; este mesajul poliţiştilor din Argeş, în acest context.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
Karl Bushby speaking at a civic welcome in Queen Victoria Square as he arrives back home in Hull following his 28 year walk from Chile. Bushby, now 57, set off from the southern end of Chile in 1998, when he was 28, vowing to walk all the way home without
A călătorit 28 de ani pe jos în jurul lumii, iar acum s-a întors...
Pe aceeași temă
Sport Gives Back Awards, London, UK - 28 Feb 2024
Prințul Harry, mărturisire neașteptată despre perioada în care a plecat din Marea Britanie cu...
Ezequiel Lavezzi/ Profimedia
Fostul jucător de la PSG, Ezequiel Lavezzi, adevărul despre problemele sale de sănătate: „Am...
George R.R. Martin / Getty Images
George R.R. Martin rupe tăcerea despre depresie și îmbătrânire, în timp ce fanii așteaptă de...
Michael Phelps/ Profimedia
Michael Phelps dezvăluie că a încercat să se sinucidă după prima sa retragere din nataţie: „Nu...
Te-ar putea interesa și
Un tată a vorbit despre depresie
Povestea unui tată care s-a confruntat cu depresia postnatală: „Credeam că este ceva în...
Australia's Ban On Social Media For Under-16s Looms
Utilizarea intensă a reţelelor sociale, asociată cu o sănătate mintală precară în rândul...
Reduce,Co2,Emission,Concept,,Sustainable,Development,And,Green,Based,On
Tulburările de sănătate mintală au legătură cu poluarea mediului, avertizează specialiștii
Arestat/ Shutterstock
Cadru didactic din Argeş, reţinut după ce a sărutat o elevă de 13 ani pe obraji şi pe buze...
Partenerii noștri
DigiSport Nota primită de Florin Tănase, după ce a jucat în NEC - Omonia din Europa League
Nota primită de Florin Tănase, după ce a jucat în NEC - Omonia din Europa...
PeRoz Irinel Columbeanu, despre femeia pe care și-a dorit-o toată viața, dar pe care nu a reușit să o cucerească: „Am trăit cum am dorit”
Irinel Columbeanu, despre femeia pe care și-a dorit-o toată viața, dar pe...
Film Now Cum arată John Goodman după ce a slăbit 90 de kilograme. „Încă încerc să mă obișnuiesc cu fața mea” 
Cum arată John Goodman după ce a slăbit 90 de kilograme. „Încă încerc să...
Digi World Cum reușesc japonezii să îmbătrânească frumos. Obiceiurile care îi ajută să rămână activi și după 80 sau 90 de ani
Cum reușesc japonezii să îmbătrânească frumos. Obiceiurile care îi ajută...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Theo Rose, copleșită după ce fiul ei, Sasha, a lovit-o, a mușcat-o și a tras-o de păr. Cum a intervenit Anghel Damian
Theo Rose, copleșită după ce fiul ei, Sasha, a lovit-o, a mușcat-o și a...
Digi Life Ce se întâmplă dacă bei zilnic lapte de ovăz, migdale sau soia. Riscurile neașteptate pentru sănătate
Ce se întâmplă dacă bei zilnic lapte de ovăz, migdale sau soia. Riscurile...
Romanian,Police,(politia,Rutiera),Car,Parked,Along,The,Street,In
Două incidente grave în școlile din Cluj, în doar 48 de ore. Un elev a...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
Pizza cu ananas/ Profimedia
Scandal într-un restaurant din Australia. Un bucătar italian a fost concediat după ce a...
avion
Alerte cu bombă pentru mai multe zboruri comerciale din și către Italia
New aircraft parking platform at Bucharest Henri Coanda International Airport, Otopeni, Ilfov, Romania - 17 May 2023
Alertă cu bombă la bordul unui avion venit de la Milano pe Otopeni. „Ameninţarea nu se...
pensii-2024
Când intră pensiile în decembrie 2026. Poșta Română a anunțat calendarul complet al plăților...