Acum la Digi FM 24KGOLDN FEAT. IANN DIOR - Mood (Radio Edit)
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Traian Băsescu nu va locui într-o vilă de protocol. Unde se mută fostul președinte după recâștigarea privilegiilor

Traian Băsescu
Traian Băsescu / Foto: Profimedia

Fostul președinte Traian Băsescu își va primi înapoi privilegiile de șef de stat, însă nu va locui într-o vilă de protocol, așa cum se așteptau mulți. Potrivit unor surse guvernamentale citate de Libertatea, Băsescu va primi o locuință într-un apartament aflat într-un bloc de locuințe, nu în vila repartizată inițial pe strada Emile Zola nr. 2, imobil care a găzduit în trecut sediul PRM, condus de Corneliu Vadim Tudor.

Decizia urmează să fie oficializată de Guvern în ședința programată pentru joi, 21 august. Astfel, Băsescu, care în prezent are 73 de ani, va beneficia din nou de toate drepturile prevăzute pentru foștii președinți ai României.

În martie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit definitiv că Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea înainte de 1989. În baza acestei hotărâri, el a pierdut toate privilegiile conferite prin lege foștilor șefi de stat: locuința de protocol din cartierul Primăverii, indemnizația lunară de 11.148 de lei (echivalentul a 75% din salariul președintelui în funcție), pază permanentă asigurată de SPP și dreptul de a folosi gratuit un autoturism oficial.

Băsescu a contestat decizia la Curtea Constituțională, iar pe 1 iulie 2025 judecătorii au hotărât că acesta își poate recăpăta privilegiile.

Chiar dacă redevine beneficiar al acestor drepturi, Guvernul a decis să nu-i mai acorde vila inițial repartizată, optând în schimb pentru un apartament într-un bloc de locuințe, considerat o soluție mai potrivită.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 27
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
Traian Băsescu
Traian Băsescu, despre alegerile anticipate: „S-a pierdut prea mult timp”. Când ar putea...
Traian Băsescu
Traian Băsescu: "Din câte ştiu, Grindeanu nu-i foarte fericit să fie premier". Care e miza...
Traian Băsescu
Traian Băsescu ironizează criticile la adresa lui Siegfried Mureșan: "Un vânt rece, siberian...
calin georgescu si george simion (3)
Negruțiu, despre alianța Georgescu-Simion: „Se disprețuiesc! Asistăm la o luptă între balauri”
Te-ar putea interesa și
George Simion
Traian Băsescu: "Faptul că stăm atât de prost la testele PISA ne dă și explicația de ce are...
Traian Băsescu
Traian Băsescu, răspuns dur pentru Kelemen Hunor, după criticile liderului UDMR: "El l-a lins...
calin georgescu si george simion (3)
Ce crede Traian Băsescu despre planurile lui Călin Georgescu: "Categoric va candida la...
traian_basescu_67090900
Traian Băsescu, întrebat dacă are senzaţia că Nicuşor Dan este depăşit de situaţie: „Are un...
Partenerii noștri
DigiSport Mircea Rednic a intrat în direct și l-a contrazis pe Andrei Nicolescu, după Sepsi - Dinamo
Mircea Rednic a intrat în direct și l-a contrazis pe Andrei Nicolescu...
PeRoz Pur și simplu wow! Catherine Zeta-Jones, ca o puștoaică în New York, în colanți din piele și pantofi cu tocuri înalte
Pur și simplu wow! Catherine Zeta-Jones, ca o puștoaică în New York, în...
Film Now Joe Manganiello rupe tăcerea despre anii cu Sofia Vergara: "Eram din ce în ce mai bolnav". Ce acuzații îi aduce fostei soții
Joe Manganiello rupe tăcerea despre anii cu Sofia Vergara: "Eram din ce în...
Digi World Mormântul lui Tutankhamon ar putea ascunde un secret vechi de peste 3.300 de ani. Descoperirea care ar putea schimba istoria Egiptului Antic
Mormântul lui Tutankhamon ar putea ascunde un secret vechi de peste 3.300...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Un rol celebru, o dependență dezastruoasă, Demi Moore și Madonna. Povestea din culisele Hollywoodului, dezvăluită după patru decenii
Un rol celebru, o dependență dezastruoasă, Demi Moore și Madonna. Povestea...
Digi Life De ce ne place să ne speriem. Ce se întâmplă în creierul nostru atunci când urmărim un film de groază
De ce ne place să ne speriem. Ce se întâmplă în creierul nostru atunci...
masina rasturnata
Doi bătrâni plecați la plimbare pe Valea Doftanei, găsiți morți după trei...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
grindeanu
Grindeanu: PSD susţine refacerea unei majorităţi stabile alături de PNL şi UDMR
Aplicație online pe smartphone pentru ascultat muzică de Spotify
Un american a ajuns să depășească ascultările lui Taylor Swift cu melodii create de AI. Cum a...
Trotinetă electrică/ Shutterstock
Accident între două trotinete electrice în Reșița. Unul dintre conducători era băut și a fost...
cocaina in camion
Șofer român, arestat în Spania după ce în camionul său au fost găsite 1,4 tone de cocaină...