Gradul ridicat de analfabetism funcţional în rândul românilor este o explicaţie pentru care un om politic precum George Simion are succes, este de părere fostul preşedinte Traian Băsescu. Acesta spune că George Simion nu este un politician valoros şi atrage atenţia asupra faptului că, cu un guvern naţionalist, Româmnia riscă să nu mai aibă de unde să se împrumute pentru plata salariilor, a educaţiei, a asistenţei sociale.
Traian Băsescu îl descrie pe preşedintele AUR, George Simion, drept un „om de peluză, dar cu succes”. „Faptul că stăm atât de prost la testele PISA ne dă şi explicația de ce are succes un politician ca Simion”, a argumentat fostul şef al statului, în emisiunea "În fața ta", la Digi24.
Acesta spune că, în opinia sa, George Simion nu este un „politician valoros”. „Dar este un politician de succes fără să aibă valoare”, adaugă Băsescu.
Fostul președinte al României a vorbit şi despre un alt preferat al suveraniştilor, Călin Georgescu, despre care este convins că se pregăteşte pentru o nouă candidatură pentru funcţia supremă în stat. „Categoric Călin Georgescu va candida la prezidenţiale. Nu cred că Simion va candida dacă va fi Călin Georgescu în cursă. Îl va sprijini şi se va orienta către funcţia de premier dacă acest tandem nedeclarat încă se va menţine”, a spus Băsescu.
Fostul preşedinte a atras atenţia asupra faptului că, dacă ar avea un guvern suveranist, România ar fi falimentară şi nu ar mai fi finanţată, consecinţa fiind neplata salariilor, a educaţiei, a asistenţei sociale. „Şi aici, poate e timpul ca rezerviştii care se uită cu drag la AUR să se trezească, că pensiile lor nu sunt pensii care ies din economie, sunt din bani împrumutaţi”, a mai susținut Traian Băsescu.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!