Acum la Digi FM Nono Semen DUA LIPA & BLACKPINK - Kiss and Make UP
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Ștefania Szabo, directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, a fost găsită decedată în camera de gardă. Medicul avea 37 de ani

Stefania Szabo
Ştefania Szabo / Facebook

Directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, chirurgul Ştefania Szabo, a fost găsită fără suflare marţi dimineaţă, în camera de gardă a unităţii sanitare.

Medicul buzoian intrase în gardă luni dimineaţă şi a participat la inaugurarea unei extinderi a secţiei de Pneumologie.

Pentru că nu a mai răspuns nici la telefon, colegii din Spital au intrat în Camera de Gardă, unde au găsit-o fără suflare în jurul orei 6.00, potrivit News.ro. 

Stefania Szabo avea 37 de ani pe care îi împlinise pe data de 1 octombrie.

Ea ocupa funcţia de director al unităţii sanitare din 2021.

”Fiecare zi în spital aduce o nouă provocare, o nouă poveste, un nou vis de salvat. Medicina nu înseamnă doar tratamente şi diagnostice, ci şi inimă, empatie şi dorinţa de a fi sprijin acolo unde e cea mai mare nevoie. Pentru noi, fiecare pacient este un univers întreg”, scria medicul pe Facebook la începutul lunii septembrie.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 20
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
Doliu în familia Huidu. Tatăl lui Vlad și Șerban a murit/ Foto: Facebook
Doliu în familia Huidu. Tatăl lui Vlad și Șerban a murit subit: „Nu răspundeți pe fugă...
Romanian,Police,(politia,Rutiera),Car,Parked,Along,The,Street,In
Tragedie în București. Un bărbat și-a pierdut viața după ce s-a aruncat de pe pasajul Obor
Anca Pandrea/ Foto: Facebook
Anca Pandrea și-a modificat testamentul cu șase ani înainte să moară. Cui a vrut să-i lase...
Anca Pandrea/ Foto: Facebook
Anca Pandrea a murit la 80 de ani, dar a ascuns un mare secret. Ce nu a știut nici măcar sora...
Te-ar putea interesa și
Regele Harald al V-lea al Norvegiei/ Profimedia
Doliu în Norvegia! Regele Harald al V-lea a murit la 89 de ani. Suveranul s-a stins la...
Peter Cullen/ Getty Images
A murit Peter Cullen, actorul care a dat voce lui Optimus Prime și lui Aiurel. Avea 85 de ani
Dolly Parton/ Getty Images
Cauza morții lui Dolly Parton, dezvăluită. Artista s-a stins la 80 de ani, într-o clinică din...
Ileana Cotrubaș/ Foto: Facebook
Doliu în lumea operei! Soprana Ileana Cotrubaș, una dintre cele mai mari voci românești ale...
Partenerii noștri
Digi24 Un proiect de lege AUR care prevede păstrarea fermelor în care sunt ucise nurci și şinşile pentru blană, la un pas de adoptare
Un proiect de lege AUR care prevede păstrarea fermelor în care sunt ucise...
DigiSport Ciprian Marica l-a contrazis în direct pe Gică Hagi: "Nu mă feresc!"
Ciprian Marica l-a contrazis în direct pe Gică Hagi: "Nu mă feresc!"
PeRoz Cele mai norocoase zile pentru fiecare zodie, între 28 septembrie și 4 octombrie 2026. Când îți merge cel mai bine
Cele mai norocoase zile pentru fiecare zodie, între 28 septembrie și 4...
Film Now Tocmai câștigase Oscarul, dar se simțea mai singură ca niciodată. Nicole Kidman: “Mi-ar fi plăcut să mă strângă cineva în brațe”
Tocmai câștigase Oscarul, dar se simțea mai singură ca niciodată. Nicole...
Digi World Ce beneficii are ciocolata neagră, spre deosebire de cea cu lapte. O alegere mică, diferențe importante
Ce beneficii are ciocolata neagră, spre deosebire de cea cu lapte. O...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Enrique Iglesias și Anna Kournikova locuiesc în „buncărul miliardarilor”. Cum arată locul în care își cresc cei patru copii
Enrique Iglesias și Anna Kournikova locuiesc în „buncărul miliardarilor”...
Digi Life Consumă acest fruct la micul dejun și îți vei îmbunătăți rapid starea de spirit. Ce spun nutriționiștii
Consumă acest fruct la micul dejun și îți vei îmbunătăți rapid starea de...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
oana zamfir vlad craioveanu serban copot
Șerban Copoț, la Digi FM: Reuniunea istorică Animal X la Untold și adevărul despre hitul „Să...
selly
Selly, dezvăluiri la matinalul Digi FM: De ce nu îl aduce pe Eminem la Beach, Please și cât a...
Ultimele știri
emily burghelea (1)
O influenceriță cu peste 500.000 de urmăritori s-a întors în România la doar două luni după ce...
Traian Băsescu
Traian Băsescu ironizează criticile la adresa lui Siegfried Mureșan: "Un vânt rece, siberian...
Oana Gheorghiu
De ce a acceptat Oana Gheorghiu propunerea de a prelua Ministerul Sănătăţii în Guvernul...
Șase persoane au murit după prăbuşirea unei clădiri rezidenţiale cu două etaje într-o zonă turistică din centrul Atenei
Șase persoane au murit după prăbuşirea unei clădiri din centrul Atenei. Patru dintre victime...