Într-un sport dominat de orgolii și rezultate, există uneori momente care depășesc scorul și rămân în memorie pentru emoția lor autentică. Un astfel de episod a avut loc atunci când Mircea Lucescu și-a sărutat unicul copil, pe Răzvan, pe creștet, după un meci în care cei doi s-au aflat în tabere opuse.
Scena, devenită între timp demnă de analele fotbalului, datează din 24 noiembrie 2005, din perioada în care Mircea Lucescu antrena Șahtior Donețk, iar Răzvan Lucescu era pe banca Rapidului. Duelul dintre cei doi, disputat în Cupa UEFA, a fost unul cu o încărcătură aparte, iar finalul a adus o victorie importantă pentru echipa lui Răzvan.
Rapid a câștigat acel meci cu 1-0, iar victoria a fost una dificil de gestionat pentru Răzvan. Bucuria succesului s-a amestecat imediat cu un sentiment apăsător, acela că triumful său venea în urma înfrângerii propriului tată. Avea să recunoască ulterior că sentimentul trăit atunci a fost mult mai complex decât o simplă satisfacție profesională. „M-am bucurat în momentul în care s-a terminat meciul, dar apoi mi-am dat seama că mă bucur de înfrângerea tatălui meu”, a spus Răzvan Lucescu, rememorând acea seară.
În contrast, Mircea Lucescu a privit lucrurile dintr-o perspectivă diferită, în care mândria de părinte a cântărit mai mult decât rezultatul.
Moment emoționant după ce Răzvan Lucescu și-a învins tatăl într-un meci internațional
Adevărata emoție a momentului s-a consumat însă după fluierul final. În timp ce Răzvan se afla la conferința de presă, Mircea Lucescu a intrat discret în sală, s-a apropiat de el și, fără niciun cuvânt, l-a sărutat pe creștet.
Gestul a spus totul. Fără declarații pompoase, fără explicații, a fost poate cea mai sinceră formă de recunoaștere pe care un tată o poate oferi. Rivalitatea s-a dizolvat complet în acea clipă, lăsând loc unei legături care nu ține de fotbal, ci de familie.
„Nu l-am simțit că vine. Nu știam ce face, de unde să știu? Eram foarte emoționat. În momentul în care am ajuns în vestiar, atunci m-au apucat emoțiile mari. Nu în timpul meciului. Atunci m-am bucurat, am trăit tensiunea jocului, satisfacția celor 3 puncte.
Pe teren mi-am dat seama ce-am făcut. Uitându-mă spre el am înțeles ce am făcut. Toată viața mea am fost lângă el, sufeream, plângeam după înfrângeri. În niciun moment n-am fost nu contra, nici măcar neutru, să nu mă intereseze sau să zic că nu contează.
Am trăit foarte intens fiecare meci al lui. Uitându-mă pe teren, când l-am văzut am realizat că, de fapt, mă bucur de înfrângerea lui. Și asta m-a... Am stat și eu să mă gândesc de ce am avut reacția asta. Cu o seară înaintea jocului, a venit mama cu cei doi copii și soția. Eu spuneam că mi se par că sunt prea siguri de victorie ăștia de la Shakhtar. Iar mama mi-a zis: «Să știi că taică-tu e foarte tensionat. Nu știu să-ți zic dacă îi e frică de joc sau pentru că joacă împotriva ta».
Când am ajuns la stadion, m-am întâlnit cu preparatorul lor fizic și l-am rugat să-i spună să stea liniștit, dacă pierd, pierd, noi și așa n-avem de pierdut mare lucru. Eram pregătit de înfrângere. Probabil că și eu, și mama am fost pe lângă el și l-am protejat toată viața, să nu fie supărat, să fie bine și mi s-a părut că l-am trădat”, declara Răzvan Lucescu în 2005.
Imaginea acelor secunde a făcut înconjurul lumii și a rămas una dintre cele mai emoționante din fotbal. Într-un univers în care victoria este totul, Mircea și Răzvan Lucescu au arătat că există ceva mai important, relația lor.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!
