Acum la Digi FM DARIA LUPI - MARFARUL
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Sindicaliștii din Penitenciare îl acuză pe ministrul Tudorel Toader de dezinformare

tudorel_toader__34367400

Autorul crimei de la Mediaș ar fi rămas în spatele gratiilor până în august 2021, dacă nu ar fi fost eliberat în baza recursului compensatoriu. Reacția vine după ce, miercuri, ministrul Justiției a spus că „autorul faptei de la Mediaș nu face parte din categoria celor ce au beneficiat de recursul compensatoriu". Aceasta înseamnă 372 de zile scăzute din pedeapsă.

Reprezentanții federației sindicatelor din închisori îi amintesc, într-un comunicat, ministrului Toader că răspândirea de informații false se pedepsește cu detenție între unul și cinci ani. Și îl acuză de dezinformare și rea voință motivată politic.

”O nouă dezinformare din partea celui care se face complice prin indolență și rea-voință motivată politic cu recidivistii recursului compensatoriu. În realitate, în situația în care nu ar fi existat așa-numita lege a recursului compensatoriu, cel cunoscut drept criminalul de la Mediaș ar fi fost liberat condiționat în luna mai 2019, iar la termen în luna august 2021. O demonstrează fără echivoc dosarul de penitenciar al deținutului Rusu Marius, iar o simplă interogare a bazei de date demontează afirmațiile ministrului Toader”, se spune în comunicatul citat.
 
”Dacă nu ar fi existat legea recursului compensatoriu, criminalul de la Mediaș ar fi fost analizat în prima comisie de liberare condiționată a Penitenciarului Deva în luna Noiembrie 2018, iar în cea de-a doua comisie - dacă ar fi fost amânat pentru aceleași motive - în luna Mai 2019. Prin urmare, azi, Rusu Marius nu era in libertate, iar tânărul din Mediaș nu era ucis”, afirmă sindicaliștii din Administrația Penitenciarelor.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
negrutiu si naum web 770×440
Radu Naum, la prima emisiune de radio alături de Florin Negruțiu...
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
alexandru toader
Alexandru Toader a contestat arestul preventiv. Procesul, în 3 noiembrie la ÎCCJ
Tudorel Toader
Alexandru Toader, fiul fostului ministru Tudorel Toader, a fost arestat preventiv pentru 30 de...
tudorel toader
Reacția lui Tudorel Toader, după ce fiul lui a fost reținut: "E un atac la adresa mea"...
Închisoare, gardieni de pușcărie, deținuți, penitenciar, gratii
Breșă uriașă la Penitenciarul Târgu Jiu. Doi deținuți au accesat sistemul informatic și au...
Te-ar putea interesa și
Tudorel Toader
Tudorel Toader: BEC nu şi-a depăşit competenţele în decizia privind respingerea candidaturii...
Închisoare, gardieni de pușcărie, deținuți, penitenciar, gratii
Poliţiştii din penitenciare anunţă că ar putea lăsa închisorile nepăzite de Crăciun și de...
Typical,Modern,Prison,Bars.,Symbolic,Illustrative,Background,For,Crime,News.
Sindicatul poliţiştilor de penitenciare anunţă protest, luni, la sediul ANP. Ei reclamă...
Tudorel Toader arată cu degetul
Danileț: Tudorel Toader mi-a insuflat pasiunea pentru dreptul penal / Toader: Sunt surprins că...
Partenerii noștri
DigiSport Marius Șumudică n-a mai suportat! Tiradă la interviu, după ce a scos echipa de pe teren cu ”U” Cluj: ”Chipciu m-a felicitat”
Marius Șumudică n-a mai suportat! Tiradă la interviu, după ce a scos...
PeRoz Cum ești ca tată, în funcție de zodie. Cine pune accent pe disciplină, cine oferă libertate și cine își răsfață copiii
Cum ești ca tată, în funcție de zodie. Cine pune accent pe disciplină...
Film Now Ben Affleck, despre colaborarea cu Bruce Willis pe platourile de la „Armageddon”: „Îl iubesc. Este cel mai dulce tip din lume”
Ben Affleck, despre colaborarea cu Bruce Willis pe platourile de la...
Digi World Supa longevității, recomandată de o bunică de 82 de ani. Rețeta pe care o gătește frecvent și ingredientul pe care îl consideră esențial
Supa longevității, recomandată de o bunică de 82 de ani. Rețeta pe care o...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Doja Cat nu se ferește de costumațiile care stârnesc discuții. Cum a apărut îmbrăcată la petrecerea de ziua ei
Doja Cat nu se ferește de costumațiile care stârnesc discuții. Cum a...
Digi Life Dormi cu șosete în picioare? Ce efect neașteptat poate avea acest obicei asupra somnului tău
Dormi cu șosete în picioare? Ce efect neașteptat poate avea acest obicei...
benzinarie
Comisia Europeană avertizează că motorina va rămâne scumpă în 2027: "Iarna...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
Vizual comunicat_Film Now_Recomandarile lunii noiembrie
În noiembrie, pe Film Now, se anunță un festin cinematografic cu povești și producții pentru...
2026 French Open - Day Five
Jannik Sinner va pierde locul 1 ATP din cauza pauzei forțate: "Corpul este singurul adversar...
nava bulgaria, marea neagra
Încă o navă a fost atacată cu drone în Marea Neagră, în apropierea coastei bulgare. Se...
doua trenuri s-au ciocnit in spania (9)
Nicușor Dan, mesaj de condoleanțe și solidaritate după tragedia feroviară din Spania: "Sunt...