Acum la Digi FM Nono Semen SIA FEAT THE WEEKND AND DIPLO - Elastic Heart
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Șeful CNCD vorbește despre posibile încălcări ale drepturilor omului în cazul restricțiilor

Asztalos Csaba
Foto: nepszava.hu

Președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării spune că eventualele măsuri privind accesul persoanelor în restaurante sau teatre doar dacă sunt vaccinate ar trebui supuse mai întâi dezbaterii publice. Asztalos Csaba crede că pot exista probleme de încălcare a drepturilor omului. 

Șeful CNCD a explicat ce e discriminatoriu și ce nu în deciziile pe care le are în vedere Guvernul pentru revenirea la normalitate. 

Pot să existe probleme de încălcare a drepturilor omului cu aceste măsuri. De aceea, ele trebuie dezbătute în public și pregătite de experți din toate zonele, inclusiv din zonele ce țin de drepturile omului. În primul rând, orice restricție impusă pe exercitarea unor drepturi și libertăți fundamentale, potrivit Constituției, se realizează prin lege. Anul trecut, Parlamentul a adoptat legea nr. 55, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei și acolo avem reglementări în domeniul economic, reglementări care prevăd că există posibilitatea de limitare sau suspendare a activității unor instituții sau operatori economici. Întrebarea este dacă această lege conține prevederi suficiente pentru a adopta astfel de măsuri. După care cu ce justificăm acest tratament diferențiat? În zona HORECA vorbesc acum. Dacă cei vaccinați sunt într-o situație diferită față de cei nevaccinați din perspectiva infectării, din perspectiva contagiunii lor, dacă sunt contagioși sau nu în momentul în care se infectează și la aceste întrebări trebuie să dea răspuns experții. În măsura în care sunt în situație diferită, atunci nu este o formă de discriminare acest tratament diferențiat, a declarat, la RFI, Asztalos Csaba. 

El mai spune că „vor exista procese, instanța de judecată va decide dacă suntem în cazuri de discriminare sau nu. Un tratament diferențiat între vaccinat și nevaccinat nu poate fi calificat din start ca fiind discriminatoriu”. 

Întrebat dacă o persoană care refuză să se vaccineze, deși are acces la vaccin, ar fi discriminată în cazul în care nu i s-ar permite să meargă la teatru sau la restaurant, șeful CNCD a răspuns: „La prima vedere, nu văd o problemă de discriminare. În acest moment, accesul la vaccin s-a îmbunătățit substanțial, nu suntem în situația de acum trei luni, când programarea și numărul vaccinurilor era încă insuficient. Pe de altă parte, vaccinarea nu este obligatorie, dar constituțional, statul are obligația să asigure sănătatea publică și această obligație incubă două aspecte: să se abțină să facă orice de la a pune în pericol sănătatea publică, dar mai are și obligația pozitivă de a face lucruri pentru a asigura sănătatea publică. În măsura în care eu decid să nu mă vaccinez, practic, pun în pericol acele categorii de persoane din comunitate care nu au atins vârsta necesară pentru a se putea vaccina, acele grupuri de persoane care au o contraindicație la vaccinare. Deci fără a face acest efort colectiv, noi nu putem avea rezultate într-o campanie de vaccinare”. 

Asztalos Csaba susține că anumite măsuri avute în vedere de ministrul Educației și care vizează studenții pot crea discriminări. 

În Educație, aș fi mai reținut. Declarațiile ministrului cum că studenții vaccinați ar putea să primească prioritate la acordarea locurilor în cămin, aici deja văd o problemă de discriminare. Sunt propuneri ca studenții nevaccinați să intre în laboratoare prin combinezoane. Și aici văd o măsură disproporționată și putem să fim în zona de discriminare, a mai spus șeful CNCD.​ 

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 27
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
diana buzoianu
"Anii trec, CNCD se face că plouă". Diana Buzoianu cere explicații pentru o sesizare depusă în...
Turkish President Recep Tayyip Erdogan
Președintele turc pledează pentru ridicarea restricțiilor de cooperare în domeniul apărării...
restrictii
CNAIR anunță restricţii de circulaţie în 35 de judeţe pentru autovehiculele de peste 7,5 tone...
Compensarea prețului carburanților ar putea fi eliminată din 2023/ Shutterstock
Prima țară din Europa care restricționează vânzarea de carburanți din cauza războiului din...
Te-ar putea interesa și
Donald Trump
Donald Trump semnează un ordin executiv de ridicare a restricțiilor privind presiunea apei la...
Winter,Road,Through,The,Mountains,With,Deep,Snow,During,A
Circulaţie îngreunată din cauza zăpezii pe DN 73, între Dâmbovicioara (Argeş) şi Fundata...
Un bărbat din Germania a cheltuit 200.000 de euro ca să mănânce în toate cele 145 de restaurante cu 3 stele Michelin din lume/ Foto: Shutterstock
Un bărbat din Germania a cheltuit 200.000 de euro ca să mănânce în toate cele 145 de...
Alimentare cu apă/ Shutterstock
Alimentarea cu apă, restricţionată în peste 580 de localităţi. ANAR recomandă populaţiei să...
Partenerii noștri
DigiSport Probleme pentru Reghecampf: un fotbalist s-a întors accidentat de la națională
Probleme pentru Reghecampf: un fotbalist s-a întors accidentat de la...
PeRoz Pur și simplu wow! Catherine Zeta-Jones, ca o puștoaică în New York, în colanți din piele și pantofi cu tocuri înalte
Pur și simplu wow! Catherine Zeta-Jones, ca o puștoaică în New York, în...
Film Now Joe Manganiello rupe tăcerea despre anii cu Sofia Vergara: "Eram din ce în ce mai bolnav". Ce acuzații îi aduce fostei soții
Joe Manganiello rupe tăcerea despre anii cu Sofia Vergara: "Eram din ce în...
Digi World Mormântul lui Tutankhamon ar putea ascunde un secret vechi de peste 3.300 de ani. Descoperirea care ar putea schimba istoria Egiptului Antic
Mormântul lui Tutankhamon ar putea ascunde un secret vechi de peste 3.300...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Un rol celebru, o dependență dezastruoasă, Demi Moore și Madonna. Povestea din culisele Hollywoodului, dezvăluită după patru decenii
Un rol celebru, o dependență dezastruoasă, Demi Moore și Madonna. Povestea...
Digi Life De ce ne place să ne speriem. Ce se întâmplă în creierul nostru atunci când urmărim un film de groază
De ce ne place să ne speriem. Ce se întâmplă în creierul nostru atunci...
masina rasturnata
Doi bătrâni plecați la plimbare pe Valea Doftanei, găsiți morți după trei...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
grindeanu
Grindeanu: PSD susţine refacerea unei majorităţi stabile alături de PNL şi UDMR
Aplicație online pe smartphone pentru ascultat muzică de Spotify
Un american a ajuns să depășească ascultările lui Taylor Swift cu melodii create de AI. Cum a...
Trotinetă electrică/ Shutterstock
Accident între două trotinete electrice în Reșița. Unul dintre conducători era băut și a fost...
cocaina in camion
Șofer român, arestat în Spania după ce în camionul său au fost găsite 1,4 tone de cocaină...