Acum la Digi FM BTS - SWIM (beatmix)
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Plata ratelor la bancă poate fi amânată cu maximum 9 luni

Plată, facturi, bancă, rate, credite

Plata ratelor la bancă poate fi amânată cu maximum 9 luni, conform unui act normativ aprobat miercuri în ședința de Guvern. Potrivit Ministerului Finanțelor, actul normativ continuă măsura pusă la dispoziția contribuabililor în primăvară prin crearea posibilității suspendării plății ratelor de capital, dobânzilor și comisioanelor. 

Perioada maximă pentru suspendare este de 9 luni, atât pentru creditele pentru care s-a obținut deja suspendarea obligațiilor de plată, cât și pentru cele pentru care nu s-a aplicat această facilitate. 

Perioada maximă include și perioada pentru care au fost suspendate creditele în baza OUG 37/2020, a unui moratoriu non-legislativ sau în ambele cazuri. Măsura are scopul de a susține conformarea la plată, pentru contribuabilii aflați în dificultate generată de lipsa de lichidități financiare, ca urmare a crizei provocate de pandemia COVID-19. 

Solicitările pentru suspendarea plății obligațiilor pot fi transmise instituțiilor bancare și non-bancare până la data de 15 martie 2021, cererea este analizată și se va emite o decizie până cel târziu la 31 martie 2021.

Pot beneficia de aceste facilități debitorii care au încheiat un contract pentru obținerea unui credit care nu a ajuns la maturitate și pentru care creditorul nu a declarat scadența anticipată, la data de 31 decembrie 2020, inclusiv și nu înregistrează restanțe la data solicitării. 

De asemenea, debitorii trebuie să declare pe propria răspundere scăderea veniturilor/a încasărilor cu minim 25% din ultimele 3 luni anterioare solicitării suspendării obligațiilor de plată prin raportare la perioada similară anilor 2019/2020, după caz. 

Pentru creditele ipotecare contractate de persoane fizice pentru care cererea de suspendare a obligațiilor de plată a fost formulată până pe 15 iunie 2020 potrivit legii, cu termen de încheiere a perioadei de amânare anterior intrării în vigoare a prezentei act normativ, suspendarea obligațiilor de plată complementar până la maxim 9 luni se aplică prin cumularea creanței/restului de creanță aferent/e dobânzilor calculate în prima perioadă de suspendare potrivit OUG nr. 37/2020 cu creanța aferentă dobânzilor calculate pentru a doua perioadă suspendată. 

La creanța astfel rezultată dobânda este 0% și plata de către debitor a acestei creanțe se va face eșalonat în 60 de rate lunare egale, începând cu luna imediat următoare încheierii celei de-a doua perioade de amânare. 

Soldul total al creditelor pentru care au fost aprobate solicitări de amânare la plată până la finalul lunii septembrie 2020, în contextul epidemiei COVID-19, se ridică la 42,9 miliarde de lei și au fost acordate unui număr de aproximativ 558.000 de debitori, cuantumul acestor credite reprezentând 14,7% din totalul creditelor acordate de către sectorul bancar. 

Din totalul de 42,9 miliarde de lei reprezentând creditele amânate prin moratoriul legislativ și cele non-legislative, 32,4 miliarde de lei reprezintă sumele amânate prin moratoriul legislativ (OUG 37/2020) și 10,5 miliarde de lei prin moratoriile non-legislative. 

Dobânda datorată de debitori corespunzătoare sumelor scadente a căror plată este suspendată se capitalizează la soldul creditului existent la finele perioadei de suspendare. Capitalul astfel majorat se plătește eșalonat pe durata rămasă până la noua maturitate a creditelor, ulterior perioadei de suspendare. Prin excepție, pentru creditele ipotecare contractate de persoane fizice dobânda aferentă perioadei de suspendare se calculează potrivit prevederilor contractului de credit și reprezintă o creanță distinctă și independentă în raport cu celelalte obligații izvorâte din contractul de credit. La această creanță dobânda este 0% și plata de către debitor a acestei creanțe se va face eșalonat, în 60 de rate lunare egale, începând cu luna imediat următoare încheierii perioadei de amânare. Statul român garantează în procent de 100% dobânda aferentă perioadei de suspendare pentru creditele ipotecare contractate de persoanele fizice. 

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 20
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
Zina Dumitrescu (3)
Zina Dumitrescu, de la gloria podiumurilor la ultimii ani triști. "Mama modei românești" a...
Bucharest,,Romania,-,August,19,,2012:,People,Wait,For,Metro
Metrorex, datorii de peste 11 milioane de lei la curent. Ministrul Transporturilor spune ce se...
vladimir putin
Putin le şterge, prin lege, datoriile de până la 120.000 € ale recruţilor care luptă timp de...
Ciprian Ciucu/ Profimedia
Ciprian Ciucu anunţă primele patru instituţii care se vor închide: „STB are datorii de 1,5...
Te-ar putea interesa și
Ilie Bolojan, new interim president of the National Liberal Party, Bucharest, Romania - 26 Nov 2024
Bolojan: Bucureştiul e într-o situaţie bugetară gravă. Trebuie luate măsuri tot de tip...
Warning Strike, Romanian Railway, Bucharest, Romania - 15 Sep 2023
CFR SA: Datoriile depăşesc 200 de milioane de lei, mare parte în urma neîncasării creanţelor...
Nicușor Dan
Nicuşor Dan: „Situaţia financiară actuală a României este similară cu cea pe care am găsit-o...
David Pușcaș
Cu ce se ocupă David Pușcaș, fiul adoptiv al Luminiței Anghel. Nu și-a mai achitat chiria de...
Partenerii noștri
Digi24 Jobul plătit de stat pe care îl poți face în propria locuință. Ce salariu poți primi și care sunt condițiile de angajare
Jobul plătit de stat pe care îl poți face în propria locuință. Ce salariu...
DigiSport Ar fi fost o adevărată lovitură de teatru: ”Victor Pițurcă, la FCSB! Își dorește performanță”
Ar fi fost o adevărată lovitură de teatru: ”Victor Pițurcă, la FCSB! Își...
PeRoz Prințul George, prințesa Charlotte și prințul Louis au alte nume la școală. Cum sunt strigați copiii lui William și Kate
Prințul George, prințesa Charlotte și prințul Louis au alte nume la...
Film Now Cum arată Sigourney Weaver în 2026 la 77 de ani. Azi este ziua ei
Cum arată Sigourney Weaver în 2026 la 77 de ani. Azi este ziua ei
Digi World Cum s-a schimbat viața unei tinere după ce a ales să nu mai folosească telefonul zece zile: „Am simțit cum mă încarc cu energie!”
Cum s-a schimbat viața unei tinere după ce a ales să nu mai folosească...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Cum arată viața lui Cheloo departe de București. S-a retras la Breaza de aproape 20 de ani: "N-aș vrea să mă mai întorc niciodată"
Cum arată viața lui Cheloo departe de București. S-a retras la Breaza de...
Digi Life Semnele de la picioare care pot ascunde colesterolul ridicat. Afecțiunea este numită „ucigașul tăcut” și mulți oameni o ignoră
Semnele de la picioare care pot ascunde colesterolul ridicat. Afecțiunea...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
oana zamfir vlad craioveanu serban copot
Șerban Copoț, la Digi FM: Reuniunea istorică Animal X la Untold și adevărul despre hitul „Să...
selly
Selly, dezvăluiri la matinalul Digi FM: De ce nu îl aduce pe Eminem la Beach, Please și cât a...
Ultimele știri
Boris Becker si tanara lui sotie (4)
Boris Becker, tandru cu soția cu 22 de ani mai tânără, în vacanță în Sicilia. Lilian, superbă...
Ce reguli noi intră în vigoare pentru motociclete, mopede și biciclete / Profimedia
Legea motocicliștilor, adoptată de Parlament. Ce reguli noi intră în vigoare pentru...
luca niculescu
Luca Niculescu: "Zilele acestea elaborăm programul de guvernare şi mă pregătesc de...
Merz, Rutte And Jetten Visit 1 German-Netherlands Corps
Majoritatea germanilor consideră că mandatul cancelarului Friedrich Merz a fost un eşec