Acum la Digi FM Alex Vidia FAYDEE - HELWE
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Piedone a fost trimis în judecată în dosarul în care este acuzat că ar fi avertizat un hotel din Sinaia că urmează un control

Piedone announces candidacy for the position of Bucharest mayor, Bucharest, Romania - 17 Mar 2024
Cristian Popescu Piedone, /foto Profimedia

Cristian Popescu-Piedone, fost preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie în dosarul în care este acuzat că ar fi avertizat un hotel din Sinaia că urmează să efectueze acolo un control.

Potrivit unui comunicat, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Cristian Popescu Piedone, la data faptei preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), pentru săvârşirea infracţiunii de permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, potrivit Agerpres.ro. 

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis instanţei că, în data de 7 martie, Cristian Popescu Piedone, în calitate de preşedinte al ANPC, ar fi divulgat unui reprezentant al unei societăţi comerciale care administrează un hotel în oraşul Sinaia faptul că funcţionari din cadrul ANPC urmează să efectueze, în aceeaşi zi, un control tematic la hotelul respectiv, precum şi obiectivele controlului, în scopul obţinerii unor foloase necuvenite de către operatorul economic, constând în evitarea sancţionării pentru nereguli în domeniul protecţiei drepturilor consumatorilor.

"În concret, inculpatul Cristian Victor Piedone Popescu i-ar fi dat indicaţii reprezentantului hotelului cu privire la modul de pregătire a spaţiilor din unitatea hotelieră care urmau să fie prezentate funcţionarilor ANPC pentru verificare, pentru a asigura conformitatea. Ulterior acestei informări, în vederea preîntâmpinării aplicării unor sancţiuni şi dispunerii unor măsuri corective de către funcţionarii publici din cadrul ANPC, reprezentantul hotelului ar fi luat toate măsurile necesare pentru a nu se constata în urma controlului ce urma a fi efectuat, încălcări ale legislaţiei specifice protecţiei consumatorilor. În urma controlului, unitatea de cazare nu a fost sancţionată de către reprezentanţii ANPC", arată anchetatorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Braşov, cu propunerea de a se menţine măsura preventivă dispusă în cauză.

Citește și: Piedone demisionează din PUSL și îşi face partid. Fostul şef al ANPC anunță că nu candidează la Primăria Capitalei: Am planuri mai mari!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
Karl Bushby speaking at a civic welcome in Queen Victoria Square as he arrives back home in Hull following his 28 year walk from Chile. Bushby, now 57, set off from the southern end of Chile in 1998, when he was 28, vowing to walk all the way home without
A călătorit 28 de ani pe jos în jurul lumii, iar acum s-a întors...
Pe aceeași temă
Mai multe trasee montane din Sinaia au fost închise din cauza vremii extreme/ Foto: Facebook
Avertisment pentru turiștii care merg la Sinaia. Mai multe trasee montane au fost închise din...
Ioana Țiriac / Instagram
Ioana Țiriac, vacanță de lux în Saint-Tropez. Cât costă o singură noapte la hotelul cu aspect...
mancare hotel de 4 stele
2,6 kg de mâncare luate de la bufetul unui hotel de 4 stele de pe litoral. Provizii pentru mai...
Incendiu într-un hotel din New Delhi/ Foto: X
Incendiu într-un hotel din New Delhi. Cel puţin 21 de persoane au murit
Te-ar putea interesa și
Un urs a intrat într-un hotel din Poiana Brașov/ Foto: Captură video
Un urs a intrat într-un hotel din Poiana Brașov, iar angajații au fost nevoiți să stea de pază...
Tudor Gheorghe
Primele imagini cu Tudor Gheorghe după ce s-a spus că a ajuns la spital. Artistul s-a amuzat...
Hotel cristiano ronaldo
Cristiano Ronaldo nu e doar zeu al fotbalului, ci și în afaceri îi merge din plin. Are cinci...
accident sinaia
Un autocar plin cu turiști italieni, implicat într-un accident la Sinaia, produs de o șoferiță...
Partenerii noștri
DigiSport Nicolae Dică a rămas impresionat: "E clar că este o voce importantă la FCSB"
Nicolae Dică a rămas impresionat: "E clar că este o voce importantă la...
PeRoz A aflat de pe TikTok că soțul o înșală, după 22 de ani de mariaj. Cum a descoperit că avea o altă familie și îi luase amantei o casă
A aflat de pe TikTok că soțul o înșală, după 22 de ani de mariaj. Cum a...
Film Now Ultimele zile ale lui Eric Dane, povestite de soție. Ce s-a întâmplat în spital înainte ca actorul să moară la 53 de ani
Ultimele zile ale lui Eric Dane, povestite de soție. Ce s-a întâmplat în...
Digi World Cum reușesc japonezii să îmbătrânească frumos. Obiceiurile care îi ajută să rămână activi și după 80 sau 90 de ani
Cum reușesc japonezii să îmbătrânească frumos. Obiceiurile care îi ajută...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Diddy împlinește 57 de ani în închisoare. Ce va avea pe masă rapperul de ziua lui și cât costă deserturile
Diddy împlinește 57 de ani în închisoare. Ce va avea pe masă rapperul de...
Digi Life Dicţionarul Collins a ales cuvântul anului 2026. Ce înseamnă „mogging”
Dicţionarul Collins a ales cuvântul anului 2026. Ce înseamnă „mogging”
Melania Trump
Volodimir Zelenski a decorat-o pe Melania Trump. Ce distincție importantă...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
theo rose (2)
Theo Rose, după ce a fost criticată că a cântat la botezul fiului lui Alfred Simonis: "Am...
American,Dollar.,Money,Background.,Financial,Collapse.
Bursele scad, iar dolarul se depreciază, pe fondul temerilor că vor urma reglementări mai dure...
President Trump Speaks At Golden Age Of American Innovation Summit
Elon Musk, după rezultatele alegerilor din SUA: „Influența laserelor mele spaţiale nu a...
IISA 2nd European African Ice Swimming Championships
Daria Silişteanu a câștigat medalia de aur în proba de 100 m spate, la Jocurile Olimpice de...