Acum la Digi FM Audiență Națională SHAKIRA - addicted to you
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

O femeie de 72 de ani a căzut într-o fântână adâncă de 20 de metri. Victima, aflată în hipotermie, a fost salvată de pompieri

Bucharest,,Romania,-,10.07.2022:112,Emergency,Number,On,A,Fire,Fighter
Pompieri, SMURD. Shutterstock

Pompierii din Dolj au intervenit, luni, pentru salvarea unei femei în vârstă de de 72 de ani, care căzuse într-o fântână adâncă de 20 de metri. Victima a fost scoasă în siguranţă, era conştientă şi prezenta semne de hipotermie, fiind preluată de echipajul medical.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj au anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină, luni, în comuna Bârca, pentru salvarea unei femei de 72 de ani, care căzuse într-o fântână.

La faţa locului s-au deplasat o autospecială de intervenţie de tip ASAS, precum şi un echipaj de prim ajutor din cadrul Secţiei de Pompieri Segarcea, iar în sprijin a acţionat şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Bârca. De asemenea, au fost alocate resurse suplimentare, un elicopter SMURD şi kit-ul special pentru salvarea persoanelor din fântâni, adus de la Secţia de Pompieri Băileşti, relatează News.ro.

”Fântâna în care a căzut victima are o adâncime de aproximativ 20 de metri, un diametru de peste un metru, iar nivelul apei era de circa 1,5 metri. La sosirea echipajelor, femeia era conştientă. Salvatorii au acţionat prompt pentru asigurarea acesteia şi acordarea primelor îngrijiri medicale, concomitent cu desfăşurarea operaţiunilor de extragere”, au afirmat pompierii.

Ei au menţionat că femeia a fost scoasă în siguranţă, este conştientă, dar prezintă semne de hipotermie, fiind preluată de echipajul de prim-ajutor.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
Karl Bushby speaking at a civic welcome in Queen Victoria Square as he arrives back home in Hull following his 28 year walk from Chile. Bushby, now 57, set off from the southern end of Chile in 1998, when he was 28, vowing to walk all the way home without
A călătorit 28 de ani pe jos în jurul lumii, iar acum s-a întors...
Pe aceeași temă
serbia (2)
Ministrul de Externe al Serbiei mulțumește României pentru sprijinul în lupta cu incendiile de...
Bucharest,Romania,-,2020:,Fundeni,Clinical,Institute,Hospital,With,Blue
Incendiu la Institutul Fundeni din Bucureşti. 37 de pacienţi au fost evacuaţi
incendiu pompieri - digi24
Incendiu puternic la o hală din Sectorul 1 al Capitalei. A fost emis mesaj RO-Alert, din cauza...
State of Emergency Declared As Wildfires Burn In Rural Athens
Pompierii români sunt pregătiţi să intervină în Grecia pentru stingerea incendiilor, anunță DSU
Te-ar putea interesa și
pompieri romani in franta (3)
Pompierii români specializați în stingerea incendiilor de pădure intervin în sud-estul...
Bucharest,,Romania,-,October,18,,2022:,Romanian,Firefighters,(pompieri),During
Pompierii români merg în Franța, pregătiți pentru intervenții la incendii de vegetație și...
Hantavirus/ Profimedia
Un pompier din Caraş-Severin, suspect de infecţie cu hantavirus. Bărbatul ar fi călătorit în...
Catelusi salvati de pompieri la Deva
Caz emoționant la Deva. Doi căţeluşi care au căzut într-o conductă de canalizare au fost...
Partenerii noștri
Digi24 Un pianist care a căzut de pe un vas de croazieră a fost salvat de doi pescari după nouă ore în ocean, la zeci de kilometri de ţărm
Un pianist care a căzut de pe un vas de croazieră a fost salvat de doi...
DigiSport Matei Ilie, răspuns pentru valul de critici după cele patru înfrângeri din Nations League
Matei Ilie, răspuns pentru valul de critici după cele patru înfrângeri din...
PeRoz Află când ți se schimbă norocul. Cea mai bună zi din această săptămână pentru fiecare zodie
Află când ți se schimbă norocul. Cea mai bună zi din această săptămână...
Film Now Michael Douglas, alături de „comorile” lui la gala „Art of Freedom”. Carys și Dylan, cum nu se poate mai mândri de tatăl lor
Michael Douglas, alături de „comorile” lui la gala „Art of Freedom”. Carys...
Digi World De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire tulburătoare din cercetări pe mumii
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM "Știe cum să aibă grijă de o femeie". Cine este bodyguard-ul lui Jennifer Lopez, bărbatul care a cucerit internetul
"Știe cum să aibă grijă de o femeie". Cine este bodyguard-ul lui Jennifer...
Digi Life Ce rol are consumul de fructe asupra adolescenților. O porție suplimentară poate face diferența
Ce rol are consumul de fructe asupra adolescenților. O porție suplimentară...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
Târgul de Crăciun Craiova (2)
Începe Târgul de Crăciun de la Craiova. Programul din 2026 și principalele atracții din...
Meghan Markle, alături de mama ei, Doria, și de prințul Harry / Foto: Profimedia
Mama lui Meghan Markle a ajutat FBI-ul în ancheta care îl vizează pe fostul ei soț. Thomas...
President Donald Trump Meets With German Chancellor Friedrich Merz At The White House
Donald Trump, după ce republicanii au fost învinși în midterms: "America a făcut un pas uriaş...
targul de craciun din sibiu (2)
Când începe Târgul de Crăciun din Sibiu. Principalele atracții și data până la care poate fi...