Acum la Digi FM Cetin Rasit BEYONCE AND SHAKIRA - Beautiful liar
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Ministrul Energiei, despre creşterile de preţuri la carburanţi din România: „Sunt şi de patru-cinci ori mai mici faţă de alte state europene”

Bogdan Ivan/ Foto: Facebook
Bogdan Ivan/ Foto: Facebook

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, afirmă, în legătură cu creşterile de preţuri la carburanţi din România, ca urmare a războiului din Orientul Mijlociu, că acestea sunt şi de „patru-cinci ori mai mici” faţă de cele înregistrate în alte ţări europene, precum Italia sau Germania.

Ministrul asigură populaţia că România nu va avea probleme de aprovizionare cu combustibil, adăugând că în coaliţie şi în guvern există discuţii privind posibilitatea reducerii accizelor. Ivan mai spune că, după aprobarea actului normativ care reglamentează preţul pentru următorul an în cazul celor cinci milioane de consumatori casnici de gaze naturale, specialiştii vor veni cu „o proiecţie clară”, pe diverse „scenarii”, şi în privinţa companiilor care au, la rândul lor, nevoie să fie protejate de statul român, în condiţiile în care creşterea preţurilor la gaze „influenţează toate costurile”.

„Avem o creştere, în medie, până astăzi, de 25 bani la litrul de motorină, care este etalonul principal, comparativ cu Italia, cu aproximativ 60 de bani şi Germania, care are aproximativ un leu, adică de cinci ori mai mult, de trei ori mai mult, de patru ori mai mult în alte ţări din Vestul Europei. În acelaşi timp, începând de anul trecut, după criza Lukoil din luna octombrie, am început, cu toate companiile din România, să creăm rute alternative de aprovizionare de combustibil, fără să ştim că va urma acest eveniment”, a declarat, joi, la Digi 24, ministrul Energiei, Bogdan Ivan.

El spune că acest lucru a creat României „flexibilitatea” de a-şi asigura stocuri „pentru cel puţin cinci luni de acum înainte” şi de a-şi asigura „rute alternative” pentru a nu depinde de o singură sursă.

Citește și: Prima scumpire a carburanților în România de la declanșarea războiului din Iran. Benzina a depășit 8 lei/litru

„În momentul de faţă, undeva la sub 7% din tot ceea ce consumăm în România ca importuri, ca petrol rafinat ajunge să fie adus prin Strâmtoarea Ormuz. Suntem într-o situaţie în care am preîntâmpinat aceste lucruri”, a punctat Ivan.

În privinţa impactului pe care îl are conflictul din orientul Mijlociu asupra evoluţiei preţurilor la carburanţi, Ivan a spus că „nimeni de pe planetă” nu poate spune acest lucru, dar că, în schimb, poate spune „foarte clar” că, „datorită măsurilor luate în Guvern”, în acest moment, România are „una dintre cele mai mici creşteri de preţuri la carburanţi dintre statele membre ale Uniunii Europene, relatează News.ro.

„În acest moment, pe lângă celulele de criză pe care le am în fiecare zi cu toţi operatorii din piaţă - şi le mulţumesc pentru faptul că au fost corecţi şi au răspuns foarte prompt solicitărilor mele - lucrăm la extinderea contractelor comerciale vechi, la scenarii prin care să repornim facilităţi de rafinare pe teritoriul României, la scenarii în care creştem importurile de petrol de pe rutele clasice, Azerbaidjan, Kazahstan. Aşa că suntem într-un mix de activitate care are dinamică de la oră la oră, dar care pune astăzi România într-o formă în care impactul evenimentelor din Orientul Mijlociu să fie mai redus decât în alte state din vest”, a spus ministrul. 

În legătură cu o posibilă reducere a accizei pentru combustibili, Ivan a răspuns că nu este „ministru de Finanţe” ca să ia această măsură, dar că, împreună cu acesta, cu premierul, cu „ceilalţi colegi din coaliţie”, cu preşedintele Camerei Deputaţilor, se lucrează „la mai multe scenarii”, printre care şi acesta privind reducerea accizelor.

„Nu pot să vă emit acum un cuantum exact, dar scopul nostru este unul foarte clar: să protejăm pe cât mai mult posibil populaţia, iar acest prag psihologic de care se vorbeşte la televizor (n. red. - de 10 lei pe litru), în momentul de faţă este încă departe de a fi atins. Deci facem tot ce ţine noi ca să nu ajungem acolo, dar nu putem să controlăm ce fac iranienii sau rebeli Houthi sau alţii din Orientul Mijlociu”, a spus Ivan, adăugând că toate aceste măsuri şi decizii vor fi luate în coaliţie.

Întrebat cât de rapid am putea vedea o măsură din partea Guvernului, ministrul a răspuns: „Deja am luat aceste două măsuri - blocarea creşterii artificiale a preţurilor şi rute alternative care se văd în impactul mai redus în România decât în Germania, Italia, Spania sau alte state din Vest. Doi: lucrăm la scenariul în care astăzi vom adopta în şedinţa de Guvern poate cel mai curajos act normativ în materie de protecţie a consumatorilor casnici pe gaze naturale, un act normativ care ne va da garanţia că timp de un an de zile vom avea un preţ constant la consumatorul casnic, de maximum 0,31 lei pe kilowatt”. 

Ministrul Energiei a mai spus că de această dată statul român „chiar şi-a făcut treaba” şi a „învăţat din lecţiile trecutului.

”Facem tot ce ţine de noi ca să ţinem cât mai jos preţurile. Avem suficienţi carburanţi, nu vreau să văd scenariile pe care le-am auzit în anumite state din Vest în care se fac cozi la pompe, nu este cazul, aAvem suficiente resurse interne, avem suficiente depozite, cumpărăm în continuare şi la aceste preţuri foarte mari, pentru a ne asigura capacităţile de depozitare şi combustibili în piaţă şi nu avem motive de panică referitor la aprovizionarea cu gaze naturale, cu motorină şi cu benzină”, a mai spus Ivan.

Ministrul Energiei a precizat că la acest moment contextul internaţional este „foarte improbabil”.

„Suntem într-un context în care e foarte improbabil să ştim cum va evolua această situaţie şi este evident că nu vom avea o scădere bruscă a preţului. Este foarte clar acest lucru. Împreună şi cu OMV şi cu Mol şi cu toţi operatorii din piaţă, lucrăm aplicat la modul în care vom reuşi să ţinem cât mai mult posibil această creştere mai jos decât în alte state din Europa”. 

Referitor la posibile măsuri de protecţie şi pentru marii consumatori, nu doar pentru cei casnici, de plafonare a preţului la gaze naturale, în condiţiile în care aceste creşteri se vor reflecta în majorări ale preţurilor de produse la raft, plătite tot de cetăţeni, Ivan a spus că, după finalizarea etapei care îi vizează pe consumatorii casnici, guvernanţii urmează să vadă ce vor putea face şi în privinţa companiilor.

„După ce terminăm această etapă (n. red. cea a consumatorilor casnici), urmează să vedem ce putem face şi pentru companii, în funcţie de cotaţiile internaţionale, pentru că creşterea preţurilor la gaze influenţează toate costurile. E un proces destul de complicat, nu pot controla bursele internaţionale, şi nici conflictele în Orientul Mijlociu, dar împreună cu companiile producătoare de gaze, cu cele care transportă, împreună cu alţi parteneri care pot să aducă o cantitate mai mare de gaze în regiune, lucrăm încă de la finalul săptămânii trecute pe scenarii pentru a avea suficientă lichiditate în piaţă şi pentru a ne asigura că impactul este cât mai mic. E imposibil să spun acum exact cum va fi forma finală, dar acum terminăm astăzi cu consumatorii casnici, îi protejăm pentru următorul an de zile pe cei aproximativ 5 milioane de români, urmând ca apoi, în cel mai scurt timp, să venim şi cu o proiecţie clară pentru companii care, da, au nevoie şi ele să fie protejate de statul român”, a explicat ministrul Energiei. 

Ivan a spus că specialiştii Ministerului Energiei lucrează deja la diverse „scenarii”, dar a subliniat că totul este „dinamic” şi depinde de ceea ce se întâmplă cu Strâmtoarea Ormuz, care ar fi blocată, şi de unde vin „cantităţi uriaşe” de gaze naturale.

Citește și: Ministrul Energiei, declarații ferme după ce au apărut speculații că prețul carburanților va ajunge la 10 lei pe litru: „Sunt minciuni sfruntate”

„Suntem cam în acelaşi scenariu din perioada COVID, în care cine dădea mai mult pentru măşti ajungea să le cumpere. Suntem în acelaşi scenariu şi astăzi, la nivel mondial, aşa că e foarte putin probabil să ştie cineva cum va arăta cotaţia bursieră peste 24 de ore sau 48 de ore. Dar, repet, noi lucrăm deja la scenarii, la rute alternative şi pentru gaze naturale lichefiate împreună cu statele din regiune”, a conchis ministrul Energiei.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 27
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
Inteligența artificială ar putea schimba prețurile alimentelor. Clienții ar putea plăti sume...
siegfried muresan
Siegfried Mureșan despre „scandalul ambasadoarei SUA” și întâlnirile de culise ale PSD: „Are...
Bogdan Ivan/ Foto: Facebook
Prețurile la motorină au explodat. Bogdan Ivan cere intervenția urgentă a Guvernului: „Au...
nicușor dan
Nicuşor Dan a promulgat legile privind criza de pe piaţa carburanţilor şi prelungirea TVA...
Te-ar putea interesa și
Bogdan Ivan/ Profimedia
Bogdan Ivan, despre accidentul în care a fost implicat, joi, la Bistriţa: „Eu am fost de vină...
Camelia Mitoșeru
Camelia Mitoșeru, revoltată de prețurile mari din piețe: „Românii cumpără trei roșii și cinci...
Bogdan Ivan/ Foto: Facebook
Ministrul Energiei, avertisment privind conflictul din zona Golfului: „Dacă mâine se închide...
Bogdan Ivan/ Profimedia
Ministrul Energiei: „Nu există probleme de aprovizionare pe piaţa de carburanţi din România!”
Partenerii noștri
DigiSport Topul celor mai bine plătiți fotbaliști din lume! Liderul are venituri de peste două ori mai mari decât ale următorului clasat
Topul celor mai bine plătiți fotbaliști din lume! Liderul are venituri de...
PeRoz 5 lucruri pe care le fac părinții buni, dar pe care copiii ajung să le aprecieze abia la maturitate
5 lucruri pe care le fac părinții buni, dar pe care copiii ajung să le...
Film Now „Sunt încă în stare de şoc”. Christina Applegate, diagnosticată greșit cu scleroză multiplă: M-am întors la punctul zero
„Sunt încă în stare de şoc”. Christina Applegate, diagnosticată greșit cu...
Digi World De ce s-a micşorat Luna de-a lungul timpului. Descoperirea cercetătorilor după o analiză a faliilor de la suprafaţa selenară
De ce s-a micşorat Luna de-a lungul timpului. Descoperirea cercetătorilor...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Laurențiu Duță are o familie de revistă. Cum arată soția lui, pe care a cunoscut-o în copilărie, și fiica lor de 19 ani
Laurențiu Duță are o familie de revistă. Cum arată soția lui, pe care a...
Digi Life Ce înseamnă, de fapt, „sănătos”? Ce trebuie să conțină un aliment pentru a primi această etichetă
Ce înseamnă, de fapt, „sănătos”? Ce trebuie să conțină un aliment pentru a...
Sorin Grindeanu
Florin Negruțiu: „În 2028, PSD va fi pe copcă. Mare parte din electorat se...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
prăjitură cu pere
Prăjitură răsturnată cu pere caramelizate. Rețeta unui desert de toamnă pufos, aromat și ușor...
Ilie Bolojan
Ilie Bolojan, după ce a părăsit Palatul Victoria: "Am dovedit că se poate guverna şi altfel...
The State Funeral Of Queen Elizabeth II
Prințul Harry își dorește să se împace cu familia: "Unii oameni nu vor ca lucrurile să meargă...
ROMANIA BUCHAREST NEW GOVERNMENT
Nicuşor Dan, după învestirea Guvernului: Există o aşteptare a românilor pentru reforme şi...