Acum la Digi FM IRINA RIMES - Hora Fetelor (BEATMIX)
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Ministerul Transporturilor: 87% din cheltuielile cu salariile de la Metrorex, în 2020, au fost sporuri

Grevă la metrou

Toți angajații de la Metrorex - inclusiv cei care lucrează în birouri - au primit spor de metrou, anul trecut. Este doar una dintre neregulile descoperite în urma verificărilor făcute de Corpul de control al Ministerului Transporturilor. 

Sporul de metrou se acordă, potrivit legii, doar salariaților care lucrează „în condiții deosebite, vătămătoare, grele sau periculoase”, ceea ce înseamnă că sumele oferite în plus față de salariul de bază, pe parcursul anului trecut, au fost abuzive. În total, s-au cheltuit aproape 235 de milioane de lei, adică 87% din fondul de salarii. 

Același control a scos la iveală și faptul că Metrorex a achitat sindicatului facturi de peste 4 milioane de lei, fără să fi încheiat contracte. „Serviciile” care erau decontate astfel presupuneau că: salariații care efectuează concediul de odihnă pe bază de bilete de odihnă în țară sau în afara țării au dreptul a decontarea a 75% din valoarea totală a biletelor de odihnă și tratament, în limita cuantumului stabilit și de 75% din valoarea totală achitată a biletelor de odihnă eliberate de sindicat sau agenții de turism pentru sejururi în țară sau în afara țării, în limita tarifelor aplicate biletelor de odihnă liberate de sindicat. 

Considerăm că se impune sesizarea Curții de Conturi a României pentru efectuarea verificărilor în legătură cu aspectele constatate și aplicarea, după caz, a sancțiunilor prevăzute de lege, se arată în raportul publicat de Ministerul Transporturilor. 

În plus, se propune sesizarea organelor de urmărire penală pentru cercetări in rem. 

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 - Part 18
daianu
Daniel Dăianu lansează un avertisment dur: „România riscă să intre cu...
mihai tatulici
Mihai Tatulici, prima voce din seria „Ca să știi ce se întâmplă”: O...
horia brenciu2
Ce l-a învățat Ana Bogdan pe Horia Brenciu și dezvăluirea...
Pe aceeași temă
Vogue World: London 2023 - Arrivals
Emilia Clarke, adevărul despre salariile actorilor din „Game of Thrones”: „Nu am câștigat atât...
Sondaj, studiu, listă
Ce îi doare cel mai mult pe români? Corupția, din nou în topul nemulțumirilor. Ce vor oamenii...
Ambulance,Emergency,Service,Car,On,The,Streets,Of,Bucharest,During
Incident la Ministerul Transporturilor. Un lift în care se aflau şapte persoane a căzut în...
Ciprian Șerban, fost ministru al Transporturilor
Ministrul demisionar al Transporturilor, despre acuzațiile că ar fi „detonat o bombă” după ce...
Te-ar putea interesa și
UEFA Champions League - Real Madrid CF v Manchester City FC - Santiago Bernabeu Stadium
Cele mai mari salarii din fotbalul spaniol. Două staruri de la Real Madrid, la egalitate pe...
miruta
Radu Miruţă, despre veniturile militarilor: „S-ar putea întâmpla să reuşesc să le mărim...
Ciprian Ciucu
Mesajul primarului Capitalei pentru şoferii, vatmanii şi muncitorii STB: „Nu veţi fi...
Bucharest, Romania. 19th Nov, 2025: Sorin Grindeanu, president of the Social Democratic Party (PSD), speaks during the launch of the candidacy of Daniel Baluta, mayor of Sector 4, for general mayor of Bucharest. Credit: Lucian Alecu/Alamy Live News
Sorin Grindeanu: Nu vom face parte din nicio guvernare care scade salariile
Partenerii noștri
Digi24 Premierul slovac Fico pretinde că are imagini „secrete” din satelit cu conducta Drujba neavariată și îl acuză pe Zelenski că minte
Premierul slovac Fico pretinde că are imagini „secrete” din satelit cu...
DigiSport 10.000.000€ pentru transferul lui Ionuț Radu
10.000.000€ pentru transferul lui Ionuț Radu
PeRoz Patru zodii trec printr-o perioadă dificilă. Astrologii spun că este ultimul test înainte de abundență
Patru zodii trec printr-o perioadă dificilă. Astrologii spun că este...
Film Now Emma Watson, surprinsă în timp ce se săruta cu noul iubit. Cine e miliardarul cu care a fost pozată în tandrețuri în aeroport
Emma Watson, surprinsă în timp ce se săruta cu noul iubit. Cine e...
Digi World Poți fi dependent de scroll? Ce spune neuroștiința despre dopamină și rețelele sociale
Poți fi dependent de scroll? Ce spune neuroștiința despre dopamină și...
Stirile Kanal D Cu ce româncă celebră s-a iubit regizorul din spatele documentarului despre Melania Trump. A și fost logodit cu ea
Cu ce româncă celebră s-a iubit regizorul din spatele documentarului...
ProFM Alexandra Căpitănescu, înainte de Eurovision: lacrimi, rock și multă muncă
Alexandra Căpitănescu, înainte de Eurovision: lacrimi, rock și multă muncă
Digi Life Dormitul până târziu în weekend îți poate afecta sănătatea. Care este numărul exact de ore de somn recomandat
Dormitul până târziu în weekend îți poate afecta sănătatea. Care este...
Ultimele știri din matinal
stefania speak (12)
De ce are Speak peste 300 de perechi de sneakers: „A fost o traumă. Când eram mic, nu aveam...
damian draghici (1)
„Oricum o să mori, așa că fii autentic" – Damian Drăghici, sincer până la capăt la matinalul...
vlad craioveanu oana zamfir kira hagi (3)
Kira Hagi, despre iubire, bunici și teatru: Mă simt binecuvântată că port acest nume
antonia si liviu22
Antonia și Liviu Teodorescu, nebunie în studioul Digi FM: "A la long" - colaborarea pe care...
Ultimele știri
Eugen Tomac desemnat premier
Eugen Tomac, după ce a fost desemnat premier: „Voi prezenta Parlamentului o echipă de...
Bucharest, Romania. 17th June, 2023: MEP Daniel Tomac, the president of the Popular Movement Party (PMP), delivers a speech at the Congress of the Save Romania Union (USR) party. Credit: Lucian Alecu/Alamy Live News
Nicușor Dan l-a desemnat pe Eugen Tomac prim-ministru. Ce urmează în procedura de învestire a...
Eugen Tomac
Cine este Eugen Tomac, desemnat prim-ministru de Nicușor Dan. Rolul pe care l-a avut în...
Nicușor Dan
Nicușor Dan l-a desemnat pe Eugen Tomac să formeze guvernul: „E un moment important!”