Acum la Digi FM TRAIN - Hey soul sister
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Un bărbat a mers în vizită la rude cu un râs în lesă. A scăpat animalul sălbatic, care a fost găsit ore mai târziu, pe străzile din Fălticeni

râs
Un bărbat a pierdut un râs pe străzile din Fălticeni. Foto cu caracter ilustrativ / Foto: Profimedia

Autorităţile din Suceava au fost alertate, sâmbătă, cu privire la faptul că pe străzile municipiului Fălticeni a fost pierdut un râs. Apelul a fost dat de un bărbat, care susţine că a cumpărat animalul din Polonia şi că l-a scăpat din lesă. Râsul a fost găsit sâmbătă seară, pe o stradă din Fălticeni.

Râsul a fost pierdut sâmbătă după amiază, în municipiul Fălticeni, în zona Ţarna Mare, informează News.ro.

„Din verificările efectuate, s-a stabilit că un bărbat din judeţul Iaşi, aflat în vizită la rude în Fălticeni, a adus cu el un râs în vârstă de aproximativ un an, pe care îl achiziţionase din Polonia. Animalul era ţinut în lesă, însă la un moment dat a scăpat de sub controlul proprietarului”, informează oficialii Jandarmeriei Suceava.

Bărbatul care solicitat sprijinul autorităţilor a declarat că are documente legale de achiziţionare şi deţinere a animalului şi că râsul este înregistrat, are CIP de luare în evidenţă, dar nu şi GPS pentru localizare.

În jurul orei 22:15, jandarmii au găsit râsul pe strada Pleşeşti Gane din municipiul Fălticeni şi l-au recuperat în siguranţă, a anunțat ISU Suceava.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
negrutiu si naum web 770×440
Negruțiu și Naum. Vineri, de la 13.00
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
Romania, the veneration of Saint Parascheva in Iasi in times of pandemic
Când începe oficial pelerinajul închinat Sfintei Cuvioase Parascheva. Peste 10.000 de pelerini...
claudia umf2026
„Asta nu este medicină". Discursul unei absolvente de la UMF Iași a devenit viral: ce a...
Drona
Anchetă după ce o dronă a căzut în județul Suceava, în apropiere de frontiera cu Ucraina. „Nu...
euro
O ieșeancă s-a dat drept broker în Elveția și a înșelat zeci de oameni. Cum îi mințea și la ce...
Te-ar putea interesa și
112/ Shutterstock
„Sunteți în spital, nu mai sunați la noi!” Distopia din sistemul medical: O pacientă a apelat...
mașină de politie
Închisoare pe viaţă pentru bărbatul din judeţul Iaşi care şi-a atacat fosta soţie cu un ciocan...
Un bebeluș a fost salvat dintr-un incendiu
Misiune îndeplinită cu succes la Iași. Un polițist local a reușit să salveze un bebeluș...
ambulanta care a derapat
O femeie a născut acasă după ce ambulanța care venise să o preia a derapat la intrarea în sat
Partenerii noștri
DigiSport A luat 5 goluri în Europa și a "dat de pământ" cu șefii lui! Adversara, numită "echipă de liga a doua"
A luat 5 goluri în Europa și a "dat de pământ" cu șefii lui! Adversara...
PeRoz Regina Camilla dezvăluie obiceiul „deranjant” al regelui Charles înainte de cină. Ce fac cei doi în fiecare seară
Regina Camilla dezvăluie obiceiul „deranjant” al regelui Charles înainte...
Film Now La 66 de ani, Jennifer Grey revine în rolul „Baby” în continuarea filmului „Dirty Dancing”. Primele detalii despre noua producție
La 66 de ani, Jennifer Grey revine în rolul „Baby” în continuarea filmului...
Digi World Ce se află în jurul găurii negre supermasive din Calea Lactee. Noi indicii despre cum a obţinut Terra partea sa de elemente grele
Ce se află în jurul găurii negre supermasive din Calea Lactee. Noi indicii...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Demi Lovato, mărturisiri emoționante despre soțul ei, Jutes: „Mi-a adus atâta liniște. Mi-am găsit locul”
Demi Lovato, mărturisiri emoționante despre soțul ei, Jutes: „Mi-a adus...
Digi Life Top 10 cele mai sănătoase țări din lume. Cine ocupă primul loc în clasamentul global și ce obiceiuri au locuitorii
Top 10 cele mai sănătoase țări din lume. Cine ocupă primul loc în...
Nicușor Dan
Nicușor Dan, după cele două atacuri cu armă albă în școli din România...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
Alexandru Constandachi
Justiţiarul de Berceni, după ce a fost plasat în arest la domiciliu: "Persoana în cauză a...
elev injunghiat in arges
Elevul rănit cu o macetă de un coleg, într-un liceu din Pitești, e în afara oricărui pericol...
mașină de politie
O femeie din Buzău, arestată la cinci ani după ce și-a ucis fiul nou-născut. Cum a ieșit la...
The RHS Chelsea Flower Show - Press Day
„Nu-ţi văd faţa deloc.” Judi Dench nu mai poate lucra ca actriţă din cauza problemelor de...