Acum la Digi FM Audiență Națională LIVE - ON AIR

La 44 de ani, Serena Williams ar putea reveni în mod neaşteptat pe terenurile de tenis

Serena Williams

Serena Williams (44 ani) se află pe lista jucătorilor monitorizaţi de Agenţia Internaţională pentru Integritatea în Tenis (ITIA) şi ar putea astfel să revină pe teren în câteva luni, relatează lefigaro.fr.

Surorile Williams sunt eterne. După anunţul participării celei mai mari, Venus (45 de ani), la turneul de la Auckland în 2026, sora mai mică, Serena, pare să-şi pregătească marea revenire în culise.

Campioana americană (23 de titluri de Grand Slam), retrasă de pe terenuri din septembrie 2022, se află pe lista jucătorilor urmăriţi de Agenţia Internaţională pentru Integritatea în Tenis (ITIA), potrivit unui document datat din octombrie 2025, relatează News.ro.

O monitorizare indispensabilă pentru a iniţia o potenţială revenire pe circuit, deoarece un jucător declarat retras nu poate relua competiţia „decât dacă s-a prezentat la controale antidoping în afara competiţiei timp de cel puţin şase luni înainte de evenimentul în cauză”, explică ITIA pe site-ul său.

Serena Williams ar putea fi astfel eligibilă începând din luna aprilie şi ar fi autorizată să participe la următorul US Open.

Citește și: Patrick Mouratoglou, despre colaborarea cu Serena Williams: „Ne-am certat de câteva ori pe tema greutăţii ei”

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Toamnă 2025 - 9
UNGURU BULAN 2025
Unguru' Bulan – Mesaje trăsnite de 1 Decembrie la Digi FM
vlad gheorghe
Vlad Gheorghe îşi anunţă retragerea din cursa pentru Primăria...
US President Donald Trump during a press conference at Chequers, near Aylesbury in Buckinghamshire, on day two of the president's second state visit to the UK. Picture date: Thursday September 18, 2025.
RMN-ul lui Trump arată că sănătatea sa cardiovasculară este...
Pe aceeași temă
novak djokovic
Novak Djokovic, al 101-lea titlu câștigat în carieră, dar ratează Turneul Campionilor. E al...
Transylvania Open 2025 - WTA 250 Tournament - Day 1, Cluj-Napoca, Romania - 03 Feb 2025
Monica Niculescu s-a calificat în finala probei de dublu la Chennai
Steffi Graf și Andre Agassi
Steffi Graf și Andre Agassi, la 24 de ani de căsnicie. El a fost cucerit de ea înainte să se...
Jannik Sinner/ Profimedia
Jannik Sinner a câştigat turneul demonstrativ Six Kings Slam. El a primit şase milioane de...
Te-ar putea interesa și
Valentin Vacherot
Valentin Vacherot, locul 204 ATP, a câștigat Mastersul de la Shanghai. Și-a învins vărul în...
Valentin Vacherot
Novak Djokovic, învins în semifinala Mastersului de la Shanghai de jucătorul 204 ATP, venit...
Patrick Mouratoglou și Serena Williams/ Profimedia
Patrick Mouratoglou, despre colaborarea cu Serena Williams: „Ne-am certat de câteva ori pe...
Carlos Alcaraz Wins the 2025 Men's US Open Championships
Cum arată acum clasamentul ATP, după ce Carlos Alcaraz a revenit pe locul 1 mondial. Cine este...
Partenerii noștri
Digi24 Hotel din Istanbul evacuat după moartea turiștilor germani, posibil otrăviți. A murit și tatăl copiilor. Ancheta, foarte dificilă
Hotel din Istanbul evacuat după moartea turiștilor germani, posibil...
DigiSport Becali a găsit vinovatul pentru cheltuielile nejustificate ale FCSB-ului: "El crede că e deștept, dar e idiot!"
Becali a găsit vinovatul pentru cheltuielile nejustificate ale FCSB-ului...
PeRoz Mihaela Rădulescu, din nou în prim-plan, la 4 luni de la moartea lui Felix. Demnă și puternică, a strălucit într-o rochie elegantă
Mihaela Rădulescu, din nou în prim-plan, la 4 luni de la moartea lui...
Film Now Femeile superbe cu care s-a iubit Leonardo DiCaprio. De ce a fost acuzat că are o "obsesie" pentru iubite cu vârsta sub 25 de ani
Femeile superbe cu care s-a iubit Leonardo DiCaprio. De ce a fost acuzat...
Digi World Dieta Portfolio, regimul care face furori la nivel mondial. Ce este și de ce unele studii spun că reduce colesterolul precum unele medicamente
Dieta Portfolio, regimul care face furori la nivel mondial. Ce este și de...
Stirile Kanal D Prima declarație oficială a clinicii unde a murit Sara, fetița de doar 2 ani. Ce s-a întâmplat, de fapt, în cabinet: "Suntem profund marcați"
Prima declarație oficială a clinicii unde a murit Sara, fetița de doar 2...
ProFM Keith Urban, declarații după despărțirea de Nicole Kidman. Ce mărturisiri a făcut după ce a recunocut că se simțea „mizerabil”
Keith Urban, declarații după despărțirea de Nicole Kidman. Ce mărturisiri...
Digi Life Notre-Dame a găzduit prima nuntă după trei decenii. Mirele, un tâmplar care a ajutat la reconstruirea catedralei: "Cea mai frumoasă zi din viața mea"
Notre-Dame a găzduit prima nuntă după trei decenii. Mirele, un tâmplar...
Ultimele știri din matinal
pavel bartos site
Pavel Bartoș, în vizită la matinalul Digi FM: povești din culise, provocări amuzante și magia...
Ada Galeș
Ada Galeș, despre forma rară de cancer care i-a pus vocea în pericol: M-a ajutat faptul că...
denis motans
„Tati la pătrat” și un single nou: Denis (The Motans), la Digi FM – despre „Rămâi cu bine”...
zodier
Zodier & YUKA la matinalul Digi FM: de la „Sacou” la „Cioburi”, o poveste despre dragoste...
Ultimele știri
arestat, cătușe, reținut
Doi polițiști de la Penitenciarul Jilava, reținuți de DIICOT sub acuzația că vindeau droguri...
The 2026 FIFA World Cup Countdown Clock Is Unveiled In Mexico City
Andrea Bocelli, Robbie Williams, Nicole Scherzinger şi Village People vor cânta la tragerea la...
ND 2025-11-12-5163
„Cel mai iubit dușman al poporului”, la Digi FM: Florin Negruțiu despre patriotism, corupție...
Bani/Shutterstock
O femeie din Bucureşti, fiica şi ginerele său, cercetaţi pentru delapidare. Ar fi luat bani de...