Acum la Digi FM SHAKIRA - Me Enamore
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Jaf de milioane de euro la Muzeul Lalique din Franța. Hoții au furat aproximativ 20 de bijuterii

Jaf de milioane de euro la Muzeul Lalique din Franța/ Foto: X
Jaf de milioane de euro la Muzeul Lalique din Franța/ Foto: X

Muzeul Lalique din Wingen-sur-Moder a fost ţinta unui jaf, a aflat Le Figaro de la o sursă apropiată anchetei. În total, „au fost furate aproximativ douăzeci de bijuterii. Valoarea pagubei este în curs de estimare, dar ar putea ajunge la câteva milioane de euro, probabil aproape de patru milioane”, a precizat o altă sursă pentru AFP.

Faptele s-ar fi petrecut în jurul orei locale 6 dimineaţa, duminică. S-a declanşat alarma, dar, în cele din urmă, o femeie de serviciu, care a ajuns prima la faţa locului, a alertat jandarmeria. Trimise la faţa locului, forţele de ordine au constatat că cel puţin şase vitrine fuseseră sparte de hoţi, care au fugit fără a fi reţinuţi, precizează o sursă din cadrul jandarmeriei. Considerat un "loc sensibil", Muzeul Lalique "făcea obiectul unei atenţii deosebite" încă de la spargerea cu rezonanţă de la Muzeul Luvru, din Paris, din octombrie 2025.

Imaginile de pe camerele de supraveghere sunt în prezent analizate, iar ancheta a fost încredinţată celulei de investigaţii criminale a grupării de jandarmerie din Bas-Rhin, relatează News.ro.

"Loc sensibil" de la jaful de la Luvru

Considerat un loc sensibil încă de la jaful de mare amploare de la Muzeul Luvru din Paris, din octombrie 2025, muzeul făcea deja obiectul unei vigilenţe sporite. "Exista un sistem de protecţie, dar nu era suficient", a recunoscut totuşi pentru AFP o sursă apropiată anchetei. Ca urmare a jafului, conducerea muzeului a anunţat pe reţelele sociale o închidere temporară, pentru a pregăti "o redeschidere liniştită şi în deplină siguranţă".

Deschis în 2011 în apropierea fabricii cu acelaşi nume, situată încă din 1921 pe versantul alsacian al Munţilor Vosgi, Muzeul Lalique expune, pe o suprafaţă de 900 m², creaţiile din sticlă ale lui René Lalique.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 27
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
Nicușor Dan
Nicușor Dan, dezvăluiri despre cei 6 ani petrecuți în Franța: „Mi s-a propus să iau cetățenia...
Students clash with police during high-school mobilization in Nancy
„Cred în această generație!” Apelul emoționant al lui Teddy Riner, după ciocnirile dintre...
Incendiu puternic la un liceu din Franța, în timpul protestelor elevilor/ Profimedia
Incendiu puternic la un liceu din Franța, în timpul protestelor elevilor. Fațada și acoperișul...
Andy Burnham
„Welcome back!” Macron şi Sanchez salută declaraţiile lui Burnham despre o eventuală revenire...
Te-ar putea interesa și
Mii de oameni au mărșăluit în toată Franța pentru a cere măsuri urgente de atenuare a efectelor schimbărilor climatice / Foto: Profimedia
Mii de oameni au mărșăluit în toată Franța pentru a cere măsuri urgente de atenuare a...
NFC Divisional Playoffs: Los Angeles Rams v Chicago Bears
Simone Biles, victima unui jaf. Trei hoți mascați i-au furat Porsche-ul. Gimnasta a rămas și...
Mark Baker, unul dintre creatorii celebrului serial de animație Peppa Pig
Doi români au jefuit vila creatorului Peppa Pig. Au furat genți de lux, un Rolex și bijuterii...
Marine Le Pen
Marine Le Pen conduce detaşat în intenţiile de vot la alegerile prezidențiale din Franța 2027...
Partenerii noștri
DigiSport E gata! Dan Șucu a bătut palma cu noul director sportiv al echipei
E gata! Dan Șucu a bătut palma cu noul director sportiv al echipei
PeRoz Pur și simplu wow! Catherine Zeta-Jones, ca o puștoaică în New York, în colanți din piele și pantofi cu tocuri înalte
Pur și simplu wow! Catherine Zeta-Jones, ca o puștoaică în New York, în...
Film Now Joe Manganiello rupe tăcerea despre anii cu Sofia Vergara: "Eram din ce în ce mai bolnav". Ce acuzații îi aduce fostei soții
Joe Manganiello rupe tăcerea despre anii cu Sofia Vergara: "Eram din ce în...
Digi World Mormântul lui Tutankhamon ar putea ascunde un secret vechi de peste 3.300 de ani. Descoperirea care ar putea schimba istoria Egiptului Antic
Mormântul lui Tutankhamon ar putea ascunde un secret vechi de peste 3.300...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Un rol celebru, o dependență dezastruoasă, Demi Moore și Madonna. Povestea din culisele Hollywoodului, dezvăluită după patru decenii
Un rol celebru, o dependență dezastruoasă, Demi Moore și Madonna. Povestea...
Digi Life De ce ne place să ne speriem. Ce se întâmplă în creierul nostru atunci când urmărim un film de groază
De ce ne place să ne speriem. Ce se întâmplă în creierul nostru atunci...
masina rasturnata
Doi bătrâni plecați la plimbare pe Valea Doftanei, găsiți morți după trei...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
grindeanu
Grindeanu: PSD susţine refacerea unei majorităţi stabile alături de PNL şi UDMR
Aplicație online pe smartphone pentru ascultat muzică de Spotify
Un american a ajuns să depășească ascultările lui Taylor Swift cu melodii create de AI. Cum a...
Trotinetă electrică/ Shutterstock
Accident între două trotinete electrice în Reșița. Unul dintre conducători era băut și a fost...
cocaina in camion
Șofer român, arestat în Spania după ce în camionul său au fost găsite 1,4 tone de cocaină...