Acum la Digi FM HUGEL, Topic, Arash, Daecolm - I ADORE YOU
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Dumitru. Ce este Focul lui Sâmedru

sfantul dumitru
Foto: basilica.ro

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir, sărbătorit de credincioşii creştini, este patronul Tesalonicului, alături de Sfântul Apostol Pavel şi de Sfântul Grigorie Palama. A fost ucis în ziua de 26 octombrie, pentru că a mărturisit credinţa creştină şi nu a vrut să se închine la zei. În tradiţia populară, el este patronul păstorilor şi vestitorul iernii.

Sfântul Dimitrie a trăit în timpul împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305). Fiu al prefectului din Tesalonic, el a fost numit, datorită calităţilor sale, guvernator al Tesalonicului, după moartea tatălui său. Mai târziu, împăratul Maximian a aflat că Dimitrie este creştin, fapt care l-a mâniat foarte tare. Aşa că, întorcându-se biruitor dintr-un război cu sciţii, a poruncit să se facă praznice în fiecare cetate, în cinstea zeilor. Venit la Tesalonic, împăratul l-a întrebat pe Dimitrie dacă sunt adevărate cele auzite despre el, că şi-a dat toată averea săracilor şi că se închină lui Dumnezeu. Dimitrie a mărturisit că este creştin şi a defăimat închinarea la zei. Pedeapsa împăratului a fost maximă: Dimitrie a fost închis în temniţă şi ucis cu suliţa.

În oraşul în care a trăit există astăzi o Biserică închinată Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de mir.

Obiceiuri şi superstiţii de Sf. Dumitru

În credinţa populară, Sfântul Dumitru este vestitorul iernii şi patronul păstorilor. Astfel, dacă Sfântul Gheorghe încuie iarna şi înfrunzeşte întreaga natură, Sfântul Dimitrie desfrunzeşte codrul şi usucă plantele.

Se mai spune că de Sfântul Dimitrie, căldura intră în pământ şi gerul începe să-şi arate colţii.

Această sărbătoare este întâmpinată în fiecare an cu hramuri, pomeni cu colaci, dar şi cu jocuri cu focuri vii. După hramul Sfintei Parascheva, Sfântul Dumitru reprezintă ultima şi cea mai însemnată sărbătoare a toamnei, care, conform superstiţiilor pastorale, marchează începutul iernii.

Printre cele mai spectaculoase obiceiuri care se săvârşesc în ajun de Sâmedru sunt focurile vii. În ajunul sărbătorii, în noaptea de 25 octombrie se ţine "Focul lui Sâmedru”, moment in care oamenii obişnuiesc să aprindă focuri în curţi sau pe dealuri.

Conform tradiţiei populare, oamenii care sar peste flăcări vor fi sănătoşi întregul an şi feriţi de necazuri, nenorociri şi boli. Rolul focului este de a alunga fiarele, având şi puteri roditoare, astfel încât după ce este stins oamenii obişnuiesc să arunce în grădină cenuşa şi cărbunii.

Femeile obişnuiesc să împartă covrigi, nuci, mere, pâine, struguri şi prune uscate tuturor celor care sar peste foc.

De asemenea, în această zi se pomenesc şi morţii şi se dă de pomană coliva de Sâmedru, dar şi colaci în formă de cruce.

Conform tradiţiei, Sâmedru era considerat patronul păstorilor. Pentru a putea vedea cum va fi iarna care vine, păstorii obişnuiesc să îşi aşeze cojocul pe iarbă în mijlocul oilor, aşteptând să vadă care oaie se va aşeza pe el. Dacă o oaie neagră se aşează înseamnă că iarna va fi una bună, în timp ce dacă se va culca o oaie albă, iarna va fi aprigă.

Un alt mod de a afla cum va fi iarna este să urmăreşti mersul oilor în dimineaţa sărbătorii Sfântului Dumitru. Dacă dimineaţa se va trezi întâi o oaie albă şi va pleca înspre sud, iarna va fi grea; dacă se va trezi o oaie neagră şi va pleca spre nord, iarna va fi uşoară.

În Bucovina, persoanele care vor semăna usturoiul după sărbătoarea Sfântului Dumitru vor avea parte anul viitor doar de pagubă.

În regiunea Olteniei, oamenii cred că doar dacă vei respecta toate tradiţiile acestei sărbători vei fi într-adevar protejat de necazuri şi primejdii.

De Sfântul Dumitru nu trebuie folosit pieptănul. În caz contrar vei atrage asupra ta necazuri şi primejdii, potrivit credinţei populare.

În anumite zone, ţăranii îl cinstesc pe Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de mir, ca fiind cel ce a dat oamenilor vinul, folosit la împărtăşanie.

Gospodinele spun că varza trebuie pusă la murat după ziua Sfântului Dumitru ca să fie bună şi să reziste toată iarna. 

Sfântul Dumitru este şi o zi a soroacelor. Este ziua în care se terminau învoielile încheiate între stăpânii oilor şi ciobani de Sfântul Gheorghe, de unde şi expresia populară "la Sân-Gheorghe se încaieră câinii, iar la Sâmedru se sfădesc stăpânii", transmite News.ro.

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, ocrotitorul Bucureştilor, sărbătorit în 27 octombrie

O zi mai târziu, în 27 octombrie, este cinstit Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, ocrotitorul Bucureştilor.

Sfântul s-a născut la sud de Dunăre, în Bulgaria. A trăit în secolul al XIII-lea, în timpul "imperiului" vlaho-bulgar de la Târnovo, întemeiat de fraţii Petru şi Asan. Iubind viaţa ascetică, el s-a retras într-o peşteră.

Nu se ştie cât timp a stat acolo şi nici când a murit, dar tradiţia spune că, înainte de a muri, el s-a aşezat singur între două lespezi de piatră, ca într-un sicriu. Moaştele sale au fost aşezate în iunie 1774, în actuala Catedrală Patriarhală din Bucureşti.

Racla cu moaştele Cuviosului Dimitrie este scoasă, în fiecare an, în procesiune pe străzile Bucureştiului şi aşezată într-un baldachin special amenajat lângă Catedrala Patriarhală.

Cu ocazia acestor sărbători, a fost adusă din Cipru şi racla cu moaştele Sfântului şi Dreptului Lazăr.

Racla cu moaştele Sfântului şi Dreptului Lazăr a fost depusă spre închinare în Baldachinul Sfinţilor de pe Colina Patriarhiei pentru a fi cinstite de pelerini, alături de moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi ale Sfântului Ierarh Nectarie.

Ce nume se sărbătoresc de Sf. Dumitru

Peste 250.000 de români îşi serbează ziua onomastică de sărbătorile Sfinţilor Dimitrie. Cel mai întâlnit este prenumele masculin Dumitru, conform datelor furnizate Direcţia generală pentru evidenţa persoanelor din cadrul Ministerul Afacerilor Interne.

Situaţia statistică referitoare la românii de sex masculin care îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Dimitrie este: Dima - 1.031; Dimitri - 770; Dimitrie - 6.178; Dimitriu - 9; Dimitru - 11; Dumitrache - 659; Dumitrică - 31; Dumitriu - 30; Dumitru - 209.692; Dumitruţ - 16; Mitache - 63; Mitică - 6.879; Mitrea - 69; Mitrel - 69; Mitrică - 91; Mitru - 164; Mitruş - 64; Mitruţ - 439; Mitu - 405; Mituş - 157.

Situaţia statistică referitoare la românii de sex masculin care îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Dimitrie este: Demetra - 416; Dima - 16; Dimitra - 227; Miţa - 1.763; Dimitrina - 17; Dimitriţa - 32; Dumitra - 20.559; Dumitrana- 254; Dumitrica - 350; Dumitriţa - 7.534; Mitica - 560; Mitra - 256; Mitrica - 36, transmite Agerpres.

De unde provine numele Dumitru

Numele de Dumitru provine de la denumirea zeiţei greceşti a agriculturii – Demetra. Din punct de vedere etimologic, derivă dintr-o asociere a mai multor termeni care fac referire la „mama-pământ”.

Dacă etimologia numelui este încă subiect de discuţie, cert este că, datorită acestor doi sfinţi, numele a devenit reprezentativ pentru întreaga lume creştină.

Începând cu anul acesta, Biserica Ortodoxă Română are un nou sfânt cu numele de Dumitru în sinaxar. Este vorba de Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, a cărui canonizare a fost aprobată în şedinţa de lucru a Sfântului Sinod din data de 12 iulie, potrivit basilica.ro.

Printre sfinţii care poartă acest nume se numără şi Sfântul Ierarh Dimitrie, Mitropolitul Rostovului, pe care Biserica Ortodoxă îl serbează în data de 28 octombrie, şi Sfântul Mucenic Dimitrie din Peloponez.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 20
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
20 December 2022, Popesti Leordeni, Romania. A memorial was unveiled today in memory of Ian Henry Parry (Born 1965, died 1989 - memorial date of birth is incorrect), a young British freelance photographer who died on 28th December 1989 whilst on assignme
Înălțarea Sfintei Cruci, 14 septembrie 2026. Ce nu este bine să faci în această zi și de ce se...
Honourable Skull of Saint John Chrysostom arrives in Bucharest, Romania - 11 Jul 2025
Sfânta Ana, ocrotitoarea mamelor și a familiei. Ce este bine să faci pe 9 septembrie și cui îi...
nasterea-maicii-domnului-11237
Sfânta Maria Mică, sărbătoare importantă pe 8 septembrie. De ce este prima mare sărbătoare din...
sf maria si sf ana
Moaștele Sfintei Ana, aduse în premieră în România. La ce biserică vor fi depuse și care este...
Te-ar putea interesa și
Mănăstirea Agapia
Sfântul Alexandru 2026. Cine își sărbătorește onomastica pe 30 august. Tradiții, obiceiuri și...
biserica
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul 2026. Ce nu se face pe 29 august și de ce e zi de...
sfantul ilie
Creştinii îl sărbătoresc luni pe Sfântul Ilie, considerat cel care aduce ploaia pe pământ...
Sfinții Apostoli Petru și Pavel
Sfinții Petru și Pavel 2026. Ce semnificație are marea sărbătoare de pe 29 iunie și ce...
Partenerii noștri
Digi24 Viața dublă a motociclistului din Rusia care a pus la cale atacul cu dronă din aeroportul Leipzig. Misiuni clandestine în inima Europei
Viața dublă a motociclistului din Rusia care a pus la cale atacul cu dronă...
DigiSport Negocieri avansate! Dinamo i-a pus contractul pe masă
Negocieri avansate! Dinamo i-a pus contractul pe masă
PeRoz Trei zodii renasc odată cu Orionidele. Ploaia de stele din octombrie aduce schimbări uriașe
Trei zodii renasc odată cu Orionidele. Ploaia de stele din octombrie aduce...
Film Now Îndrăgostiți ca în prima zi după 29 de ani de căsnicie. Sarah Jessica Parker și Matthew Broderick, gesturi romantice pe covorul roșu
Îndrăgostiți ca în prima zi după 29 de ani de căsnicie. Sarah Jessica...
Digi World Exerciţiile fizice regulate remodelează sistemul imunitar. Ce au găsit cercetătorii în sângele celor care fac sport
Exerciţiile fizice regulate remodelează sistemul imunitar. Ce au găsit...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Soția lui Justin Timberlake, mai senzuală ca oricând într-o ținută care i-a venit ca turnată. Jessica Biel a sedus publicul în Mexic
Soția lui Justin Timberlake, mai senzuală ca oricând într-o ținută care...
Digi Life Speranţa de viaţă la nivel mondial, aproape de a reveni la nivelul de dinaintea pandemiei de COVID-19. Care este provocarea următoare
Speranţa de viaţă la nivel mondial, aproape de a reveni la nivelul de...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
oana zamfir vlad craioveanu serban copot
Șerban Copoț, la Digi FM: Reuniunea istorică Animal X la Untold și adevărul despre hitul „Să...
selly
Selly, dezvăluiri la matinalul Digi FM: De ce nu îl aduce pe Eminem la Beach, Please și cât a...
Ultimele știri
rubio (1)
Marco Rubio, despre ambasadoarea Kimberly Guilfoyle: „A promovat cu succes interesele...
FC Internazionale v Hellas Verona FC - Serie A
Mărturisirile emoționante ale lui Cristi Chivu: „Tata mă trimitea acasă cu tramvaiul după...
romanita8
Romanița Iovan a împlinit 62 de ani. Dublă sărbătoare în familie și o formă fizică...
ALIAS
Jennifer Garner, reuniune emoționantă cu fostul ei iubit. Michael Vartan, aproape de...