Yolanda Creţescu, psiholog clinician şi psihoterapeut adlerian a explicat într-un interviu pentru News.ro viziunea sa asupra miniseriei „Adolescence”, intens dezbătută în această perioadă. Mini seria nu este un manual, spune Yolanda Creţescu, ci o provocare la a reflecta asupra problematicilor ridicate de aceasta.
Pentru adolescenţi poate fi un punct de plecare pentru a le vorbi celor apropiaţi despre provocările şi problemele cu care se confruntă, iar pentru părinţi de a înţelege mai bine lumea adolescenţilor. „Din păcate, mulţi părinţi se concentrează pe aspecte tangibile: note, activităţi, aspect fizic. Emoţiile, tristeţea, furia, neliniştea sunt adesea trecute sub tăcere sau minimizate. Când un copil spune "nu-mi pasă" sau "sunt obosit", poate ascunde o luptă internă. Observarea acestor semne subtile necesită timp, răbdare şi disponibilitate de a întreba: "Ce simţi de fapt?" în loc de "De ce faci asta?"”, afirmă psihologul, care indică şi la ce să fie atenţi părinţii atunci când vine vorba despre schimbări în atitudinea sau comportamentul adolescenţilor
„Ca psihoterapeut adlerian, consider că "Adolescence" este o explorare sensibilă a provocărilor pe care adolescenţii le întâmpină în căutarea unui echilibru între autonomie şi conexiune. Dacă seria reuşeşte să ilustreze cum tinerii navighează între a se afirma ca indivizi şi a fi parte dintr-un grup, atunci reflectă o înţelegere profundă a psihologiei adolescenţei. Apreciez reprezentări care arată nu doar conflictele exterioare, ci şi luptele interioare, precum teama de respingere sau nevoia de validare. Astfel de poveşti pot deschide dialoguri importante între tineri şi adulţii din viaţa lor”, a explicat psihologul.
Ce mesaj transmite de fapt mini seria „Adolescence”? Adolescenţii au nevoie să fie văzuţi şi acceptaţi, inclusiv pentru vulnerabilităţile lor. Ce se poate întâmpla când această nevoie este ignorată?
„Cred că mesajul cheie este puterea relaţiilor autentice. Adolescenţii au nevoie să se simtă văzuţi şi acceptaţi, nu doar pentru realizări, ci şi pentru vulnerabilităţile lor. Când această nevoie este ignorată, pot apărea comportamente riscante sau închiderea emoţională. Serialul pare să sublinieze că sprijinul emoţional al celor din jur, părinţi, prieteni este esenţial pentru a construi încredere în sine şi rezilienţă”, a precizat specialistul.
Cât de vulnerabili sunt adolescenţii în faţa reţelelor? Yolanda Creţescu spune că adolescenţii au nevoie de validare socială iar reţelele le oferă un spaţiu unde validarea pare accesibilă prin metode specifice. Există însă şi reversul medaliei, cel al respingerilor. De ce anume depinde însă gestionarea mai uşoară a acestor situaţii?
„Este o realitate din ce în ce mai frecventă. Adolescenţa este o perioadă în care identitatea este în construcţie, iar validarea socială devine o prioritate. Reţelele oferă un spaţiu unde această validare pare accesibilă prin like-uri sau comentarii, dar şi unde respingerile sunt dure şi publice. Mulţi tineri ajung să-şi definească valoarea prin aceste metrici artificiale, ceea ce poate duce la anxietate sau sentimente de neîmplinire. Din experienţa mea, cei care au un sprijin solid în afara spaţiului online gestionează mai bine aceste presiuni”, a spus psihologul, potrivit News.ro.
Cu cine se conectează tinerii mai repede şi mai uşor în perioada adolescenţei? Unde ar trebui să găsească sprijin în momentele grele, de criză?
„În adolescenţă, relaţiile cu colegii devin centrul universului social, ei sunt oglinda prin care tinerii înţeleg cine sunt. Totuşi, asta nu înseamnă că adulţii nu mai contează. Dimpotrivă: părinţii şi profesorii care rămân deschişi la dialog, fără a fi invazivi, devin "porturi sigure" în momente de criză. Cheia este să găsească un echilibru între a ghida şi a respecta spaţiul personal al adolescentului”, a spus Yolanda Creţescu.
În ce măsură observă adulţii ceea ce simt şi trăiesc copiii, adolescenţii? Cu ce fel de situaţii se întâlnesc specialiştii? Diferenţa dintre atenţia asupra a ceea ce înseamnă aspectele tangibile şi asupra emoţiilor pe care le încearcă tinerii.
„Din păcate, mulţi părinţi se concentrează pe aspecte tangibile: note, activităţi, aspect fizic. Emoţiile, tristeţea, furia, neliniştea sunt adesea trecute sub tăcere sau minimizate. Când un copil spune "nu-mi pasă" sau "sunt obosit", poate ascunde o luptă internă. Observarea acestor semne subtile necesită timp, răbdare şi disponibilitate de a întreba: "Ce simţi de fapt?" în loc de "De ce faci asta?".
Cât de plauzibil este un scenariu precum cel din mini seria Adolescence, în viaţa reală? Preţul scump pe care îl poate avea nevoia de apartenenţă. Care este diferenţa dintre a fi prezent fizic şi a fi prezent emoţional ca părinte.
„Foarte realist. Lucrez cu tineri care se confruntă cu exact aceste dileme: de la dependenţa de validarea online până la atracţia faţă de comunităţi care le promit apartenenţa în schimbul adoptării unor credinţe toxice. Adolescenţii vulnerabili sunt în mod deosebit predispuşi să caute "răspunsuri" în astfel de grupuri, mai ales când se simt neînţeleşi acasă sau la şcoală.
A fi prezent fizic înseamnă să fii în acelaşi spaţiu. A fi prezent emoţional înseamnă să fii acordat la emoţiile celuilalt. Mulţi părinţi cred că oferă suficient sprijin doar prin faptul că "sunt acolo", dar adevărata conexiune se întâmplă când adolescentul simte că poate împărtăşi frici sau întrebări fără teama de judecată. Fără aceasta, tinerii se simt singuri chiar şi în mijlocul familiei”, a explicat Yolanda Creţescu.
La ce să fie atenţi părinţii atunci când vine vorba de schimbări în atitudinea sau comportamentul adolescenţilor? Izolarea, limbajul diferit, stările de nervozitate, toate pot fi semne ale unor transformări în viaţa acestora.
„Schimbări în rutinele zilnice, de exemplu insomnie, evitarea mesei în familie, retragerea din activităţi care îi făceau fericiţi, sport, hobby-uri, folosirea excesivă a unor cuvinte absolutiste precum"niciodată nu mă vei înţelege", "toţi mă urăsc", reacţii disproporţionate la feedback, de exemplu, izbucniri la o critică minoră.
Tinerii absorb mesaje despre "cum trebuie să fii" din media, grupuri de prieteni şi chiar din relaţiile familiale. Comunităţi precum INCEL-ul exploatează insecurităţi legate de identitate, transformând teama de respingere în ură faţă de ceilalţi. În terapia pe care o practic, încercăm să deconstruim aceste idei, înlocuindu-le cu încredere în propria valoare, independent de stereotipuri”, a precizat psihologul.
Inimioară roşie, inimioară galbenă, culoarea care face o diferenţă majoră pentru mulţi adolescenţi. Dezvoltarea unei imagini de sine stabile, incomparabil mai importantă faţă de validarea instantanee de pe o reţea socială. Care ar trebui să fie rolul adulţilor în viaţa copiilor.
„Pentru un adolescent, un simbol ca o inimioară galbenă în loc de roşie se poate simţi ca o respingere publică. Într-o lume unde conturile de social media sunt extinderi ale identităţii, feedbackul online devine un substitut pentru acceptarea reală. Este crucial să-i ajutăm pe tineri să dezvolte o imagine de sine stabilă, care nu depinde de validarea instantanee.
Acceptarea înseamnă să te simţi în regulă cu cine eşti, chiar şi cu imperfecţiuni. Mulţi adolescenţi cred că trebuie să se conformeze unor standarde imposibile pentru a fi iubiţi. Rolul adulţilor este să le transmită că valoarea lor nu e condiţionată de note, popularitate sau aspect fizic, ci pur şi simplu există.
Un sistem de sprijin face diferenţa. Prieteni care ascultă fără a eticheta, părinţi care recunosc că şi ei au greşit la vârsta aceasta, profesori care văd dincolo de comportamentul provocator. În terapia adleriană, lucrăm la consolidarea acestor reţele şi la încrederea că schimbarea este posibilă”, a precizat specialistul.
Cum ar trebui vizionată mini seria Adolescence în opinia psihologului Yolanda Creţescu? Nu este un manual, spune, ci o provocare la reflecţie. Adolescenţii cu vârsta de sub 16 ani ar trebui să aibă alături părinţii în timp ce văd seria, mai spune psihologul.
„Nu este un manual, ci o provocare la reflecţie. Pentru adolescenţi, poate fi un punct de plecare pentru a vorbi despre propriile sentimente. Pentru părinţi, este o oportunitate de a înţelege că lumea adolescentului – deşi uneori ilogică – are propriile reguli şi presiuni. Sugerez să o urmăriţi împreună şi să discutaţi despre ce v-a marcat. Obligatoriu cu mediere adultă pentru adolescenţii sub 16 ani. Seria poate fi un catalizator pentru discuţii despre mental health, dinamica familială şi riscurile reţelelor. Repet, pentru părinţi, este o oglindă a ceea ce s-ar putea întâmpla în lumea interioară a copiilor. Eu, in practica mea de cabinet, folosesc deseori arta cinematografica, arta teatrală, pentru a explora obiectivele de viaţă şi blocajele emoţionale. Susţin chiar laboratoare de teatru terapeutic şi comunitar.
"Adolescence" pare să captureze esenţa unei etape pline de contradicţii. Ca psihoterapeut, văd astfel de poveşti zilnic în cabinet, iar serialul are meritul de a normaliza discuţiile despre sănătate mentală. Cheia rămâne conexiunea umană, lucru pe care îl evidenţiem şi în terapia adleriană, indiferent de vârstă sau provocare”, a explicat într-un interviu pentru News.ro Yolanda Creţescu, psiholog clinician şi psihoterapeut adlerian.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!
