Acum la Digi FM Lucian Mindruta LIVE - ON AIR
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

PMP organizează sâmbătă un congres extraordinar

BUCURESTI - COTROCENI - CONSULTARI - PARTIDE - 26 FEB 2020
Cristian Diaconescu si Eugen Tomac Foto: Inquam Photos / George Călin

Partidul Mişcarea Populară, partidul fondat de Traian Băsescu, organizează sâmbătă un congres extraordinar, în condițiile în care există tensiuni între actualul lider al formațiunii, fostul ministru de externe Cristian Diaconescu, și fostul președinte al PMP, europarlamentarul Eugen Tomac.

La începutul acestei luni, eurodeputatul Eugen Tomac, fost preşedinte al PMP, a anunţat că pe 19 februarie va fi organizat congresul formaţiunii, relatează Agerpres.

''Am luat decizia de a convoca congresul Partidului Mişcarea Populară cu singurul scop de a reaşeza partidul pe un făgaş al normalităţii. Noi nu organizăm un congres împotriva cuiva, însă este firesc să punem capăt unor practici care nu au nimic în comun cu democraţia şi activitatea unei instituţii politice născute din dorinţa de a fi altceva pe scena politică. (...) Atunci când un partid politic intră într-un asemenea blocaj, apelează la instrumentele democratice ce stau la baza formaţiunii şi totul se reaşază prin vot. Vot care se va da în cadrul congresului de pe 19 februarie'', scria  Eugen Tomac pe Facebook, la 7 februarie.

În data de 12 ianuarie a avut loc un Colegiu Naţional al PMP, la care s-a decis convocarea congresului pentru alegerea unei noi conduceri naţionale.

Liderul formaţiunii, Cristian Diaconescu, spunea atunci că a avut "o surpriză neplăcută" să constate că "un grup de 'organizatori binevoitori' a convocat o adunare, pe care au denumit-o în mod ilegal Colegiu Naţional".

"Au încercat să legitimeze această adunare, inducând în eroare participanţii că eu şi colegii mei din conducerea centrală am fi parte din această iniţiativă. Ca să fie clar - nu am iniţiat, nu am participat la întâlnire, nu legitimăm nicio decizie pe care ar fi luat-o acest grup, organizat în mod nestatutar. Deciziile de demitere şi numire a altor persoane pe loc, cât şi aşa-zisul congres anunţat pentru februarie sunt ilegale, urmând ca cei care au organizat această iniţiativă să cunoască consecinţele în scurt timp", preciza Cristian Diaconescu, pe pagina sa de Facebook.

Miercuri, secretarul general al PMP, Ionuţ Simionca, susţinea, tot pe Facebook, că "toate dezinformările aduse în spaţiul public de preşedintele Diaconescu şi de câţiva foşti membri de partid au fost demontate de instanţa judecătorească".

"Tribunalul Bucureşti a respins cererea formulată de domnul Diaconescu prin care acesta dorea să blocheze congresul din 19 februarie şi, implicit, exprimarea democratică în PMP", afirma acesta.

Reproșurile pe care Eugen Tomac i le face lui Cristian Diaconescu

Eugen Tomac a acuzat conducerea partidului că se lasă puternic influenţată de oameni care nu au avut niciodată nimic în comun cu PMP.

''M-am bucurat, o spun cu toată sinceritatea, când colegul nostru, fost prim-vicepreşedinte al PMP, domnul Diaconescu, (...) a acceptat să preia anul trecut conducerea partidului. Am crezut cu toţii că mai avem o şansă de a ne redresa rapid, rămânând un actor credibil şi vocal pe scena publică. Din păcate, din raţiuni pe care nu am reuşit să le înţeleg nici până astăzi, conducerea partidului se lasă puternic influenţată de oameni care nu au avut niciodată nimic în comun cu PMP. (...) Am ajuns (...) la situaţia în care, acum şase luni, secretarul general al PMP şi-a prezentat demisia. Ulterior, am intrat într-un lung şir de frământări interne care ne-au adus în situaţia de a nu mai putea lua niciun fel de decizie politică. PMP nu a trecut niciodată printr-un asemenea blocaj. Ba mai mult, au fost lansate o serie de campanii media împotriva unor lideri PMP şi a familiilor lor cu scopul de a-i determina să părăsească partidul. Fapt nemaiîntâlnit în cei 8 ani de activitate!'', a scris Eugen Tomac.

El a criticat deciziile luate de actualul preşedinte al PMP.

''Pe fondul acestor tensiuni, am încercat să îl conving pe preşedintele Diaconescu să convoace un Colegiu Naţional, for ce reuneşte toţi liderii PMP. Din păcate, deşi a promis, în ultimele trei luni, chiar în prezenţa majorităţii liderilor, că o va face, acest lucru nu s-a întâmplat nici până în ziua de azi. În schimb, atunci când, în mod democratic şi total asumat, o majoritate de peste 70% din aceştia au votat convocarea Colegiului Naţional, domnia sa l-a contestat în instanţă. Personal, am discutat de mai multe ori cu domnul Diaconescu şi i-am propus soluţii oneste pentru a depăşi acest punct critic. Din păcate, nu a dat curs niciunui demers'', a arătat Tomac.

Potrivit acestuia, în PMP nu există grupări, ci o singură echipă în care fiecare îşi are locul său.

''Susţinătorii noştri nu vor să vadă confruntări interne pe mize mici, ei ne cer soluţii şi acţiune unitare. Noi în PMP nu avem grupări, nu avem tabere, nu avem facţiuni, avem o singură echipă în care fiecare îşi are locul său, aşa cum l-a avut întotdeauna, şi domnul Diaconescu'', susține Eugen Tomac. 

Discuții cu AUR

Acest congres intervine pe fondul controverselor pe care le-a stârnit știrea că AUR ar vrea să facă o alianță sau să fuzioneze cu PMP. Liderul AUR, George Simion, le-ar fi promis celor din Partidul Mișcarea Populară că îi va ajuta să-și facă grup parlamentar, prin transferarea a 14 aleși AUR la PMP. Toate acestea au fost discutate la o întâlnire online la care ar fi luat parte Cristian Diaconescu.

Actualul lider al PMP a ținut să facă unele precizări, vineri seara, la Digi24, în legătură cu împrejurările în care ar fi avut loc aceste discuții: „Domnul Simion ne-a comunicat faptul că sunt o serie de parlamentari care, cum spun ei, nu se mai regăsesc în partidul AUR, pentru că nu le împărtășesc valorile, și care ar dori să se alăture Partidului Mișcarea Populară. Pentru că pentru mâine (sâmbătă - n.r.) s-a hotărât sau, mă rog, s-a organizat un congres prin care se încearcă schimbarea conducerii PMP, o chestiune absolut democratică, i-am spus domnului Simion să comunice această ofertă partidului. Pentru că președintele nu are mandat și în niciun caz nu poate intra într-o formulă de negociere. Oricum, pe acest subiect nu s-a negociat nimic. Și l-am invitat să vorbească direct colegilor mei, care se aflau în ședință cu noi. Aveam un Consiliu Național, nu era statutar, dar erau totuși colegii adunați. Nu era statutar, pentru că grupul care organiza debarcarea președintelui nu a asigurat acest statut. Iar domnul Simion a intrat și le-a spus același lucru celor din partid, urmând ca în zilele următoare, în funcție de rezultatul congresului, partidul să decidă încotro se duce. Nu este nicio negociere, nicio discuție și nici un angajament al meu”, a precizat Cristian Diaconescu.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
zapada, padure, ger, iarna
Zăpadă de Crăciun și în orașe, nu doar la munte? Ce spun meteorologii...
Pe aceeași temă
Donald Trump
Theodor Paleologu: „E un caz de narcisism patologic. Tot ce atinge Trump se duce de râpă”
Legislative elections, Bucharest, Romania - 06 Dec 2020
Cum ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri parlamentare. AUR se menține pe primul...
florin negrutiu 1 oct
Xenofobia din Parlament și ipocrizia istorică. Florin Negruțiu: „Același lucru li s-a...
logo partidul aur
Opt senatori AUR cer ca stațiunea Balvanyos din Covasna să poarte numele Bălvăniş. De unde a...
Te-ar putea interesa și
George Simion
George Simion, în Parlament: "Nu vă murdăriţi şi nu votaţi acest Guvern. Domnule Bolojan, cu...
George Simion
George Simion, după ce lui Călin Georgescu i s-a înlocuit arestul preventiv cu arestul la...
Petrișor Peiu
Petrișor Peiu îl acuză pe Nicușor Dan că își depășește atribuțiile: "Va fi un guvern...
Romania Politics
Tomac: Un vot pentru viitorul Guvern e mai mult decât un angajament politic, a devenit o...
Partenerii noștri
Digi24 Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut...
DigiSport Dezvăluirea făcută de conducerea Universității Craiova, la un an de la despărțirea de Mirel Rădoi
Dezvăluirea făcută de conducerea Universității Craiova, la un an de la...
PeRoz Află când ți se schimbă norocul. Cea mai bună zi din această săptămână pentru fiecare zodie
Află când ți se schimbă norocul. Cea mai bună zi din această săptămână...
Film Now Michael Douglas, alături de „comorile” lui la gala „Art of Freedom”. Carys și Dylan, cum nu se poate mai mândri de tatăl lor
Michael Douglas, alături de „comorile” lui la gala „Art of Freedom”. Carys...
Digi World De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire tulburătoare din cercetări pe mumii
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Russell Brand, condamnat la 10 ani de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale. Fostul soț al lui Katy Perry are 51 de ani
Russell Brand, condamnat la 10 ani de închisoare pentru viol și agresiuni...
Digi Life Ce rol are consumul de fructe asupra adolescenților. O porție suplimentară poate face diferența
Ce rol are consumul de fructe asupra adolescenților. O porție suplimentară...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
emil mitrache americanu
Îl mai știi pe Americanu’ din "La Bloc"? A fost la un pas de moarte, iar acum are o meserie...
Judo - Olympic Games Paris 2024: Day 7
Teddy Riner candidează la preşedinţia Franţei: „Lupta a făcut mereu parte din mine”, transmite...
Bucharest, Romania. 19th Oct, 2026: Sorin Costreie, proposed by prime minister-designate Luca Niculescu for the position of Minister of Education and Research, is heard in the specialized committees of the Senate and the Chamber of Deputies at the Romania
Ministrul Costreie: „Nu putem să avem o educaţie de calitate fără un mediu educaţional sigur...
oana zamfir vlad craioveanu medeea marinescu
Medeea Marinescu: „Cel mai greu rol este cel de mamă, e și cel cu care mă mândresc cel mai...