„Nu se mai moare de COVID la spital, cât acasă. Aici am ajuns”, spune psihiatrul Gabriel Diaconu. Potrivit acestuia, răspândirea tulpinii Delta nu încetinește în România, dar rata de vaccinare continuă să scadă. Medicul critică autoritățile pentru că nu au instituit obligativitatea certificatului verde. „COVID ne va lua, în cele din urmă, mai mulți oameni dragi decât ne-a luat Războiul”, spune Diaconu.
Iată mesajul său integral:
Printre cele mai descurajante evoluții, în ultima săptămână de COVID, număr două:
1. rata de vaccinare continuă să scadă, în pofida eforturilor eroice ale corpului medical să aducă informații spre populație.
2. orbul găinii manifestat de autorități, dar și falsele speranțe date de cifrele oficiale.
Nu, răspândirea tulpinii Delta nu încetinește în România.
Ce-a scăzut, de fapt, e interesul pentru subiect, prin epuizarea resurselor native de testare și documentare. Ni s-au terminat bateriile. Ne-am întors privirea de la el. Ducă-se. Fiecare e pe cont propriu. Fie ce-o fi.
Faptul că autoritățile nu au instituit obligativitatea certificatului verde a lăsat, descumpăniți, oameni de știință, medici și voluntari deopotrivă. N-a mai rămas loc nici măcar de fireasca întrebare: ”vă bateți joc de noi?”
Nu mai devreme de ieri am avut două discuții, una despre moarte de COVID într-o familie de vaccinați, a unei persoane altfel foarte vârstnice, și grav bolnave, alta despre tragedia și angoasa tratamentului de COVID, acasă, cu pastile date cu greu, concentrator de oxigen și incertitudinea zilei de mâine la o bătrânică nevaccinată. Da, lucrurile nu sunt alb-negru.
Nu se mai moare de COVID la spital, cât acasă. Aici am ajuns. Deocamdată nu există perspectivă pentru munca noastră sisifică, măcar că tot recuperăm, pe cât putem, oameni din buza gropii.
Cu asta ne reîncărcăm speranța. Cu fiecare om mai puțin pe care-l tragem pe-o bretea a vieții. Că e vaccinal. Că e cu efortul medical de-a-i salva viața. Măcar va trăi, în timp ce orologiul morții continuă să bată.
Într-un interviu pentru Libertatea, profesorul Purica spune o frază memorabilă despre reacția omului la tehnologie: ”Dacă stăm (n.m. așteptăm) să testăm câte ceva, atunci cea mai testată tehnologie este focul”.
M-am gândit, imediat, la ironia afirmației. Deși folosim focul de zeci de mii de ani, încă ne ardem. Încă ne jucăm cu o tehnologie pe care n-o înțelegem deplin. Noutatea declanșează de multe ori o frică irațională. Iar în fața fricii iraționale, să lași mulțimea să decidă e sinucidere curată. Avem legi despre controlul focului, dar n-avem legi bune despre pandemii?
Citesc multe comentarii despre creșterea numărului de cazuri în țări cu acoperire vaccinală mare (Germania, Danemarca etc). Interpretarea bolândă e, general: ”vezi? nu i-a ferit. Degeaba s-au vaccinat toți”.
Corona-Delta, cum prefer să-i spun variantei noi de SARS-CoV-2, este tulpina responsabilă de valul actual de COVID-19 în Europa. La noi colcăie. La ei deocamdată doar pușcă.
Vaccinurile în uz, la acest moment, au fost fabricate pe casetele Alpha de virus. Dacă Delta devine stabilă, vom vedea curând vaccinuri 2.0. împotriva Delta. Sau nu, funcție de stabilitatea tulpinii, și emergentelor sale.
Corona a evoluat. Delta evadează răspunsul imun al persoanelor vaccinate. Generează infecție. Vaccinul îi reduce rata de transmitere (care e ca focul, de 2 - 3 ori mai mare decât la Alpha), dar nu de tot. Omul vaccinat are un risc mai mic să moară. De câteva zeci de ori, în unele studii (inclusiv făcute în România) până la sute de ori. De aceea, încă, vaccinăm cu Alpha, măcar că numărul infecțiilor nu scade. Pentru că învingem moartea.
Motivul pentru care observăm evoluția acestui haos în valuri, și disperare, e răspunsul ne-unitar, de multe ori bizar, al autorităților naționale, că sunt guverne sau autorități sanitare.
Europa nu e o țară. E o comunitate de țări, mai degrabă pe baze economice decât de politici sociale ori de sănătate. Drept urmare dezbinarea generează discordie. Iar discordia e placa Petri pe care crește dezastrul.
Românii au un stat slab. Un stat slab nu are autoritate practică asupra oamenilor. Slăbiciunea crează indecizie și lupta pentru putere între părți. Lupta pentru putere amână hotărâri prin necesitate. Amânarea explică morții, sicriele, dureri fără număr și fără sfârșit.
Până ce ”pastilele minune” împotriva COVID vor ajunge la farmacia din colț, până ce COVID-19 va deveni o problemă curentă, gestionabilă sanitar prin igienă și educația publicului, suntem condamnați la calvar.
Pentru curbarea epidemiei de poliomielită din anii '50 cu vaccin Salk, americanii au folosit 40 de mii de doctori, 10 mii de asistente, și alte zeci de mii de voluntari. Scopul era vaccinarea a câtorva milioane de copii. Prin comparație, contingentul român sanitar, per total, e de 60 de mii de doctori. Iar ținta rezonabilă, acum, e de peste 17 milioane de imunizări, din care deocamdată am trecut de borna de 7 milioane.
Orice se întâmplă cu ceilalți 10 milioane rămâne la îndemâna naturii. Una e focul în teracotă, alta e focul în șură. Se pare că noi preferăm să ardă casa, sub pretenția că oricum dă căldură.
În fiecare zi care trece, la fiecare 10 mii de cazuri nou identificate, există un potențial de 30 - 50 de mii de alte cazuri care vin din urmă. Modelul nu e cumulativ. La fel cum cei vaccinați împotriva Alpha nu sunt complet imuni la Delta, la fel și cei care au făcut COVID (aproximativ 1 milion) cu Alpha nu sunt complet imuni la Delta. Dar șansa la viață e mult mai mare dacă ești vaccinat, vs. non-vaccinat.
Sunt lucruri care totuși nu mai străpung țeasta omului de rând.
E deposedat de logică, măcar că unii n-au avut-o niciodată. Istoria arată că, în epidemii, oamenii abandonează orice instinct de grup, și devin primitivi. Altruismul social lasă loc anomiei. Dezordinea crează violență, și iresponsabilitate. Că e preotul infectat care merge la slujbă, sau mătușa febrilă care împarte pomeni la parastas. Că e doctorul bolnav care insistă să opereze, sau că e funcționarul care își ascunde testul pozitiv lumii, toate se înscriu pe o matrice a haosului.
Vom fi împăcați, mai târziu, cu morții pe care-i avem pe conștiință? Eu, ca medic, nu mă pot uita în acea oglindă liniștit.
În al Doilea Război Mondial România a pierdut 300 de mii de oameni, cu aproximație. Dintre aceștia aproximativ o treime au murit în luptă. Ceilalți în lagărele sovietice.
COVID ne va lua, în cele din urmă, mai mulți oameni dragi decât ne-a luat Războiul. Și, ca niciodată în epoca modernă, îi vedem cum mor de boală, în condiții de colaps sanitar,
Dar și cu soluția în mâinile noastre. În depozite. Pe inventar.
Cum e posibil așa ceva?
Când ne-a furat Cerul mințile încât să ne abandonăm semenii, să-i lăsăm pradă lupilor și stihiei? Și ce credibilitate să mai aibă, oricine va guverna, oricât va zâmbi camerei și va anunța prosperitate, când memoria celor plecați dintre noi rămâne proaspătă?
Cinismul și lașitatea fac măritișul bun în iadul cotidian. Între timp suntem noi, corpul medical, care vă apărăm granițele vieții. Noi, fiecare în specialitatea lui, care îngrijim ce-a mai rămas din viața acestor oameni pe care-i numim români, ca noi. Că unii sunt străini, alții nu. Că unii sunt prieteni, familie sau apropiați.
Nu, n-avem să cerem iertare pentru că, la ceasul nevoii, cu atâta ne-ați lăsat pe mâini. Nu mai vorbesc, ca psihiatru, de sinistrul care vine, al traumei de grup, al bolilor psihice reactive, al șocului pandemic evitabil.
N-am tratat pe nimeni traumatizat că și-a făcut o injecție. Am pierdut numărul celor pe care-i tratez de sechele COVID, sau încă zguduiți de moartea sprintenă a celui drag. Și pentru ce? Sau de ce? Pentru că niște sclifosiți s-au fudulit la lectră?
N-avem voie să lăsăm vremurile să facă oameni. Suntem obligați, ca oameni, să facem vremurile. Noi nu vom câștiga acest război. Dar rămân ceilalți, ceilalți pe care i-am scăpat de necaz, de excesul suferinței, de la o formă sau alta de pieire.
În foc se duc zilele și anii. Dar foc rămâne și în mintea, sufletul celor care mai cred în om și umanitate. Măcar că aceeași flacără, posibil, lasă loc de viitor și de inspirația celor care vin din urmă. Măcar să nu-i facem de rușine pe cei care ne vor vedea, cândva, în amintire.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!
