Acum la Digi FM Gabriel Cindea Sunnery James & Ryan Marciano, Carston, Mzansi Youth Choir - I Wonder
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale i-a cerut lui Nicuşor Dan să amâne propunerea de premier: "Nu există în momentul de faţă o majoritate certă"

Nicușor Dan
Nicușor Dan / Foto: Profimedia

Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale i-a cerut joi, 17 septembrie, preşedintelui Nicuşor Dan să amâne propunerea de premier, scrie Agerpres.

"Nu suntem într-o situaţie bună deloc. În trei luni, patru luni, nu s-a schimbat nimic, aproape nimic, nu există în momentul de faţă o majoritate certă. Şi noi l-am rugat pe preşedintele Dan să amâne propunerea. Sper s-o facă. Sper ca într-o săptămână - două lucrurile să se poată schimba sub presiunea realităţii, pentru că ele stau de foarte mult timp departe de realitate, mai degrabă legat de dorinţele unora sau altora dintre lideri şi deloc legate de problemele cu care ne confruntăm şi care sunt foarte serioase şi ţin de viaţa de zi cu zi a fiecăruia dintre noi", a declarat liderul grupului, Varujan Pambuccian, după consultările de la Cotroceni.

El a mai spus că nu există o majoritate parlamentară şi nu se poate merge mai departe. "Cheia este în existenţa unei majorităţi parlamentare, nu există aşa ceva, nu se poate merge mai departe", a adăugat Pambuccian. 

Citește și: Sorin Grindeanu, după ce a ieșit de la consultările cu Nicușor Dan: “De fiecare dată când a condus un Guvern, PSD a dus România la creștere economică”

Citește și: George Simion, după consultările de la Cotroceni: "AUR nu votează niciun Guvern din care nu face parte. Nicuşor Dan ţine ţara în blocaj"

Citește și: Ilie Bolojan, după consultările de la Palatul Cotroceni: “România are nevoie de un guvern cu un premier credibil, cu miniştri competenţi”

Citește și: Dominic Fritz, după consultările de la Cotroceni: “USR vrea să facă parte din soluţii. Menţinem propunerea Siegfried Mureşan premier”

Citește și: Kelemen Hunor, după discuțiile cu Nicușor Dan pentru desemnarea unui nou premier: "Nu m-am autopropus"

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
zapada, padure, ger, iarna
Zăpadă de Crăciun și în orașe, nu doar la munte? Ce spun meteorologii...
Pe aceeași temă
oana pellea (2)
Oana Pellea, critici la adresa lui Nicușor Dan, după controversele din ultimele zile: "Nu v-am...
dan (1)
Nicuşor Dan s-a întâlnit cu Peter Magyar la Dublin: Am convenit asupra necesității unui nou...
2026-11-10-0884
Nicușor Dan, replică dură după scandalul cu Ovidiu Vanghele: „Eu nu sunt un gunoi”. De ce i-a...
Bucharest, Romania. 10th Nov, 2026: Nicusor Dan, President of Romania, holds a press conference at Cotroceni Presidential Palace in Bucharest, Romania. Credit: Lucian Alecu/Alamy Live News
Președintele Nicuşor Dan: În momentul acesta, Rusia nu doreşte în mod real o discuţie despre...
Te-ar putea interesa și
Ludovic Orban și Nicușor dan
Ludovic Orban, mai dezamăgit de Nicușor Dan decât de Klaus Iohannis: "Un președinte care și-a...
Tudor Chirilă
"Nu credeam că veți deveni și mai ticălos. Sunteți o rușine pentru România onestă". Tudor...
ovidiu vanghele (1)
Reacția jurnalistului Ovidiu Vanghele după ce Nicușor Dan l-a interzis la Cotroceni: "Am o...
Romania's Prime Minister-designate Holds Meeting With Parliamentary Parties On Forming A Government
Premierul Luca Niculescu: Ameninţările continue ne arată că trebuie să fim pregătiţi pentru...
Partenerii noștri
Digi24 Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei...
DigiSport Rugby Nations Championship: Italia - Argentina, ACUM pe DGS 4 / Țara Galilor - Noua Zeelandă, 16:10,
Rugby Nations Championship: Italia - Argentina, ACUM pe DGS 4 / Țara...
PeRoz Trei zodii sunt magnet pentru noroc până pe 22 noiembrie. Atrag succesul la orice pas
Trei zodii sunt magnet pentru noroc până pe 22 noiembrie. Atrag succesul...
Film Now "Sunt multe lucruri despre care nu putem vorbi". Fiul lui Jack Nicholson, dezvăluiri despre relația cu tatăl ajuns la 89 de ani
"Sunt multe lucruri despre care nu putem vorbi". Fiul lui Jack Nicholson...
Digi World Un singur antrenament pe săptămână poate fi aproape la fel de eficient ca trei. Metoda care ajută la reducerea grăsimii corporale
Un singur antrenament pe săptămână poate fi aproape la fel de eficient ca...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Magnetism și eleganță. Rosalia, într-o rochie albă cu decolteu amplu, dantelă și transparențe, la o gală în Las Vegas
Magnetism și eleganță. Rosalia, într-o rochie albă cu decolteu amplu...
Digi Life Un spectaculos safir albastru, vândut la licitaţie cu 4,4 milioane de euro. A depăşit cu mult preţul estimativ
Un spectaculos safir albastru, vândut la licitaţie cu 4,4 milioane de...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
Avril Lavigne In Concert - New York, NY
La 42 de ani, Avril Lavigne a devenit pentru prima dată mamă. Imaginile postate de artistă au...
President Zelenskyy and First Lady of Ukraine Visit Ireland
SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, declară...
Bucharest, Romania. 21st Oct, 2026: Luca Niculescu, Prime Minister of Romania, speaks to the press at the end of the handover ceremony at the Ministry of Culture between outgoing minister Andras Istvan Demeter and incoming minister Ioana Ciocan. Credit: L
Premierul Luca Niculescu, după victoria României în procesul Roşia Montană: „Statul român are...
Calm In Bucharest As Thousands Call For Government To Step Down
Protest pentru susţinerea lui Călin Georgescu, sâmbătă, în Capitală. Manifestația nu a primit...