Acum la Digi FM BRUNO MARS - The lazy song
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Arabia Saudită permite rezidenţilor străini cu venituri mari să cumpere alcool

Pahare de vin, băuturi alcoolice
Foto: Shutterstock

Arabia Saudită a făcut noi paşi în direcţia relaxării restricţiilor cu privire la vânzarea de alcool, permiţând rezidenţilor străini non-musulmani care câştigă 50.000 de riali (13.300 de dolari) pe lună să achiziţioneze băuturi alcoolice, au declarat pentru Bloomberg mai multe surse din apropierea acestui dosar, transmite Agerpres.

Rezidenţii trebuie să îşi dovedească veniturile prezentând un certificat de salariu pentru a avea acces la singurul punct de vânzare a băuturilor alcoolice din ţară, situat în Riad, au declarat sursele, care au dorit să îşi păstreze anonimatul. Magazinul a fost deschis în 2024 pentru vânzări către diplomaţi străini şi recent a extins accesul şi non-musulmanilor cu aşa-numitul statut de rezidenţă premium.

Clienţii magazinului din Riad pot face achiziţii în cadrul unui sistem lunar de alocaţii bazat pe puncte, au dezvăluit surse. De asemenea, se construiesc noi magazine de băuturi alcoolice în alte două oraşe din Arabia Saudită, a relatat anterior Bloomberg.

Relaxarea lentă a regulilor privind accesul la alcool este în linie cu eforturile mai ample de atenuare a restricţiilor sociale şi de a face din Riad un centru mai competitiv pentru afaceri şi investiţii. Arabia Saudită consideră atragerea talentelor şi a capitalului străin ca fiind esenţială pentru transformarea sa economică.

În ultimii ani, Arabia Saudită a anulat interdicţia femeilor de a conduce un automobil, a permis divertismentul public, muzica şi socializarea persoanelor de ambele sexe şi a încurajat turismul. Ritmul schimbării evidenţiază cât de delicată este sarcina de a moderniza regatul, locul de naştere al Islamului şi locul unde sunt cele două locuri sfinte ale religiei islamice.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
Karl Bushby speaking at a civic welcome in Queen Victoria Square as he arrives back home in Hull following his 28 year walk from Chile. Bushby, now 57, set off from the southern end of Chile in 1998, when he was 28, vowing to walk all the way home without
A călătorit 28 de ani pe jos în jurul lumii, iar acum s-a întors...
Pe aceeași temă
Explozii puternice în capitala Arabiei Saudite/ Foto: X
Explozii puternice în capitala Arabiei Saudite. Elevii și diplomații s-au refugiat în...
Riadul, ținta unui atac cu rachete și drone/ Foto X
Riadul, ținta unui atac cu rachete și drone. Rebelii Houthi revendică loviturile asupra...
O femeie a murit după ce a comandat acasa mai multe sticle cu vin
O femeie de 38 de ani comandat 18 sticle de vin, apoi a murit. Mama ei, sfâșiată: „Aș fi făcut...
sport sports game
Arabia Saudită construieşte „Wimbledonul deşertului” în Qiddiya
Te-ar putea interesa și
Alcool test/ Shutterstock
Șofer cu alcoolemie de 2,48 la mie, implicat într-un accident, în județul Alba. Bărbatul a...
mașină de politie
Accident în Bucureşti. O maşină condusă de un bărbat care avea o valoare de 0,64 mg/l alcool...
Tudor Gheorghe
Primele imagini cu Tudor Gheorghe după ce s-a spus că a ajuns la spital. Artistul s-a amuzat...
Britney Spears Announces New Las Vegas Residency At Park Theater
Britney Spears, internată într-un centru de tratament după ce a fost arestată pentru conducere...
Partenerii noștri
DigiSport Lovitură de proporții la FCSB: Meriton Korenica a ajuns la spital!
Lovitură de proporții la FCSB: Meriton Korenica a ajuns la spital!
PeRoz Prințul Harry, din ce în ce mai nesigur pe mariajul cu Meghan Markle? "Se simte singur și izolat. E panicat de deciziile ei"
Prințul Harry, din ce în ce mai nesigur pe mariajul cu Meghan Markle? "Se...
Film Now Cum arată azi actrița din „Matilda”. Mara Wilson, alături de „unchiul Danny” la 30 de ani de la lansarea filmului: „Vă iubesc pe toți”
Cum arată azi actrița din „Matilda”. Mara Wilson, alături de „unchiul...
Digi World Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare
Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Gina Pistol a dat din casă! Ce obicei al lui Smiley o scoate din sărite după aproape 10 ani împreună: „Nu ne înțelegem deloc”
Gina Pistol a dat din casă! Ce obicei al lui Smiley o scoate din sărite...
Digi Life A vrut să fie diferită la nuntă, dar a stârnit un val de reacții. Ce rochie și-a creat aceasta: „Este lipsit de respect”
A vrut să fie diferită la nuntă, dar a stârnit un val de reacții. Ce...
Atac armat în Polonia/ Profimedia
Cine este atacatorul care a ucis șase oameni în Cracovia. Ce au descoperit...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
Atac armat în Polonia (2)
Atac armat în Polonia! Șase oameni au fost uciși și 15 răniți în centrul Cracoviei. Atacatorul...
Sir Alex Ferguson/ Profimedia
Sir Alex Ferguson, dezvăluiri cutremurătoare despre ziua în care a fost la un pas de moarte...
Michael Sanft/ Profimedia
Avocatul care l-a apărat pe presupusul ucigaș al lui Tupac Shakur a fost găsit mort în...
Luca Niculescu
Ce se întâmplă cu taxele și impozitele în 2027? Anunțul premierului despre o posibilă nouă...