Acum la Digi FM Alex și Antonia ANDIA - M-am trezit aici
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Eugen Nicolicea și Carmen Dan: Magistrații care protestează încalcă legea!

Magistrați, judecători, dreptate, judecată, justiție

Procurorii și judecătorii sunt pasibili de închisoare pentru protestul din aceste zile. Deputatul PSD Eugen Nicolicea spune că protestul prin suspendarea activității este, de fapt, o grevă, iar greva este interzisă magistraților, potrivit legii dialogului social.

Nicolicea este numărul 2 în conducerea Camerei Deputaților și fost președinte al Comisiei juridice.

Suspendarea de care vorbesc unii, chiar și temporară, înseamnă încetarea colectivă și voluntară a activității, deci grevă. Articolul 202 din legea 62/2011 specifică foarte clar: nu pot face grevă procurorii, judecătorii și alte categorii. Urmează articolul 218: încălcarea articolului 202 înseamnă infracțiune și se sancționează cu amendă sau cu închisoarea de la o lună la un an, a declarat deputatul PSD.

Și ministrul de Interne, Carmen Dan, susține că magistrații încalcă legea: Sper să depășim această perioadă și toată lumea să înțeleagă că toate categoriile profesionale trebuie să-și exercite atribuțiile cu responsabilitate. Nu știu dacă este salutar că o categorie care este ținută în primul rând de respectarea legii este prima care o încalcă.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 27
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
Incendiu puternic la un liceu din Franța, în timpul protestelor elevilor/ Profimedia
Incendiu puternic la un liceu din Franța, în timpul protestelor elevilor. Fațada și acoperișul...
Protest elevi/ Profimedia
Protest fără precedent în școlile din România! Elevii vin îmbrăcați în negru împotriva...
UN General Assembly Protest
Susan Sarandon și Hannah Einbinder, reţinute în timpul unei manifestaţii împotriva lui...
violente la protestul ciobanilor
Bilanțul protestului violent din Piața Victoriei. Arest preventiv, arest la domiciliu și...
Te-ar putea interesa și
Law,And,Justice.,Bokeh,Background.
Un bărbat, trimis în judecată pentru mesajul postat pe Facebook: „Ridicați în furci toți...
persoane reţinute după ce au provocat violenţe la protestul fermierilor din Piaţa Victoriei (4)
Decizie după violențele din Piața Victoriei. Un bărbat, arestat preventiv, alți 4, în arest la...
protestul ciobanilor (2)
PNL și USR acuză AUR că a deturnat manifestația ciobanilor: "Protestul paşnic a fost confiscat...
george simion (7)
George Simion, reacție după violențele de la protestul din Piața Victoriei: „Ce ați vrea, să...
Partenerii noștri
DigiSport FCSB se schimbă la meciul cu Voluntari! Deciziile lui Laurențiu Reghecampf
FCSB se schimbă la meciul cu Voluntari! Deciziile lui Laurențiu Reghecampf
PeRoz Trei zodii își schimbă viața din temelii până la jumătatea lui noiembrie. Nimic nu va mai fi la fel
Trei zodii își schimbă viața din temelii până la jumătatea lui noiembrie...
Film Now „Doi frumoși!” Scarlett Johansson și Adam Driver, împreună pe covorul roșu la șapte ani de la „Marriage Story”. Și-au lansat noul film
„Doi frumoși!” Scarlett Johansson și Adam Driver, împreună pe covorul roșu...
Digi World Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Taylor Swift și Travis Kelce, prima toamnă ca soț și soție. Imagini romantice dintr-o zi obișnuită în NYC
Taylor Swift și Travis Kelce, prima toamnă ca soț și soție. Imagini...
Digi Life Cât timp poți păstra alimentele în congelator? Greșeala care le poate schimba gustul și textura
Cât timp poți păstra alimentele în congelator? Greșeala care le poate...
Lewis Hamilton/ Getty Images
Lewis Hamilton, probleme după Marele Premiu de la Singapore. Pilotul...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
US economists Hall and Woodford win 2026 Nobel Prize for Economics
Premiul Nobel pentru Economie 2026 a fost câștigat de profesorii Robert Hall şi Michael...
grindeanu
Sorin Grindeanu, despre alegerile anticipate: „Vom porni un joc de domino, care nu va putea fi...
meteo (8)
Meteorologii anunță vreme mai rece decât normalul perioadei. Ploi în mai multe zone din țară...
F1 Grand Prix Of Singapore - Sprint & Qualifying
Kimi Antonelli poate deveni campion mondial chiar la Marele Premiu de la Austin