Acum la Digi FM Gabriel Cindea JUSTIN BIEBER - Sorry
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Doi părinți au fost arestați pentru uciderea fiicei lor, la aproape doi ani de la momentul faptei. Cum s-a petrecut totul

Bebeluș mort, copil, nou-născut
Foto: Shutterstock

Doi soţi au fost arestaţi preventiv pentru omorârea fetiţei lor, măsura fiind luată la aproape doi ani de la momentul faptei, anchetatorii stabilind că minora a avut o moarte violentă, ca urmare a unor arsuri grave pe care le-a suferit, iar părinţii acesteia nu au luat nicio măsură pentru a-i asigura îngrijirile medicale necesare, conform Agerpres.ro. 

Potrivit unui comunicat postat, luni, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, victima avea vârsta de doi ani şi 10 luni, iar părinţii acesteia au fost arestaţi preventiv la data de 1 aprilie.

Organele de cercetare penală s-au sesizat din oficiu în acest caz, la data de 27 octombrie 2021, iar cercetările s-au desfăşurat iniţial cu privire la comiterea infracţiunii de ucidere din culpă.

Ulterior, Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de ucidere din culpă în infracţiunea de omor asupra unui membru de familie şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, întrucât la acel moment au rezultat indicii temeinice cu privire la comiterea unei infracţiuni cu intenţie contra vieţii.

"În fapt, a rezultat că în seara de 26.10.2021, în jurul orei 22,00, aflându-se în comuna Poienarii Burchii, judeţul Prahova, victima M.A.P., în timpul băii de seară, a suferit arsuri cu apă fierbinte, de grad II-III, pe 54% din suprafaţă corporală, după care, în intervalul orar 22,00 - 05,00, nici inculpatul M.H. nici soţia acestuia M.M.D, deşi, în calitate de părinţi, aveau obligaţia legală de acţiona în sensul asigurării accesului, de urgenţă, la îngrijiri medicale de specialitate, nu au luat nicio măsură, stând în pasivitate, deşi copilul a dat semne vizibile de suferinţă. Decesul victimei a fost constatat de echipajul de la ambulanţă solicitat de martorul L.C., proprietarul imobilului, la data de 27.10.2022, ora 05,00", arată sursa citată.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală (autopsie), moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute urmare a arsurilor, între leziuni şi deces existând legătură de cauzalitate directă necondiţionată.

"Propunerea de arestare preventivă a fost formulată la momentul la care din probe certe, după administrarea unui probatoriu complex, a rezultat că împotriva celor doi părinţi poate fi susţinută o acuzaţie în materie penală sub aspectul comiterii infracţiunii de omor asupra unui membru de familie", se mai precizează în comunicat.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea IJP Prahova-Serviciul de Investigaţii Criminale şi Direcţia de Operaţiuni Speciale - Brigada de Operaţiuni Speciale Ploieşti.

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Prahova, Corina Nicola, a declarat că domiciliul legal şi de fapt al părinţilor este în judeţul Călăraşi.

Cei doi inculpaţi mai au doi copii minori, care se află în sistemul de protecţie la DGASPC Călăraşi dinaintea arestării preventive, a precizat sursa citată.

"Din verificările efectuate la nivelul instituţiei noastre, nu a fost nicio sesizare cu privire la această situaţie. Ulterior am aflat că domiciliul părinţilor, legal şi în fapt, este în judeţul Călăraşi. Din informaţiile primite de noi şi ce am aflat de la colegii de la primării, incidentul s-a petrecut în octombrie 2021, când familia se afla ocazional într-o comună din judeţul Prahova. La momentul de faţă, familia mai are doi copii minori, fetiţe de circa 3-4 ani, care sunt în sistemul de protecţie la DGASPC Călăraşi. Copiii se aflau deja în sistemul de protecţie dinaintea arestării preventive a părinţilor", a declarat Corina Nicola.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 27
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
bataie intre parinti la un meci de handbal
"Copii de 13-14 ani pe teren, părinţi care se iau la bătaie pe margine". Conflict în tribune...
fumat
Ce trebuie să facă părinții pentru a-și proteja copiii de adicții: „Reacția pe care o ai la...
7 copii au fost răniți după ce atracția „Scaunele zburătoare” s-a prăbușit/ Getty Images
Accident într-un parc de distracții din Venezuela. 7 copii au fost răniți după ce atracția...
familie cu 14 copii (1)
Au 14 copii, dar nu s-ar opri aici. Surprinzător, banii nu sunt principala problemă a acestei...
Te-ar putea interesa și
Charging mobile phone battery with wireless device in the table. Smartphone charging on a charging pad. Mobile phone near wirele
O ceartă pentru un telefon mobil s-a transformat într-o tragedie. Un tânăr de 19 ani și...
Migrant Children Wait To Be Registered At Ceuta'S Police Headquarters
Spania va transfera 500 de copii neînsoţiţi din exclava Ceuta în partea continentală a ţării
Masina de poliție.
Părinţi arestaţi după ce au bătut o învăţătoare pe motiv că le-a certat fiul. În timpul...
laura cosoi si fiicele ei
Laura Cosoi, confesiune din ziua în care a născut a cincea oară. Gestul celorlalte patru fiice...
Partenerii noștri
DigiSport CSM Reșița - CSM Slatina 2-1, DGS 1 | Liga 2, etapa 9: rezultate la pauză + Ce meciuri sunt transmise la Digi Sport
CSM Reșița - CSM Slatina 2-1, DGS 1 | Liga 2, etapa 9: rezultate la pauză...
PeRoz Banii încep să vină pentru 4 zodii după 10 octombrie 2026. Următoarele șase luni le pot schimba viața
Banii încep să vină pentru 4 zodii după 10 octombrie 2026. Următoarele...
Film Now Secretul păstrat 40 de ani de Michael Douglas și Kathleen Turner. Au negat totul, dar acum actorul recunoaște: "A fost o minciună"
Secretul păstrat 40 de ani de Michael Douglas și Kathleen Turner. Au negat...
Digi World A dat 150.000 $ pentru ca fiul său să fie mai înalt. Operația extremă i-a adăugat aproape 8 cm: "Acum sunt împăcat cu mine"
A dat 150.000 $ pentru ca fiul său să fie mai înalt. Operația extremă i-a...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Apar detalii inedite despre Freddie Mercury și despre felul în care și-a ales numele de scenă. Ce a mărturisit fosta sa logodnică
Apar detalii inedite despre Freddie Mercury și despre felul în care și-a...
Digi Life De ce ne place să ne speriem. Ce se întâmplă în creierul nostru atunci când urmărim un film de groază
De ce ne place să ne speriem. Ce se întâmplă în creierul nostru atunci...
Donald Trump
Donald Trump, supărat că nu a primit Nobelul pentru Pace nici anul acesta...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
drapel steag ue uniunea europeana profimedia
Irlanda, care deține președinția UE, propune reducerea bugetului pe perioada 2028-2034...
politist cantaret care a salvat un om din public (3)
Un cântăreț de muzică populară, care e și polițist, a lăsat microfonul și a sărit de pe scenă...
Catedrala Mitropolitană din Iași
VIDEO Coadă de peste 26.000 de persoane la racla cu moaștele Sfintei Parascheva. Timpul de...
Palatul Parlamentului
De ce va fi iluminat în verde Palatul Parlamentului, sâmbătă seară