Acum la Digi FM 29 CARLAS DREAMS - MAI E
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Cristina Neagu, mesaj pentru colegele sale de echipă: „Sunt mândră de ele, de acest loc 4”

cristina neagu 3

Cristina Neagu a luat parte la conferința de presă de la finalul meciului România - Olanda, din cadrul Campionatului European de handbal. Ea a declarat că și-ar fi dorit să fie pe teren, alături de colegele sale și că este foarte mândră de ele.

„Am rămas lângă echipă, pentru că am crezut că va fi important pentru ele că sunt acolo şi cred că a contat. Sunt mândră de ele, de acest loc 4. Nu e vorba doar să fii pe teren, ci şi despre energia şi spiritul echipei. Am vrut mult să joc semifinala, ne-am bucurat să fim la Paris, dar nu am putut. Atât s-a putut în aceste trei zile aici. Pentru echipă cred că a fost un şoc să nu mă aibă. Echipa era obişnuită să joace într-un anumit sistem, cu mine, cred că le-a fost greu, un şoc, mai ales la nivel mental. Suntem foarte unite, cred în ele, ele cred în mine şi ştiu că au dat totul, dar aveau nevoie de mai mult timp să joace fără mine. Sunt mândră de ele”, a declarat Neagu, într-o conferinţă de presă susţinută la Paris după finala mică.

Handbalista a vorbit şi despre cum se simte în urma accidentării din meciul cu Ungaria, care a fost urmată de un diagnostic trist pentru cariera sa: ruptură de ligament încrucişat anterior la genunchiul drept.

„Sunt supărată, am dureri, urmează să merg acasă, să mă operez, să fac recuperarea şi sper să revin şi să fiu o jucătoare la fel de bună, poate chiar mai puternică. Este foarte greu să stai pe margine. Poate ar trebui ca EHF să se gîndească la un alt sistem, să nu mai fie atâtea accidentări şi atâta obosealaă. Foarte multe jucătoare şi-au rupt ligamentele. Putem doar să ne plângem, să spunem ce ne doare, dar EHF trebuie să decidă, noi nu putem face mai mult ca jucătoare. Cred că accidentarea s-a petrecut şi din cauza suprasolicitării, am jucat foarte mult în ultimul an, aici în competiţie, am avut cele mai multe minute jucate până la momentul accidentării. Dorinţa a fost foarte mare, poate şi de-asta am rămas pe teren, am vrut să ajut echipa până la sacrificiul suprem. M-am simţit obosită la mai multe meciuri de la acest turneu, însă adrenalina, emoţiile, competiţia m-au făcut să merg mai departe până corpul mi-a cedat. Mi-e foarte greu, dar sunt puternică psihic, probabil că asta m-a făcut să ajung unde am ajuns şi să revin din accidentările grave pe care le-am avut. Asta ştiu să fac cel mai bine, să revin în momentele grele. Voi avea nevoie de ajutor constant în următoarele săptămâni, dar ştiu că după ce voi da jos cârjele motivarea va fi maximă”, a mai spus Neagu.

Subiectele tale preferate sunt și la știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!

Sursa: News.ro

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 27
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
cristina neagu, ilie bolojan
Cristina Neagu, decorată de Ilie Bolojan: "Mă simt specială. Pentru mine înseamnă enorm de...
Cristina Neagu
Cristina Neagu, după ultimul meci pe teren propriu în Liga Campionilor: "A fost o zi...
HANDBAL FEMININ:CSM BUCURESTI-HC PODRAVKA VEGETA, LIGA CAMPIONILOR (9.02.2025)
Victorie pentru CSM Bucureşti, în sferturile Ligii Campionilor: 30-29 cu Team Esbjerg, la...
Cristina Georgiana Neagu in meciul de handbal feminin dintre CSM Bucuresti si Nykobing Falster Handbold
Cristina Neagu a devenit cea mai bună marcatoare din istoria Ligii Campionilor
Te-ar putea interesa și
BUCHAREST: 2019/20 DELO WOMENÕS EHF Champions League
Radu Voina, criticul suprem al Cristinei Neagu, reacție dură: „Nu e cea mai bună din toate...
iordanescu (4)
EURO 2024. Edi Iordănescu: Olanda e favorită, e nevoie de unitate în fiecare secundă şi...
meci handbal romania croatia
Naţionala feminină de handbal, victorie cu emoții în fața Croației, în preliminariile CE. Două...
gheorghe hagi si cristina neagu
Gheorghe Hagi, după comentariile despre salariul de 250.000 de euro al Cristinei Neagu: "Ce...
Partenerii noștri
DigiSport Luis Enrique a spus cum a reușit PSG s-o subordoneze pe Barcelona
Luis Enrique a spus cum a reușit PSG s-o subordoneze pe Barcelona
PeRoz 5 lucruri pe care le fac părinții buni, dar pe care copiii ajung să le aprecieze abia la maturitate
5 lucruri pe care le fac părinții buni, dar pe care copiii ajung să le...
Film Now Meryl Streep, despre chimia incontestabilă cu Robert Redford: Era divin. Cu adevărat uimitor. Nu voiam ca acea scenă să se termine
Meryl Streep, despre chimia incontestabilă cu Robert Redford: Era divin...
Digi World De ce s-a micşorat Luna de-a lungul timpului. Descoperirea cercetătorilor după o analiză a faliilor de la suprafaţa selenară
De ce s-a micşorat Luna de-a lungul timpului. Descoperirea cercetătorilor...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Cel mai nou cuplu din showbiz? Jennifer Lopez, idilă discretă cu un actor cunoscut. „Le place să meargă la petreceri”
Cel mai nou cuplu din showbiz? Jennifer Lopez, idilă discretă cu un actor...
Digi Life Trecerea la ora de iarnă 2026 poate afecta somnul. Ce recomandă medicii să faci înainte de 25 octombrie
Trecerea la ora de iarnă 2026 poate afecta somnul. Ce recomandă medicii să...
Luca Niculescu
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit de Parlament. Prima declarație a...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
NATO Foreign Ministers Meet In Brussels
Oana Ţoiu, în plenul Parlamentului: Va fi ultimul moment în istoria României în care PSD cere...
Ilie Bolojan
Bolojan, la şedinţa de învestire a Guvernului Niculescu: „PNL va da un vot de necesitate, un...
George Simion
George Simion, în Parlament: "Nu vă murdăriţi şi nu votaţi acest Guvern. Domnule Bolojan, cu...
Sorin Grindeanu
Sorin Grindeanu, la votul de învestire a Guvernului Niculescu: "Vă dau o primă veste bună...