Acum la Digi FM Gabriel Cindea DJ GOJA - MI CHICO
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Cele mai mari evenimente din lume, de când au început lucrările la celebrul metrou din Drumul Taberei

metrou dr taberei

Locuitorii Capitalei vor putea circula pe Magistrala 5 la sfârşitul acestui an. Cel puţin aşa a promis, din nou, ieri, Ministrul Transporturilor, care mers în vizită pe şantier alături de directorul general al Metrorex. Lucrările au început în anul 2012 și s-au oprit din cauza lipsei de fonduri un an mai târziu, în februarie 2013. Acesta trebuia să fie gata în 2015. Suntem în 2019. Între timp, au avut loc diverse evenimente, în România și în întreaga lume, în decursul acestor ani, pe toate planurile. Mai jos, vă prezentăm cele mai mari evenimente din lume, de când au început lucrările la celebrul metrou din Drumul Taberei.

  • Iulie 2012 - Președintele Traian Băsescu a fost suspendat pentru a 2-a oară de Parlamentul României. În favoarea suspendării au votat 256 de parlamentari, contra suspendării 116. Locul lui Traian Băsescu în fruntea statului este luat de președintele Senatului, Crin Antonescu, ca președinte interimar. La data de 29 iulie 2012 va avea loc un referendum național în legătură cu demiterea președintelui.
  • Noiembrie 2012 - Președintele Barack Obama a câștigat un nou mandat de 4 ani la Casa Albă cu 275 de voturi electorale, după ce și-a adjudecat Ohio, unul din statele cheie. Un candidat are nevoie de 270 de voturi în colegiul electoral pentru a câștiga cursa prezidențială.
  • Decembrie 2012 - Videoclipul piesei "Gangnam Style", a cântărețului sud-coreean PSY, a devenit cel mai vizualizat clip din istoria YouTube, cu peste 1.000.000.000 de vizualizări, într-un timp record, 5 luni. Astfel depășește recordul cântărețului canadian Justin Bieber, cu piesa "Baby".
  • 13 martie 2013: VATICAN - Jorge Mario Bergoglio, un iezuit argentinian, devine primul Papa latino-american, cu numele Francisc. Cardinalul Jorge Mario Bergoglio a devenit Papa Francisc la vârsta de 76 de ani. Alegerea sa a avut loc după demisia surprinzătoare, pe 28 februarie, a Papei Benedict al XVI-lea, o premieră în istoria catolicismului modern.
  • 22 iulie 2013 MAREA BRITANIE - Prinţul William şi Kate au devenit părinţi: băieţelul lor s-a născut la ora 16.24 (ora Angliei) în Lindo Wing de la Spitalul Saint Mary din Londra. Copilul cântărea în jur de 3,79 kilograme. Ducele şi Ducesa de Cambridge au ales ca numele fiului lor să fie George Alexander Louis.
  • 5 decembrie 2013: AFRICA DE SUD - Decesul lui Nelson Mandela, eroul luptei împotriva apartheidului, laureat al Premiului Nobel pentru Pace şi primul preşedinte de culoare al ţării. Moartea sa provoacă un val de emoţie în lume. Pe 10 decembrie a avut o ceremonie în memoria sa, la Soweto, la care participă numeroşi lideri din lume şi zeci de mii de sud-africani. Fostul preşedinte sud-african Nelson Mandela a fost înmormântat pe data de 15 decembrie în satul natal Qunu din sudul ţării.
  • 4 martie 2014 – Curtea de Apel București a dat o sentință definitivă după aproape șase ani de judecată, zeci de termene și de audieri în „Dosarul Transferurilor:
    – George Copos – 3 ani și 8 luni cu executare
    – Mihai Stoica – 3 ani și 6 luni cu executare
    – Cristi Borcea – 6 ani și 4 luni cu executare
    – Ioan Becali – 6 ani și 4 luni cu executare
    – Victor Becali – 4 ani și 8 luni cu executare
    – Jean Pădureanu – 3 ani și 4 luni cu executare
    – Gică Popescu – 3 ani, 1 lună și 10 zile cu executare
    – Gigi Nețoiu – 3 ani și 4 luni cu executare
  • 16 noiembrie 2014 – Al doilea tur al alegerilor prezidențiale din România. Klaus Iohannis a obținut 54,43% din voturi, iar Victor Ponta 45,56%. Prezența la vot a fost de 64,10%. La secțiile de votare din străinătate mii de români nu au putut să voteze, din cauza proastei organizări a alegerilor, la fel ca în primul tur.
  • 3 decembrie 2014– Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a anulat, printr-o decizie irevocabilă, marca Steaua Bucureşti înregistrată de clubul de fotbal al lui Gigi Becali sub nr. 061735 în 29 ianuarie 2004 de SC Fotbal Club Steaua Bucureşti SA.
    Clubul de fotbal deţinut de Gigi Becali a fost acţionat în instanţă în 2011 de Clubul Sportiv al Armatei „Steaua” Bucureşti, care a cerut anularea mărcii înregistrate de cel dintâi. Tribunalul Bucureşti a respins această cerere, în 17 aprilie 2012, decizie menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, în 20 decembrie 2013.
  • 7 ianuarie 2015 - Atacul asupra redacţiei Charlie Hebdo
  • 30 octombrie 2015 - În cadrul unui concert în Clubul Colectiv din centrul capitalei, prilejuit de lansarea albumului „Mantras of War”, al trupei Goodbye To Gravity, a avut loc un incendiu puternic pornit de la nişte artificii, care s-a soldat, iniţial, cu 27 de morţi şi peste 180 de răniţi. Bilanțul ulterior este de 64 de decedați. Este cel mai mare incendiu într-un club din lume în ultimii doi ani. Victimele au fost transportate la 11 spitale din Bucureşti şi Ilfov, iar sute de oameni au format cozi mari pentru a dona sânge. Guvernul, reunit de urgenţă în şedinţă la 31 octombrie, a declarat trei zile de doliu naţional.
  • 11 noiembrie 2015 – Lansarea Digi FM
  • Noiembrie 2015 - Atentatele de la Paris. Statul Islamic atacă prin agenţi în inima Europei. Franţa pare să nu fi învăţat nimic din lecţia primită în ianuarie, aşa că primeşte una şi mai sângeroasă. 130 de persoane, printre care şi doi români, îşi pierd viaţa la Paris, după ce trei atacuri aproape simultane au loc asupra teatrului Bataclan, unde avea loc un concert al trupei americane rock Eagles of Death Metal şi asupra unor restaurante din preajma Stade de France, unde naţionala franceză juca un amical cu Germania, la care se afla şi preşedintele Hollande.
  • 10 noiembrie 2015 – Preşedintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe fostul comisar european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, să formeze un nou guvern şi l-a şi prezentat pe acesta la Palatul Cotroceni.
  • 2016 - Disparitiile din viața politică - Udrea și Oprea. Doi oameni politici extrem de controversați au dispărut din viață publică în 2016, pe rând - Gabriel Oprea și Elena Udrea.
  • 2016 - Ascensiunea lui Dragnea - de la mâna dreapta a lui Victor Ponta la "partidul sunt eu". Anul victoriei pentru PSD, după ce a pierdut guvernarea. Anul 2016 a fost fără îndoială anul PSD și mai ales anul lui Liviu Dragnea, în ciuda faptului că a primit o condamnare definitivă. Plasarea PSD în opoziție și ulterior strategia PSD în ambele campanii electorale focusate pe o atitudine neconflictuală au făcut ca partidul condus de Liviu Dragnea să câștige covărșitor ambele scrutine, un lucru greu de crezut în noiembrie 2015 când lumea ieșea în stradă în București și în alte orașe mari din țară pentru a protesta împotriva lui Victor Ponta. De altfel, PSD nu doar că a câștigat alegerile locale, dar a reușit și premieră - câștigarea primăriei Capitalei de către un membru de partid și nu de către un independent susținut de partid cum a fost cazul lui Sorin Oprescu. (sursa: hotnews.ro)
  • 17 aprilie 2016 - Echipa feminină de gimnastică artistică a României a ratat calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, după ce a terminat pe locul 7 din 8 participante la turneul preolimpic și este pentru prima oară din anul 1968 când România nu va avea o echipă în concursul olimpic.
  • 8 mai 2016 - CSM București a câștigat trofeul Ligii Campionilor Europeni la Handbal Feminin, după ce a învins formația maghiară Győri Audi ETO în finala desfășurată la Sala Sporturilor László Papp din Budapesta.
  • 23 iunie 2016 - Are loc Referendumul asupra menținerii Regatului Unit în Uniunea Europeană.Marea Britanie iese din UE, după ce 51,9% dintre cetățenii britanici au votat pentru ieșirea țării din Blocul Comunitar. Prim-ministrul David Cameron a demisionat, fiind inlocuit cu Theresa May
  • 8 noiembrie 2016 - Au loc alegeri prezidențiale în Statele Unite ale Americii. Cu toate că a pierdut la un scor strâns la votul popular, Donald Trump, candidatul republican, câștigă alegerile învingând-o pe Hillary Clinton, candidatul democrat. Este a cincea oară în istoria Statelor Unite când candidatul câștigător pierde votul popular; ultima astfel de înfrângere a avut loc în 2000.
  • 31 ianuarie 2017 Guvernul Grindeanu a adoptat grațierea unor pedepse ca proiect de lege, dar și Ordonanța de Urgență pentru modificarea Codurilor Penale, ceea ce a provocat manifestații de amploare în marile orașe ale țării.
  • 5 februarie 2017 - Un număr record de protestatari au cerut în Piața Victoriei din București demisia guvernului în urma scandalului OUG13.
  • 7 mai 2017 - proeuropeanul de centru Emmanuel Macron, în vârstă de 39 de ani, obţine o victorie semnificativă în alegerile prezidenţiale în faţa candidatei extremei drepte Marine Le Pen.
  • 29 iunie 2017 - Guvernul Mihai Tudose a primit votul de investitură în Parlament. 275 de aleși au votat pentru susținerea Cabinetului Tudose, în timp ce 102 parlamentari au fost împotriva noului guvern.
  • 5 octombrie 2017 - producătorul hollywoodian Harvey Weinstein este acuzat de hărţuire sexuală de mai multe femei.
  • 5 decembrie 2017 – Regele Mihai I al României moare
  • 14 decembrie: România este în doliu național timp de trei zile în memoria regelui Mihai I. Mii de persoane, de toate vârstele, au stat la coadă, așteptând să se reculeagă la catafalcul regelui Mihai, sicriul cu trupul neînsuflețit fiind depus în Sala Tronului de la Palatul Regal.
  • 16 decembrie: Slujba de înmormântare a Regelui Mihai I al României a avut loc la Catedrala Patriarhală din București și a fost oficiată de Patriarhul Daniel. Apoi cortegiul s-a deplasat cu trenul regal la noua Catedrală din Curtea de Argeș, unde regele a fost înmormântat alături de soția sa, regina Ana. La funeralii au participat Regele Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei și Regina Silvia a Suediei, Marele Duce de Luxemburg, Prințul Charles de Wales, Regele Juan Carlos I al Spaniei și Regina Sofia a Spaniei, Regele Regele Simeon al II-lea al Bulgariei, Regina Anne-Marie a Greciei și reprezentanți ai mai multor casele regale și imperiale.
  • 17 ianuarie 2018 - Președintele Iohannis a desemnat-o pe Vasilica-Viorica Dăncilă, propusă de PSD, pentru funcția de prim-ministru.
  • 19 mai 2018 - La capela St George de la Palatul Windsor are loc căsătoria Prințului Harry cu Meghan Markle. Cu câteva ore înainte de ceremonie, Prințul Harry a fost numit Duce de Sussex.
  • 25 mai 2018 - Regulamentul UE privind protecția generală a datelor (GDPR) intră în vigoare prin impunerea unor controale stricte de confidențialitate pentru cetățenii europeni din întreaga lume.
  • 9 iunie 2018 - Simona Halep câștigă primul ei Grand Slam la Roland Garros învingând-o în finală pe americana Sloane Stephens. Victoria vine după 40 de ani de când Virginia Ruzici a câștigat trofeul Roland Garros.
  • 9 iulie 2018 - Klaus Iohannis semnează decretul de demitere a Laurei Codruța Kovesi
  • 15 iulie 2018 - Selecționata Franței a câștigat al doilea său titlu mondial, după ce a învins echipa Croației cu scorul de 4-2 în finala Campionatului Mondial de Fotbal din Rusia.
  • 10 august 2018 - Intervenție în forță a jandarmilor la un miting antiguvernamental în Piața Victoriei din București, după ce unii protestatari au forțat gardurile și au aruncat cu pietre, sticle și alte obiecte către jandarmi. Aceștia au intervenit cu spray-uri, gaze lacrimogene și tunuri de apă. Mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Parchetul Militar s-a autosesizat și a deschis dosar penal privind intervenția jandarmilor la protestele din Piața Victoriei

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 27
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
Mecanic de tren în cabină de metrou, în tunel, transport subteran, cale ferată, Metrorex, conductor
Metroul din București s-ar putea opri după 16 septembrie dacă angajații nu-și primesc...
Bucharest,,Romania,-,August,19,,2012:,People,Wait,For,Metro
Metrorex, datorii de peste 11 milioane de lei la curent. Ministrul Transporturilor spune ce se...
Incendiu la metroul Piața Universității
Incendiu la metroul Piața Universității. Stația s-a umplut de fum dens după o defecțiune...
Ciprian Șerban, fost ministru al Transporturilor
Ministrul demisionar al Transporturilor, despre acuzațiile că ar fi „detonat o bombă” după ce...
Te-ar putea interesa și
Bucharest,,Romania,-,August,19,,2012:,People,Wait,For,Metro
Program metrou București de Paște 2026. Cum circulă trenurile în noaptea de Înviere
Răzvan Cuc
Fostul ministru Răzvan Cuc, arestat preventiv pentru 30 de zile. E acuzat că ar fi intermediat...
Bucharest,,Ro,-,Nov,25,,2021:,The,Platform,Of,The
Metrorex anunţă modificări în circulaţia de pe Magistrala 4 Gara de Nord 2 – Străuleşti, de la...
Bucharest,,Ro,-,Nov,25,,2021:,The,Platform,Of,The
Probleme tehnice la un tren în staţia de metrou Basarab 2. Circulaţie în sistem pendulă între...
Partenerii noștri
DigiSport CSM Reșița - CSM Slatina 2-1, DGS 1 | Liga 2, etapa 9: rezultate la pauză + Ce meciuri sunt transmise la Digi Sport
CSM Reșița - CSM Slatina 2-1, DGS 1 | Liga 2, etapa 9: rezultate la pauză...
PeRoz Banii încep să vină pentru 4 zodii după 10 octombrie 2026. Următoarele șase luni le pot schimba viața
Banii încep să vină pentru 4 zodii după 10 octombrie 2026. Următoarele...
Film Now Secretul păstrat 40 de ani de Michael Douglas și Kathleen Turner. Au negat totul, dar acum actorul recunoaște: "A fost o minciună"
Secretul păstrat 40 de ani de Michael Douglas și Kathleen Turner. Au negat...
Digi World A dat 150.000 $ pentru ca fiul său să fie mai înalt. Operația extremă i-a adăugat aproape 8 cm: "Acum sunt împăcat cu mine"
A dat 150.000 $ pentru ca fiul său să fie mai înalt. Operația extremă i-a...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Apar detalii inedite despre Freddie Mercury și despre felul în care și-a ales numele de scenă. Ce a mărturisit fosta sa logodnică
Apar detalii inedite despre Freddie Mercury și despre felul în care și-a...
Digi Life De ce ne place să ne speriem. Ce se întâmplă în creierul nostru atunci când urmărim un film de groază
De ce ne place să ne speriem. Ce se întâmplă în creierul nostru atunci...
Donald Trump
Donald Trump, supărat că nu a primit Nobelul pentru Pace nici anul acesta...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
drapel steag ue uniunea europeana profimedia
Irlanda, care deține președinția UE, propune reducerea bugetului pe perioada 2028-2034...
politist cantaret care a salvat un om din public (3)
Un cântăreț de muzică populară, care e și polițist, a lăsat microfonul și a sărit de pe scenă...
Catedrala Mitropolitană din Iași
VIDEO Coadă de peste 26.000 de persoane la racla cu moaștele Sfintei Parascheva. Timpul de...
Palatul Parlamentului
De ce va fi iluminat în verde Palatul Parlamentului, sâmbătă seară