Acum la Digi FM Gabriel Cindea MEGHAN TRAINOR - All about that bass
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Cătălin Drulă: Agenția de Salvare a Vieții de Om pe Mare va fi desființată. Atribuțiile vor fi preluate de IGSU

Cătălin Drulă
Foto: facebook.com/guv.ro

Agenția Română de Salvare a Vieții de Om pe Mare va fi desființată. Ministrul Transporturilor a precizat că atribuțiile ARSVOM vor fi preluate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. 

Cătălin Drulă a anunțat, la Timișoara, că premierul Florin Cîțu și-a dat acordul pentru desființarea Agenției. 

La acea Agenție de Salvare a Vieții de Om pe Mare noi aveam un control pornit la cererea mea, dacă vă aduceți aminte în martie s-a scufundat un vas ucrainean, iar vasul ARSVOM nu a putut ieși din port că era vreme rea și barca pe care ei au dat milioane de euro nu poate funcționa pe vreme rea. Am trimis un corp de control acolo, control încheiat, care a ridicat o serie largă de probleme pe zona de achiziții. Am un anunț de făcut, această Agenție va fi desființată. Am discutat și cu premierul României și și-a dat acordul, a spus ministrul. 

Drulă a adăugat că și celelalte instituții din domeniul naval, Administrația Fluvială a Dunării de Jos, Porturile Galați, Autoritatea Navală Română sunt verificate de corpul de control, pentru că și acolo are suspiciuni. 

Am luat deja măsuri de schimbare a conducerilor, am adus profesioniști, la fel ca și la Portul Constanța în Consiliile de Administrație. De altfel, e un proces amplu de numire a profesioniștilor de organizare de proceduri pentru mandate stabile pe patru ani ca să nu mai stea la mâna politicului. Face parte din efortul de profesionalizare pe care îl facem, a mai declarat ministrul Transporturilor. 

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 27
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
Incendiu pe o navă în Marea Neagră, la 14 mile de Sulina/ Foto: News.ro
Incendiu pe o navă în Marea Neagră, la 14 mile de Sulina. Opt marinari sunt daţi dispăruţi
catalin drula
Drulă: „Îi doresc lui Ciucu să pună în munca sa priceperea pe care o are şi să găsească...
ALDE Party Council Bucharest 2023, Bucharest, Romania - 20 Oct 2023
Cătălin Drulă, despre demisia lui Moşteanu din funcţia de ministru al Apărării: „Un gest de...
catalin drula
Drulă salută proiectul ce incriminează tăierile ilegale de copaci: „Pune capăt abuzurilor...
Te-ar putea interesa și
Traian Băsescu, cu sigla Digi24
Băsescu, despre alegerile pentru Primăria Capitalei: „Sunt trei candidaţi cu şanse: Drulă...
catalin drula
Cătălin Drulă: „Nu sunt fan al sectoarelor în forma actuală. Bucureşti și Ilfov ar trebui să...
Bucharest,,Romania,-,October,31,,2019:,Sorin,Grindeanu,,President,Of
Grindeanu, după ce Nicușor Dan a fost la lansarea candidaturii lui Cătălin Drulă la Primăria...
ALDE Party Council Bucharest 2023, Bucharest, Romania - 20 Oct 2023
Cătălin Drulă și-a lansat candidatura la Primăria Capitalei. Discurs al președintelui Nicușor...
Partenerii noștri
DigiSport Stupoare: găsit mort în cabina de duș, la 31 de ani!
Stupoare: găsit mort în cabina de duș, la 31 de ani!
PeRoz A divorțat de soț ei, iar el i-a trimis o listă cu 18 sacrificii făcute în căsnicie. Primul punct i-a revoltat pe internauți
A divorțat de soț ei, iar el i-a trimis o listă cu 18 sacrificii făcute în...
Film Now Joe Manganiello, imagini din spital după 7 ani de boală misterioasă. A slăbit 27 kg în doar două săptămâni
Joe Manganiello, imagini din spital după 7 ani de boală misterioasă. A...
Digi World Superalimentul toamnei pe care îl găsești gratis în natură. Este bogat în vitamina C și antioxidanți. Cum să-l consumi
Superalimentul toamnei pe care îl găsești gratis în natură. Este bogat în...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Fiica Madonnei a împlinit 30 de ani. Emoționată, artista i-a dedicat cele mai dulci cuvinte: „La mulți ani, Lolita mea! Mica mea stea”
Fiica Madonnei a împlinit 30 de ani. Emoționată, artista i-a dedicat cele...
Digi Life Facturile la căldură cresc din cauza unei greșeli frecvente. Obiectul din casă pe care trebuie să îl muți pentru a economisi bani
Facturile la căldură cresc din cauza unei greșeli frecvente. Obiectul din...
Atac armat într-o școală din SUA/ Profimedia
Atac armat într-o școală din SUA. O profesoară s-a luptat cu atacatorul de...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
President Trump Speaks At The Nassau County Police Academy Center
Trump ridică sancţiuni legate de Rusia înainte ca acestea să intre în vigoare, pe fondul...
Nicușor Dan
Nicuşor Dan, despre Guvernul Luca Niculescu: „Sunt şanse foarte mari să treacă”. Ce aşteaptă...
elon musk masina
Elon Musk a prezentat mașina care "zboară". Noul automobil poate merge cu roțile în sus și...
ciuca
Instanța supremă a respins recursul PNL. Partidul trebuie să restituie peste 14 milioane de...