Acum la Digi FM Lucian Mindruta LIVE - ON AIR
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Ancheta în dosarul Colectiv a fost extinsă

Parchetul General extinde ancheta în dosarul Colectiv și investighează modul în care autoritățile au intervenit și au îngrijit victimele, imediat după tragedie. În această dimineață au fost audiate patru persoane.

Ancheta a fost extinsă în urma plângerilor penale depuse de părinți și victime. Eugen Iancu, președintele Asociației Colectiv și tatăl lui Alexandru, un tânăr de 22 de ani care a murit în incendiul din 30 octombrie 2015, a declarat pentru Mediafax că este cunoscut că în spitale au murit 37 de tineri, din care cel puțin 30 din cauza bacteriilor.

Ne amintim că, timp de o săptămână, nu a fost permisă plecarea niciunui tânăr în străinătate, deși au fost intervenții cu bani privați. Directiva politică a fost: Nu pleacă nimeni. Așa s-au pierdut vieți, a declarat Eugen Iancu.

Incendiul din clubul Colectiv a ucis 64 de persoane, 27 în incendiul propriu-zis, iar restul ulterior, în spitalele din ţară şi din străinătate, iar alte 146 au fost rănite. Patronii clubului, George Alin Anastasescu, Paul Cătălin Gancea şi Costin Mincu, sunt acuzaţi de ucidere din culpă. Cercetările au fost extinse şi asupra reprezentanţilor firmei care a livrat artificiile în club, Golden Ideas Fireworks.

În acelaşi dosar este judecat şi judecat fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone.

 

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 - Part 12
Nicusor Dan
Nicuşor Dan, întrebat dacă are un alt nume de premier: Nu construiesc...
vremea, meteo, ploaie
Vremea se schimbă radical în minivacanța de 1 Mai. Vor fi temperaturi...
President Trump And SSA Commissioner Frank Bisignano Mark 90th Anniversary Of Social Security Act In Oval Office - 14 Aug 2025
Donald Trump, despre extragerea uraniului iranian: „Va fi un...
Pe aceeași temă
Nicușor Dan
Nicuşor Dan: "Trebuie să facem public tot legat de Pfizer, de când s-a semnat contractul"
Traian Băsescu, cu sigla Digi24
Traian Băsescu: „Mi-e foarte greu să înţeleg cum am putut să pierdem procesul cu Pfizer. Se...
Kevin Spacey
Kevin Spacey scapă de un nou proces. Actorul din „House of Cards” a ajuns la o înţelegere cu...
Michael Jackson
Patrimoniul lui Michael Jackson, dat în judecată de patru frați care susțin că artistul i‑a...
Te-ar putea interesa și
State Banquet for President of France Emmanuel Macron and his wife Brigitte Macron, Windsor Castle, Berkshire, UK - 08 Jul 2025
Soțul lui Elton John, indignat de practicile tabloidului Daily Mail, pe care îl acuză de...
King Charles III celebrates his 75th birthday in London, UK **FILE PHOTOS**
Prinţul Harry va depune mărturie într-un nou proces împotriva tabloidelor din Londra. Elton...
Venezuelan President Maduro Brought To US To Face Narcoterrorism Charges
Nicolas Maduro a ajuns la New York, unde va fi judecat
UK Foreign Secretary Hosts Balkan Counterparts In London
Ministrul Culturii din Serbia, inculpat în cadrul unui proiect hotelier legat de ginerele lui...
Partenerii noștri
Digi24 Premierul slovac Fico pretinde că are imagini „secrete” din satelit cu conducta Drujba neavariată și îl acuză pe Zelenski că minte
Premierul slovac Fico pretinde că are imagini „secrete” din satelit cu...
DigiSport 10.000.000€ pentru transferul lui Ionuț Radu
10.000.000€ pentru transferul lui Ionuț Radu
PeRoz Patru zodii trec printr-o perioadă dificilă. Astrologii spun că este ultimul test înainte de abundență
Patru zodii trec printr-o perioadă dificilă. Astrologii spun că este...
Film Now Emma Watson, surprinsă în timp ce se săruta cu noul iubit. Cine e miliardarul cu care a fost pozată în tandrețuri în aeroport
Emma Watson, surprinsă în timp ce se săruta cu noul iubit. Cine e...
Digi World Poți fi dependent de scroll? Ce spune neuroștiința despre dopamină și rețelele sociale
Poți fi dependent de scroll? Ce spune neuroștiința despre dopamină și...
Stirile Kanal D Cu ce româncă celebră s-a iubit regizorul din spatele documentarului despre Melania Trump. A și fost logodit cu ea
Cu ce româncă celebră s-a iubit regizorul din spatele documentarului...
ProFM Alexandra Căpitănescu, înainte de Eurovision: lacrimi, rock și multă muncă
Alexandra Căpitănescu, înainte de Eurovision: lacrimi, rock și multă muncă
Digi Life Dormitul până târziu în weekend îți poate afecta sănătatea. Care este numărul exact de ore de somn recomandat
Dormitul până târziu în weekend îți poate afecta sănătatea. Care este...
Ultimele știri din matinal
stefania speak (12)
De ce are Speak peste 300 de perechi de sneakers: „A fost o traumă. Când eram mic, nu aveam...
damian draghici (1)
„Oricum o să mori, așa că fii autentic" – Damian Drăghici, sincer până la capăt la matinalul...
vlad craioveanu oana zamfir kira hagi (3)
Kira Hagi, despre iubire, bunici și teatru: Mă simt binecuvântată că port acest nume
antonia si liviu22
Antonia și Liviu Teodorescu, nebunie în studioul Digi FM: "A la long" - colaborarea pe care...
Ultimele știri
andrei banuta digi fm
Andrei Bănuță, despre Teo Trandafir: „E omul numărul 1 în entertainment în România. După ea...
Ozana Barabancea
Cum reușește Ozana Barabancea să se mențină în formă după ce a slăbit peste 35 de kilograme...
O tânără a primit pensie pe viață de 2.773 de euro după ce a demonstrat epuizare severă/ Profimedia
O tânără a primit pensie pe viață de 2.773 de euro după ce a demonstrat epuizare severă: „Nu...
Prințul Harry și Meghan Markle, în Australia după opt ani/ Profimedia
„Regina indiferentă de la Bondi Beach": femeia care a ignorat-o complet pe Meghan Markle a...