Prinţesa Kate va asista duminică la finala masculină de la Wimbledon
Prinţesa Kate, care suferă de o formă cancer, va asista duminică la finala masculină a turneului de tenis de la Wimbledon, a anunţat Palatul Kensington, citat de AFP.
Prinţesa Kate, care suferă de o formă cancer, va asista duminică la finala masculină a turneului de tenis de la Wimbledon, a anunţat Palatul Kensington, citat de AFP.
Un Joe Biden însufleţit a alungat încă o dată speculaţiile cu privire la retragerea sa din cursa pentru Casa Albă, în campanie electorală, vineri, în Michigan.
Douăzeci şi doi de elevi au murit în Nigeria, după ce şcoala cu două etaje în care se aflau s-a prăbuşit la scurt timp după ce copiii intraseră la cursuri, relatează SkyNews.
După celebrări care au durat luni de zile, pe toate continentele, ceremonia de nuntă a fiului celui mai bogat om din Asia a început, în sfârşit, în oraşul indian Mumbai, relatează BBC şi Reuters.
Prinţesa Anne a Marii Britanii, sora regelui Charles al III-lea, şi-a reluat vineri angajamentele publice după ce a fost spitalizată la sfârşitul lunii iunie în urma unui traumatism cranian care i-ar fi fost provocat de un cal, potrivit AFP.
Lovitură de teatru pentru Alec Baldwin. Procesul său pentru omor prin imprudenţă pe platoul filmului "Rust" a fost anulat vineri din cauza unui viciu de procedură, întrucât procuratura nu a transmis apărării nişte gloanţe în legatură cu cazul, scrie AFP.
ANM a emis cod roşu de caniculă pentru cea mai mare parte a ţării, pentru zilele de sâmbătă şi duminică, temperaturile maxime urmând a se situa între 37 şi 41 de grade. Specialiştii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti au transmis o serie de măsuri preventive pe durata valului de căldură extremă.
Mai mult de trei sferturi din judeţele ţării se vor afla sub cod roşu de caniculă şi disconfort termic deosebit de accentuat în acest weekend, când temperaturile vor urca la 41 de grade, potrivit unor avertizări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.