11.03.1989 – Scrisoarea celor șase
11 martie 1989. Ascultătorii postului de radio Europa Liberă aveau să afle, cu uluire, că șase foști demnitari comuniști din România criticau regimul Ceaușescu. Momentul avea să intre în istorie drept ”Scrisoarea celor șase”.
Expeditorii erau Gheorge Apostol, fost președinte al sindicatelor, Alexandru Bârlădeanu, fost membru al Biroului Politic, Corneliu Mănescu, fost ministru de externe, Constantin Pârvulescu, membru fondator al Partidului Comunist, Grigore Răceanu, vechi ilegalist comunist, și Silviu Brucan, fost ambasador al României în Statele Unite.
În ”Scrisoarea celor șase” erau criticate sistematizarea satelor, violarea corespondenței, abuzurile Securității și deteriorarea relațiilor României cu Statele Unite și țările din vestul Europei. La finalul scrisorii, Ceaușescu era avertizat: ”Ați început să schimbați geografia satelor, dar nu puteți muta România în Africa”.
Scrisoarea trebuia să ajungă, de fapt, la Ceaușescu, dar Silviu Brucan a schimbat un pic planul. A trimis-o în vest prin intermediul Ambasadei Statelor Unite la București, și a trecut pe ea numele expeditorilor. Da, scrisoarea era nesemnată, Brucan fiind cel care a dezvăluit numele celor care au contribuit la scrierea ei.
Ceaușescu nu i-a iertat pe cei șase. Foștii nomenclaturiști au fost arestați, interogați, mutați în cartiere mărginașe ale Capitalei, supravegheați 24 de ore pe zi de Securitate.
Surprinzător, sau mai degrabă nu, o parte din semnatarii scrisorii revin în funcții înalte în statul român câteva luni mai târziu. Alexandru Bârlădeanu avea să fie președintele al Senatului României, Corneliu Mănescu primea postul de președinte al Comisiei de Politică Externă în Senatul României, iar Silviu Brucan… Silviu Brucan devenea Oracolul din Dămăroaia. Ion Iliescu i-a chemat la putere încă din primele ore de după fuga Ceaușeștilor.
