30 de zile din ’89 – Episodul 11
06.07.1989 – Gorbaciov vorbește la Strasbourg, în Consiliul Europei
În martie 1985 se stingea din viață Konstantin Cernenko, al treilea secretar general al Partidului Comunist din URSS în ultimii trei ani. Lui Brejnev, decedat în noiembrie 1982, după 18 ani de... domnie, i s-au succedat Iuri Andropov, pentru șaisprezece luni, și Konstantin Cernenko pentru unsprezece luni.
După trei secretari generali trecuți de 70 de ani, Politburo-ul, adică prezidiul Partidului Comunist din URSS a decis, în unanimitate, ca următorul lider să fie Mihail Gorbaciov. Nu doar pentru că Cernenko l-a propus înainte să moară, ci și pentru că era mult mai tânăr, avea doar 54 de ani.
Gorbaciov a fost lăudat de liderii din Vest chiar înainte de instalarea la Kremlin, printre aceștia aflându-se și Margaret Thatcher, premierul britanic al acelor vremuri. Nu doar ”doamna de fier” a considerat că se pot face ”afaceri” cu liderul sovietic. Într-o vizită în URSS, Ronald Reagan, președintele Statelor Unite, le-a spus reporterilor că preferă discuțiile unu la unu și nu discuții unul despre celălalt.
Pe 6 iulie 1989, Gorbaciov îi surprinde plăcut pe vestici și îi pune pe gânduri pe estici. De la pupitrul Consiliului Europei, la Strassbourg, secretarul general al Partidului Comunist al URSS a vorbit despre o ”casă europeană comună” și despre faptul că ”amestecul în treburile interne ale unui stat suveran, prieten, aliat sau de orice fel, este inacceptabil”.
Ce însemna asta? Printre altele, însemna că țările din blocul comunist pot să-și aleagă forma de guvernământ fără teama că vor fi vizitate de tancurile sovietice, așa cum s-a întâmplat în 1956 la Budapesta și în 1968 la Praga. Dacă Ungaria și Polonia, țări care relaxau deja regimul, primeau cu bucurie declarațiile lui Gorbaciov, Germania de Est, Cehoslovacia și România priveau cu scepticism, ba chiar cu teamă spre răsărit. Teama că totul se va schimba total. Și repede.
