13 milioane de britanici nu au ieșit, în 2016, să voteze la referendumul despre Brexit. Nu discutăm motivele lor. Ne oprim la statistici. Consultarea populară s-a încheiat cu o diferență de 1,3 milioane de voturi în favoarea ieșirii Regatului Unit din comunitatea europeană.
Jumătate de an mai târziu, sociologii de la GQR și-au propus să afle ce s-ar fi întâmplat dacă cei 13 milioane ar fi ieșit, totuși, la urne, în acea joi în care s-a decis viitorului Marii Britanii. Rezultatul a fost surprinzător: în favoarea Brexitului s-au pronunțat mai puțin de un sfert dintre cei care au absentat de la consultarea populară în vreme ce 55% dintre absenți au mărturisit că ar fi votat pentru rămânerea în Uniunea Europeană. 55% înseamnă 7,15 milioane de voturi pierdute de tabăra pro-europeană! Sau, altfel spus, sunt 7,15 milioane de cetățeni cu drept de vot care nu și-au luat în serios funcția de cetățean și în numele cărora au decis alții – pe termen lung și greu de reparat. Ipotetic vorbind (pentru că, desigur, mai sunt și alți factori), acești absenți ar fi putut răsturna mersul istoriei. Ipotetic.
Absenteismul la români
Nu se întâmplă doar la britanici. Cifrele sunt și mai impresionante dacă citim ultimul scrutin local din capitala României: actualul primar general a fost ales cu sufragiile a aproape 250 de mii de cetățeni. Asta înseamnă că Gabriela Firea a ajuns edilul șef al celui mai mare oraș al țării din voința a mai puțin de 15% din totalul bucureștenilor cu drept de vot. O delegitimează cumva acest scor? În nici un caz. Poate că îi știrbește legitimitatea – dar nu este treaba ei: fiecare vot câștigat în plus față de adversari o califică pentru funcția pe care a obținut-o la urne. A, că 66,9% dintre bucureștenii cu drept de vot au avut 1,2 milioane de motive să nu iasă la vot, asta e altă poveste.
Apoi, avem recentul referenduum pentru modificare Constituției în sensul redefinirii căsătoriei – de la care au lipsit 80% dintre români. Este un caz atipic, într-adevăr, însă, cum observa profesorul și eurodeputatul Cristian Preda, niciodată, „din 1862, de când există o entitate numită România, nu a fost niciodată o participare atât de slabă la vreo consultare electorală”
„Când nu votezi, votează altul pentru tine”, spune europarlamentarul popular Siegfried Mureșan. „Mersul țării e decis de cei ce merg la vot. Daca stai acasă, viitorul tau e decis in locul tau de către cetățeanul care merge la vot.”
De foarte multe ori ne vine să spunem că cei ce n-au votat nu au dreptul să comenteze. Părerile sunt împărțite. „Democrația și participarea civică, politică și publică nu se exersează doar o dată la patru ani, cu un vot, eventual informat”, este de părere deputatul social-democrat Petre Florin Manole, și explică: „Un cetățean perfect nu se limitează la a vota dar și participă la viața comunității politice și între alegeri. Votul izolat este ca o oază în desert. Criza democrației – nu doar la noi, ci în întreaga Europă – vine din lipsa participării. Iar absența de la vot este doar cel mai vizibil moment”.
Partidele nu risipesc subvențiile pe campanii
Partidele nu ne vor la urne, spune analistul politic Oana Popescu, director fondator al centrului Global Focus: „ Avem o lege de finanțare a partidelor care încurajează partidele să-și cultive doar baza electorală, să nu caute să-și mărească numărul de votanți. Din contră nu vor să descurajeze absenteismul”. Explicația e simplă și se duce direct la bani: „Partidele sunt finanțate de la bugetul public în funcție de procentele obținute. Dacă partidul x știe că este un partid de 20% sau 15% sau 30%, la ce bun să se chinuie în zadar să câștige electorat suplimentar? De ce să genereze cheltuieli suplimentare alergând să convingă electorat care nu se lasă convins? Știe că același scor electoral îl va obține dintr-un număr mai mic de participanți – deci, a investit mai puțin, a costat mai puțin și a obținut același rezultat până la urmă. Partidele, așadar, au tot interesul într-o prezență redusă: aceleași rezultate cu investiție minimă”.
Sigur, există în orice țară oameni care nu sunt interesați în politică, ceea ce, apreciază sociologul Barbu Mateescu, este și normal, și sănătos. Mateescu estimează că turul secund al celor mai recente alegeri prezidențiale, cele din 2014, a scos din casă cam tot electoratul activ din România, „pe toată lumea care putea vota și avea un interes minim față de politică”. Este, însă, o mare diferență între prezidențiale și parlamentare pentru că, spune Mateescu, „Constituția nu este foarte bine cunoscută și există un reflex puternic dar eronat de a considera că votul pentru președinte este mai important decât cel pentru parlament”. Pe de altă parte, parlamentul pare o instituție foarte îndepărtată de cetățean. Este clădirea aceea imensă în care deputații fac legi fără să se consulte și pentru ei.
Ce explicații are un parlamentar pentru interesul scăzut al alegătorilor față de scrutinul legislativ? Deputatul Petre Florin Manole sugerează câteva motive: „O componentă importantă de legiferare vine pe filiera europeană, prin directive europene. Și nu o spun ca un discurs eurosceptic. E un lucru pozitiv. Avem o importantă componentă a legiferării, care vine pe filieră guvernamentală – e o noutate a ultimului deceniu. Avem o grămadă de instituții publice independente și în afara jocului politic, adică a ceea ce poți influența cu votul, dar care au un rol important în societate: mă refer, de exemplu, la Banca Națională, și nu o fac în sens pozitiv sau negativ. Zona politică e destul de restrânsă iar partidele de pe lista pe care o ai în față atunci când votezi împărtășesc multe valori comune. Sigur că există diferențe între partidele mainstream dar oamenii chemați la vot pot să considere că e oarecum redundant și că lucrurile merg pe un drum deja stabilit în foarte mare măsură”.
Diferența dintre orașele mici și București
Chiar dacă ofertele electorale sunt apropiate, distanța dintre vorbe și fapte, dintre angajamentele de campanie și practicile politice ulterioare este de multe ori semnificativă și poate influența comportamentul electoral ulterior. „Mai ales la alegerile locale”, este de părere social-democratul Petre Florin Manole. „Mai curând acolo sunt oameni foarte atașați de propunerile din campanie. Cetățenii văd administrația locală mult mai aproape decât cea centrală”.
Între-adevăr, spre deosebire de parlament, implicarea cetățenilor în viața comunității este vitală și mult mai palpabilă. Dar sunt mobilizați în primul rând cei care, într-un fel sau altul, au tangență cu deținătorii controlului. Barbu Mateescu a observat că, mai ales în mediul rural și în orașele mici, „se votează în rețele sociale, nu în platformele tehnologice, virtuale, ci în rețele reale. Sunt cercuri de influență capabile să livreze voturi pe bază de tranzacții cum ar fi locuri de muncă în aparatul bugetar sau acces la capitalismul peristatal, adică afaceri cu statul. Foarte mulți angajați-alegători sunt sensibilizați de către patroni în senul că dacă unii ajung la putere o să avem contracte și locuri de muncă în continuare, dacă nu, nu.”
Capitala este un caz special: la București, „neîncrederea în administrația locală este atât de mare încât bucureștenii tratează alegerile locale ca pe cele parlamentare, nerelevante și incapabile să stârnească emoții. Nimeni nu știe ce face Primăria Generală”, este de părere Mateescu. Electoratul activ și care ar trebui să fie implicat nu simte că primăria ar avea un mare impact asupra vieții sale: „Mare parte din viața lor nu are de a face cu instituțiile statului, fie ele locale sau naționale, ci cu fluxul de comnunicare care provine din vest, cu businessul și mediul privat românesc sau internațional. Acțiunile, deciziile primăriei sunt ceva ce se întâmplă departe, fără impact imediat asupra vieții”. Sigur, conchide Barbu Mateescu, există și o lipsă de încredere în primari și primării, pentru că nici una din problemele mari ale Capitalei nu a fost rezolvată, în ultimii 25 de ani.
Un alt factor determinant pentru absenteismul ultimilor ani este oferta politică limitată. Există opțiuni care lipsesc în România și pe care dacă ai vrea să le votezi nu ai cum pentru că nu le regăsești. Nu există în România un partid progresist de stânga. Nu există mișcări politice specializate în drepturilor minorităților, altele decât etnice. La fel, nimeni nu a coagulat o formațiune care să propună taxe mai mici și o implicare restrânsă a statului în societate pentru segmental libertarian ce include oameni de afaceri, patroni de firme mici sau chiar PFA. „Nu se pot câștiga alegeri doar pe mesaje anticorupție, la fel cum nici PSD nu va putea să își mențină electoratul doar pe mesaje privind statul paralel”, este de părere Oana Popescu, care sugerează că electoratul nu poate fi mobilizat fără o aplecare mai mare asupra reducerii sărăciei, a excluziunii sociale, a declajelor economice și sociale. „Poate să sune a agendă de stânga dar România a intrat în Uniunea Europeană, a înregistrat cea mai mare creștere economică macro numai că aceast nu a ajuns în buzunarul oamenilor de rând. Agenda politică e deconenctată de agenda publicului. Se vede în toate sondajele: prima preocupare a oamenilor, sărăcia și ziua de mâine, nu există în agenda politică”.
Poți asculta aici o completare audio a analizei comportamentului electoral al românilor făcută de sociologul Barbu Mateescu:
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!
