Acum la Digi FM Marius Dobre LIDIA BUBLE - MARIA, MARIA
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Trump se reculege la sicriul lui Jimmy Carter înaintea doliului naţional. El critică faptul că va fi învestit cu steagurile în bernă

Trump Senate Republicans Meeting
Donald Trump / Profimedia Images

Donald Trump s-a recules, la Washington, la sicriul lui Jimmy Carter, ănaintea funeraliilor naţionale ale fostului preşedinte democrat, decedat în urmă cu zece zile la vârsta de 100 de ani.

Cu o faţă inexpresivă, în tăcere, ţinând-o de mână pe soţia sa, Melania Trump, viitorul preşedinte a rămas câteva minute în faţa sicriului lui Jimmy Carter, acoperit cu un steag american, la capitoliu, la Washington.

Trupul neînsufleţit al Jimmy Carter a fost depus marţi, până joi, în Rotonda Capitoliului, de unde urma să fie condus către Catedrala Naţional de la Washington, la funeralii.

Aceste funeralii încheie aproape o săptămână de doiliu, potrivit News.ro. 

Jimmy Carter i-a cerur lui Joe Biden să susţină elogiul funebru, a dezvăluit preşedintele democrat într-un interviu acordat USA Today şi publicat miercuri. Cei doi au fost prieteni de mult timp. Ei s-au întâlnit ultima oară în 2021.

”Carter era un om drept”, a salutat Biden.

”Carter nu vedea lume de aici”, a declarat el, arându-şi capul cu degetul. ”Ci de aici”, a adăugat el, punându-şi mâna pe inimă, potrivit USA Today.

Toţi ceilalţi patru preşedinţi americani în viaţă - Bill Clinton, George W. Bush, Barack Obama şi Donald Trump - asistă împreună cu aproximativ 3.000 de persoane la funeralii.

Joe Biden a ordonat ca steagurile să fie coborâte în bernă timp de 30 de zile, potrivit cutumei.

Astfel, steagurile vor fi în bernă la învestirea lui Donald Trump, la 20 ianuarie.

Republicanul a criticat acest lucru.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 27
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
President Trump Attends Dan Scavino's Wedding At Mar-a-Lago
Trump îl acuză pe Zelenski că „nu vrea să pună capăt” războiului cu Rusia: „Eu vreau să se...
zelenski (16)
Zelenski, atac dur la adresa lui Trump după decizia privind Rusia: „Îl încurajează să continue...
President Trump Speaks At The Nassau County Police Academy Center
Trump ridică sancţiuni legate de Rusia înainte ca acestea să intre în vigoare, pe fondul...
President Trump Attends Lunch In The White House Rose Garden
Trump consideră că reluarea atacurilor Ucrainei asupra rafinăriilor ruseşti este o „ruşine”...
Te-ar putea interesa și
President Trump Meets With His Cabinet At The White House
Donald Trump, despre Canada: „Va ajunge al 51-lea stat al SUA”. Ce planuri are președintele...
Roma - comunicazioni del Presidente del Consiglio in vista del Consiglio europeo
Meloni, despre acordul dintre SUA şi Rusia privind motorina: O „alegere foarte riscantă”
2024 Republican National Convention: Day 2
Trump, după revocarea ambasadoarei Kimberly Guilfoyle: „Făcea o treabă bună, dar nu ne-a...
Kimberly Guilfoyle profimedia-0890453092
Trump confirmă că ia în considerare retragerea ambasadoarei SUA în Grecia: „Analizăm situaţia...
Partenerii noștri
DigiSport Florin Tănase a ajuns singur cu portarul și a ratat neașteptat când echipa sa era condusă cu două goluri
Florin Tănase a ajuns singur cu portarul și a ratat neașteptat când echipa...
PeRoz Viața se schimbă în bine pentru 3 zodii pe 20 octombrie 2026. Norocul revine de partea lor, iar greutățile rămân în urmă
Viața se schimbă în bine pentru 3 zodii pe 20 octombrie 2026. Norocul...
Film Now Ben Affleck, despre colaborarea cu Bruce Willis pe platourile de la "Armageddon: "Îl iubesc. Este cel mai dulce tip din lume"
Ben Affleck, despre colaborarea cu Bruce Willis pe platourile de la...
Digi World Ora de iarnă 2026. Când se schimbă ceasurile și de ce ne putem simți mai obosiți, deși dormim o oră în plus
Ora de iarnă 2026. Când se schimbă ceasurile și de ce ne putem simți mai...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Elton John, mărturisiri despre George Michael și lupta acestuia cu dependența: "Nu poți ajuta pe cineva care nu vrea să fie ajutat"
Elton John, mărturisiri despre George Michael și lupta acestuia cu...
Digi Life Cum scapi de mirosul neplăcut din coșul de gunoi în doar 5 minute. Trucul care îți menține bucătăria proaspătă
Cum scapi de mirosul neplăcut din coșul de gunoi în doar 5 minute. Trucul...
atac cu cutitul scoala bistrita
Detalii despre adolescentul care a atacat o profesoară și un coleg într-o...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
Tulsa King | Panel in NY
Regretele lui Sylvester Stallone. „Aş putea petrece o jumătate de oră descriind în detaliu...
Bucharest, Romania. 22nd July, 2025: Spokesperson Ioana Ene Dogioiu speaks during a press conference on the reform of state-owned companies, at Victoria Palace, the Romanian Government Headquarters. Credit: Lucian Alecu/Alamy Live News
Ioana Dogioiu şi-a dat demisia din funcţia de purtător de cuvânt al Guvernului: "A fost o...
preot mort dupa ce o cruce a cazut peste el (1)
Un preot a murit în timpul slujbei, strivit de un crucifix uriaș. Cu câteva clipe înainte...
Volodimir Zelenski
Zelenski spune că ar candida dacă alegerile prezidenţiale ar avea loc în timpul războiului