Acum la Digi FM Marius Dobre DJ GOJA - MI CHICO
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Trei copii au fost diagnosticați cu malarie în România. „Transmiterea nu s-a făcut pe teritoriul României”, susține ministrul Sănătăţii

Țânțarul Aedes aegypti

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat că, în toate cazurile de malarie depistate în România, transmiterea nu s-a făcut pe teritoriul ţării noastre. Familia care a contractat această boală vizitase Africa. Rogobete recomandă vaccinarea înainte, ca măsură de protecţie, atunci când cineva doreşte să viziteze ţări exotice.

”Sunt cazuri importate. Transmiterea nu s-a făcut pe teritoriul României. Am importat din Africa. O familie care a fost în vacanţă, din câte am înţeles, în Africa. Acolo au contractat, sigur, prin intermediul ţânţarului. Această patologie a început să se manifeste în România, a fost diagnosticată în termen, în timp util, la Iaşi, apoi pacienţii - cei trei minori - au fost transferaţi la Spitalul de Boli Tropicale «Victor Babeş» din Bucureşti, unde pentru doi s-a confirmat, pentru al treilea s-a infirmat. Chiar astăzi am primit informarea din cadrul spitalului. Pacienţii sunt bine, sunt monitorizaţi, primesc tratament, sunt în afara oricărui pericol”, a declarat Alexandru Rogobete, la emisiunea Insider Politic, difuzată sâmbătă de Prima TV.

Ministrul Sănătăţii a precizat că malaria se transmite exclusiv prin înţepătură de ţânţar, relatează News.ro.

”Aş vrea să fac o precizare pentru a nu se specula sau interpreta greşit. Malaria nu se transmite ca orice altă boală cu transmitere prin respiraţie sau prin contact fizic. Ea se transmite exclusiv prin această înţepătură de ţânţar, care în România nu există. Lucrurile sunt sub control. Am mai avut cazuri de malarie şi anul trecut şi acum 2 ani. Anul acesta avem primele două cazuri”, a arătat Rogobete.

Întrebat ce le recomandă celor care aleg să meargă în vacanţe exotice, Rogobete a spus că este importantă vaccinarea.

”Recomandarea este să se vaccineze înainte, să ia toate măsurile de prevenţie care sunt expuse pe pagina Institutului Naţional de Sănătate Publică. Există un set de recomandări pentru fiecare zonă endemică pentru anumite patologii tropicale, care nu există în România şi nici pe continentul european. Sigur, unele pot fi prevenite prin vaccinare, pentru altele există anumite tratamente care se iau cu 2-3 zile înainte de plecare. Mă rog, pentru fiecare zonă există un set de recomandări. Sfatul meu este ca oamenii să respecte aceste recomandări, pentru că altfel apar astfel de situaţii neplăcute”, a transmis Rogobete.

În 24 martie, ministrul Sănătăţii a anunţat trei cazuri suspecte de malarie, la trei fraţi - de un an si jumătate, trei ani şi cinci ani care au fost internaţi iniţial într-un spital din Iaşi.

”În cursul zilei de 23 martie 2026, au fost confirmate trei cazuri suspecte de malarie la minori, evaluaţi într-o unitate medicală din municipiul Iaşi. Este vorba despre trei copii din aceeaşi familie, cu vârste de 1 an şi 6 luni, 3 ani şi 5 ani, recent întorşi dintr-o călătorie într-o zonă endemică din Africa. Doi dintre aceştia au fost diagnosticaţi prin identificarea parazitului Plasmodium în sângele periferic, iar al treilea copil este contact, aflat în monitorizare, fără confirmare de laborator la acest moment”, a transmis ministrul Sănătăţii.

La Bucureşti, la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” au fost confirmaţi cu malarie doi dintre ei.

Malaria este o boală transmisă prin înţepătura unor ţânţari infectaţi (Anopheles), specifici zonelor tropicale şi subtropicale, precum Africa. Boala nu se transmite de la om la om prin contact direct, aer sau prin activităţi obişnuite din comunitate, au precizat oficialii din Ministerul Sănătăţii.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
zapada, padure, ger, iarna
Zăpadă de Crăciun și în orașe, nu doar la munte? Ce spun meteorologii...
Pe aceeași temă
Avioanele tactice de luptă F-16
Alertă aeriană în România, în toiul nopții! Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar...
Marius-Gabriel Lazurca
Consilierul prezidențial Marius Lazurca, interviu la CNN: "Susţinem o prezenţă militară...
Vasile Tofan
Premierul Republicii Moldova, după întrevederea cu Luca Niculescu: "Ne leagă viitorul pe care...
Bucharest, Romania. 20th Oct, 2026. Sebastian Dan Neculaescu, proposed by prime minister-designate Luca Niculescu for the position of Minister of Foreign Affairs, is heard in the specialized committees of the Senate and the Chamber of Deputies at the Roma
Neculăescu, discuţie cu omologul turc despre securitatea la Marea Neagră: Atacurile asupra...
Te-ar putea interesa și
Nicușor Dan
Nicușor Dan, interviu în Bloomberg: "Rusia exercită o presiune tot mai mare". Ce spune despre...
Echipa Națională a României/ Profimedia
România, în cădere liberă în clasamentul FIFA. Tricolorii au ajuns la cea mai slabă poziție...
Poland v Romania - UEFA Nations League 2026/27, Warsaw - 02 Oct 2026
Spania şi-a consolidat poziţia de lider în clasamentul FIFA. Pe ce loc a coborât naționala de...
romania sevilla
România, promovată pe un tramvai în centrul unui oraș din Spania. Ministrul Darău: Nu este...
Partenerii noștri
Digi24 Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în...
DigiSport A intrat în direct și a ”dat de pământ” cu FCSB: ”Sezonul ăsta e deja compromis!”
A intrat în direct și a ”dat de pământ” cu FCSB: ”Sezonul ăsta e deja...
PeRoz Și-a păstrat rochia de mireasă peste 30 de ani, fără să deschidă cutia. Când fiica ei a vrut să o probeze, ambele au avut un șoc
Și-a păstrat rochia de mireasă peste 30 de ani, fără să deschidă cutia...
Film Now Demi Moore a împlinit 64 de ani! Imagini dulci postate de fiica ei cea mică, Tallulah: Cea mai tare mamă!
Demi Moore a împlinit 64 de ani! Imagini dulci postate de fiica ei cea...
Digi World Știai? Motivul pentru care geamurile avioanelor au mici găuri la bază
Știai? Motivul pentru care geamurile avioanelor au mici găuri la bază
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Cum arată Anca Badiu la 48 de ani și cu ce se ocupă. De ce s-a retras din lumina reflectoarelor fosta membră a trupei Class
Cum arată Anca Badiu la 48 de ani și cu ce se ocupă. De ce s-a retras din...
Digi Life 6 locuri spectaculoase din România pe care merită să le descoperi în această toamnă. Peisaje de poveste și destinații de neuitat
6 locuri spectaculoase din România pe care merită să le descoperi în...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
Ludovic Orban și Nicușor dan
Ludovic Orban, mai dezamăgit de Nicușor Dan decât de Klaus Iohannis: "Un președinte care și-a...
ilie bolojan, ludovic orban
Ilie Bolojan, către Ludovic Orban, după ce Forța Dreptei a fuzionat cu PNL: "Bine ai venit...
florin, oana, vlad, lucian
Florin Negruțiu și Lucian Mîndruță, de ziua Digi FM: cum au ajuns la radio și ce și-ar spune...
theurs
The Urs, la Digi FM: „Mai duc doi ani și gata, mă apuc de grădinărit. Nu mai vreau să cânt”