Acum la Digi FM Yguana - Body
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Thailanda a negociat cu Hamas în Iran eliberarea a 22 de thailandezi luaţi ostatici în Israel, anunţă un negociator

Trafic de persoane, abuzuri, lanțuri, prizonieri, ostatici

O delegaţie de la Bangkok s-a întâlnit cu lideri ai mişcării islamiste palestiniene Hamas privind soarta a 22 de thailandezi luaţi ostatici în Israel de către grupare, care aşteaptă ”momentul potrivit” pentru a-i elibera, declară unul dintre negociatori, relatează AFP.

”Ei m-au asigurat că vor avea grijă de ei, dar nu mi-au vorbit despre o dată a eliberării. Aşteaptă momentul potrivit”, declara miercuri unor unor analişti Areepen Uttarasin, întrebat despre o reuniune care a avut loc la joia trecută la Teheran, potrivit News.ro. 

Areepen Uttarasin conduce un grup de trei negociatori care provind in comunitatea musulmană din Thailanda, desemnaţi de către preşedintele Adunării Naţionale Wan Muhamad Noor Matha.

”Ei ţin cont de îngrijorările noastre, pentru că ştiu că Thailanda a dat dovadă de bunăvoinţă faţă de comunitatea musulmană. Ei respectă Thailanda”, a subliniat el.

Cel puţin 240 de ostatici se află în continuare pe mâna Hamas, răpiţi la 7 octombrie, într-un atac al un or comandouri ale mişcării islamiste în sudul Israelului, potrivit autorităţilor israeliene.

Bangkokul a înregistrat 22 de ostatici thailandezi şi alţi 32 de morţi, un bilanţ care face din acest regat din Asia de Sud-Est una dintre cele mai afectate ţări de războiul Israel-Hamas.

Premierul Srettha Thavisin reiterează că Guvernul său acţionează în vederea eliberării ostaticilor.

Ministrul thailandez de Externe a efectuat vizite în Qatar şi Egipt în cursul săptămânii, iar Srettha Thavisin a discutat la telefon miercuri seara târziu cu omologul său israelian Benjamin Netanyahu.

”Mi-a spus că face tot ceea ce poate pentru a le oferi un ajutor imediat ostaticilor thailandezi”, a anunţat premierul thailandez.

Aproximativ 30.000 de thailandezi munceau în Isarel, majoritatea în sectorul agricol, la momentul izbucnirii războiului.

Regatul a organizat de atunci repatrierea a peste 7.000 de thailandezi.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 27
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
Tourism On Koh Chang, Recently Named One Of World's Top Islands
Posibilă taxă de ieșire din Thailanda. Suma pe care ar putea să o plătească turiștii străini...
Mac Haycock
A lăsat viața din Marea Britanie pentru un trai confortabil în Thailanda. Cât cheltuie...
Trei ani de la atacul Hamas din 7 octombrie în Israel/ Profimedia
Trei ani de la atacul Hamas din 7 octombrie în Israel. Sute de ceremonii și proteste au loc în...
New Season Of White Lotus Set To Draw People To Thailand
Thailanda îi avertizează pe turiştii „cu probleme” că riscă să fie expulzaţi. Au intrat în...
Te-ar putea interesa și
Atac armat într-o școală din Thailanda/ Profimedia
Atac armat într-o școală din Thailanda. Un profesor a fost ucis, iar trei elevi se numără...
Kamolwan Chanago
După ce i-au căzut fațetele dentare în văzul lumii, o concurentă la Miss a făcut o referire...
Guvernul israelian
Israelul adoptă pedeapsa cu moartea pentru palestinienii condamnaţi pentru atacuri mortale...
Kamolwan Chanago (4)
I-au căzut fațetele dentare pe scenă, în timpul unui concurs de Miss. Reacția aplaudată a...
Partenerii noștri
Digi24 Volodimir Zelenski a numit principala armă a Ucrainei care reușește să doboare dronele cu reacție. Este și în dotarea Armatei Române
Volodimir Zelenski a numit principala armă a Ucrainei care reușește să...
DigiSport Atenție, Craiova! Inter d’Escaldes a făcut show în campionat, înainte de duelul cu oltenii din Europa
Atenție, Craiova! Inter d’Escaldes a făcut show în campionat, înainte de...
PeRoz Sheryl Crow, despre Armstrong: Ne-am despărțit în săptămâna când am aflat că am cancer. Apoi am auzit că ieșea cu o actriță faimoasă
Sheryl Crow, despre Armstrong: Ne-am despărțit în săptămâna când am aflat...
Film Now Reacția actriței Sandra Huller după ce a jucat cu Tom Cruise: „Tot ce a învățat în 46 de ani de carieră e în acest rol”
Reacția actriței Sandra Huller după ce a jucat cu Tom Cruise: „Tot ce a...
Digi World Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment asupra sănătății
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Amy Winehouse, mărturisire cutremurătoare cu 4 ani înainte de moarte. Care era cea mai mare teamă a artistei
Amy Winehouse, mărturisire cutremurătoare cu 4 ani înainte de moarte. Care...
Digi Life De ce n-ar trebui să mai bei apă îmbuteliată. Ce alternative ai
De ce n-ar trebui să mai bei apă îmbuteliată. Ce alternative ai
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
Planeta, denumită WASP-17b / Profimedia
O planetă uriașă, cu aspect de bezea, ascunde un fenomen uluitor. Ce au descoperit...
Vulpe/ Shutterstock
O vulpe a fost văzută pe străzile din Iași. Ce i-a făcut pe medici să tragă un semnal de...
Papa Leon/ Profimedia
Papa Leon, primele declarații după operația pentru cancer pulmonar. Ce mesaj a transmis la...
George Simion, AUR, election calendar negotiation, Bucharest, Romania - 01 Jul 2024
Marius Lulea, fost cofondator AUR, a găsit un cap de porc la poarta casei. Ce le-a spus...