Acum la Digi FM TOP 20 DIGI FM cu Cetin Alex Parker, Matthew Bento & AdyB - Heartbreak
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Sorana Cîrstea s-a calificat în turul II la Australian Open. Următoarea adversară, Naomi Osaka

2017 Australian Open - Day 7
Sorana Cirstea. Getty Images

Sorana Cîrstea s-a calificat în runda a doua a turneului Australian Open, al doilea de Mare Şlem al anului, după ce a învins-o pe germanca Eva Lys în trei seturi, cu 3-6, 6-4, 6-3, marţi, la Melbourne.

Jucătoarea română de tenis s-a impus după două ore şi 10 minute de joc.

Lys (24 ani, 39 WTA) a dominat primul set, pe care şi l-a adjudecat cu 6-3. Jucătoarea de origine ucraineană a avut avantaj şi în actul secund (3-1), dar Cîrstea (35 ani, 41 WTA) a reuşit să revină cu trei ghemuri consecutive (4-3) şi a încheiat setul cu un break (6-4). În decisiv, românca a făcut un prim break (3-1), dar imediat şi-a pierdut serviciul (3-2), diferenţa fiind făcută de un nou break, la scorul de 4-3.

Românca a încheiat cu nouă aşi, a avut mai puţine mingi direct câştigătoare (26-29), dar şi mai puţine erori neforţate (40-50). De asemenea, Cîrstea a avut un procentaj mai bun la mingile de break fructificate, 5/11 faţă de 4/11, arată Agerpres.

Cîrstea şi-a luat astfel o revanşă, după ce Lys a învins-o cu 6-3, 6-3 la singura lor confruntare anterioară, în 2023 în primul tur la Transylvania Open.

Cîrstea şi-a asigurat un cec de 225.000 de dolari australieni şi 70 de puncte WTA, iar în turul secund o va înfrunta pe câştigătoarea dintre japoneza Naomi Osaka, a 16-a favorită, şi croata Antonia Ruzic. Anul trecut, Cîrstea a pierdut în primul tur la Melbourne.

Sorana Cîrstea este a doua reprezentantă a României calificată în turul secund la Melbourne, după Gabriela Ruse, care va juca împotriva australiencei Ajla Tomljanovic.

Naomi Osaka s-a calificat în turul II la Australian Open. Sorana Cîrstea, următoarea adversară

Fostul numărul 1 mondial Naomi Osaka (ocupanta locului 17 în clasamentul WTA) s-a calificat marţi, în trei seturi, în turul al doilea al Openului Australiei, transmite News.ro. 

Câştigătoare la Melbourne în 2019 şi 2021, japoneza s-a impus cu 6-3, 3-6, 6-4 în faţa croatei Antonia Ruzic (locul 65).

Cvadrupla câştigătoare a turneelor de Grand Slam va juca în runda următoare împotriva româncei Sorana Cirstea (locul 41), care a început ultimul Open al Australiei din cariera sa la 35 de ani, eliminând-o pe germanca Eva Lys (locul 39).

Intrată pe teren cu o umbrelă albă, o pălărie cu boruri largi şi pantaloni lungi albi, Osaka a disputat marţi primul său meci de Grand Slam de la semifinala de la US Open din septembrie, cea mai bună performanţă a sa într-un turneu major de la revenirea pe circuit la începutul anului 2024, după naşterea primului său copil.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 20
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
Carlos Alcaraz
Modul inedit în care Carlos Alcaraz vrea să sărbătorească primul titlu Australian Open din...
Carlos Alcaraz
Carlos Alcaraz, în finala Australian Open 2026, după cea mai lungă semifinală din istoria...
Arina Sabalenka
Arina Sabalenka, în finala Australian Open 2026, după ce a învins-o pe Elina Svitolina în două...
Hyundai Card Super Match 14 - Jannik Sinner vs Carlos Alcaraz
Jannik Sinner e în semifinale la Australian Open 2026 și țintește al treilea titlu consecutiv...
Te-ar putea interesa și
2026 Australian Open - Day 7
Djokovici s-a calificat în semifinalele Australian Open după ce Musetti a abandonat. Italianul...
Jessica Pegula și Madison Keys
Australian Open 2026: Madison Keys, deţinătoarea trofeului, eliminată în optimi de Jessica...
Novak Djokovici
Novak Djokovici, în sferturi la Australian Open, după retragerea lui Jakub Mensik. Pentru sârb...
Novak Djokovici
Novak Djokovici, victoria cu numărul 400 la un Grand Slam. El a reuşit accederea în optimi la...
Partenerii noștri
Digi24 Ultimul pretext al lui Putin pentru a nu opri războiul împotriva Ucrainei. Ce spune despre un posibil conflict cu Europa
Ultimul pretext al lui Putin pentru a nu opri războiul împotriva Ucrainei...
DigiSport Kylian Mbappe, ”frustrat” de decizia luată de Zinedine Zidane
Kylian Mbappe, ”frustrat” de decizia luată de Zinedine Zidane
PeRoz Trei zodii intră într-o etapă excepțională pe 26 septembrie 2026. Trigonul Soare-Pluto aduce schimbări majore și noroc nesperat
Trei zodii intră într-o etapă excepțională pe 26 septembrie 2026. Trigonul...
Film Now Fiul lui Goldie Hawn, confesiuni despre presiunea de a crește într-o familie celebră: „Mă lupt cu comparațiile și nesiguranța”
Fiul lui Goldie Hawn, confesiuni despre presiunea de a crește într-o...
Digi World "Blestemul vârstei de 35 de ani". Țara în care milenialii sunt deja prea bătrâni pentru unii angajatori
"Blestemul vârstei de 35 de ani". Țara în care milenialii sunt deja prea...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Otilia Bilionera a înflorit după ce s-a căsătorit. Arată superb în costum de baie și radiază lângă soțul ei cu 7 ani mai tânăr
Otilia Bilionera a înflorit după ce s-a căsătorit. Arată superb în costum...
Digi Life A slăbit 25 de kilograme în șase luni fără diete drastice. Tot ce a schimbat a fost felul în care își aranja mâncarea în farfurie
A slăbit 25 de kilograme în șase luni fără diete drastice. Tot ce a...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
oana zamfir vlad craioveanu serban copot
Șerban Copoț, la Digi FM: Reuniunea istorică Animal X la Untold și adevărul despre hitul „Să...
selly
Selly, dezvăluiri la matinalul Digi FM: De ce nu îl aduce pe Eminem la Beach, Please și cât a...
Ultimele știri
Siegfried Mureşan
Siegfried Mureșan a depus la Parlament lista Guvernului și programul de guvernare: „372 de...
Kylian Mbappe of Real Madrid CF is seen in action during the UEFA Champions League 2025/2026 first round day 1 football match between Real Madrid CF and Olympique de Marseille at Santiago Bernabeu Stadium. Final score: Real Madrid CF 2 : 1 Olympique de Ma
Kylian Mbappé s-a accidentat după golul victoriei cu Turcia. Cât va lipsi starul Franței
Lorenzo Lamas şi Heather Locklear/ Foto: Instagram
Dragostea nu are vârstă. Heather Locklear a împlinit 65 de ani. Lorenzo Lamas: „Este singurul...
Siegfried
Siegfried Mureșan prezintă echipa cu care merge în Parlament. Cine sunt miniștrii propuși