Într-un interviu acordat presei italiene, Cristian Chivu s-a destăinuit într-o manieră nouă şi profundă, concentrându-se mai mult asupra stării sale emoţionale şi a activităţii de antrenor decât asupra evenimentelor care i-au marcat cariera de jucător.
"Tata mă trimitea acasă cu tramvaiul după antrenament", şi-a amintit tehnicianul echipei Inter Milano, scrie calciomercato.com, informează Agerpres.
Fostul fundaş a trecut în revistă diverse aspecte ale parcursului său: mai întâi ca jucător, apoi ca antrenor la juniori şi, în prezent, la cârma unei echipe ca Inter. El a împărtăşit diverse anecdote şi detalii inedite, evidenţiind totodată viziunea sa asupra fotbalului şi a vieţii în general.
"Tata mă trimitea acasă cu tramvaiul după antrenament. Cred că era modul lui de a-mi transmite, de a-mi sădi anumite valori. Iar acum, în această etapă a vieţii, sunt convins că acele experienţe mi-au prins bine, pentru că am învăţat să mă descurc singur. Aveam şcoală dimineaţa, aşa că trebuia să folosesc transportul în comun ca să ajung la antrenament la timp şi apoi să mă întorc la şcoală. Deşi avea o maşină la dispoziţie, nu s-a oferit niciodată să mă ducă rapid la şcoală după antrenament. Uneori întârziam, dar reuşeam totuşi să găsesc singur soluţii pentru a respecta programul, orarul şi înţelegerile pe care le aveam cu el", a declarat Chivu.
La întrebarea dacă este mai greu să fii un tată bun sau un antrenor bun, fostul internaţional român a răspuns: "Fără îndoială tată, pentru că este o responsabilitate uriaşă, indiferent de situaţie. Totuşi, nu poţi compara cu adevărat cele două roluri, deoarece îmi tratez jucătorii ca şi cum ar fi propriii mei copii. Desigur, există o diferenţă: ei sunt băieţi, în timp ce eu am două fete, aşa că abordarea se schimbă puţin, tot ceea ce ţine de modul în care relaţionez cu ei se modifică într-o oarecare măsură. Totuşi, în cazul fiicelor mele, am încercat mereu să le insuflu valorile corecte şi să le ofer acel gen de critică constructivă de care cred că are nevoie un adolescent pentru a înţelege anumite lucruri. Este, mai mult sau mai puţin, aceeaşi abordare pe care am adoptat-o când am început să antrenez echipa Under-14. Aveam de-a face cu băieţi de treisprezece ani, care visau să devină fotbalişti, dar care erau încă doar nişte copii. Erau preocupaţi mai degrabă de jocul în sine decât de a-l trata ca pe o profesie serioasă, dacă se poate numi chiar profesie la treisprezece ani şi jumătate."
Chivu s-a referit și la tripla istorică realizată de Inter în sezonul 2009-2010.
"Nu prea am apucat să savurez momentul. A fost mai degrabă o uşurare, având în vedere dificultăţile acelui an. M-am accidentat în ianuarie, am ajuns la operaţie şi m-am confruntat cu incertitudinea, neştiind dacă voi mai putea vreodată să joc fotbal."
"M-am întors repede, după două luni şi jumătate. Am ajuns în finală, am câştigat campionatul, Cupa şi chiar Liga Campionilor. Însă mentalitatea mea era că trebuie să mă alătur echipei naţionale, pentru că aveam acea responsabilitate. Eram şi căpitanul naţionalei şi nu voiam să fiu perceput drept cineva care şi-a luat nasul la purtare. Selecţionerul îmi oferise câteva zile libere, dar am spus: 'Nu, sunt căpitanul echipei; trebuie să mă prezint la fel ca toţi ceilalţi'", a adăugat Chivu.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!
