Acum la Digi FM ZERB FT TY DOLLA SIGN AND WIZ KHALIFA - Location
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Alcoolul va fi interzis pe stadioanele din Arabia Saudită, la Campionatul Mondial de Fotbal din 2034

Ball,On,The,Green,Field,In,Soccer,Stadium.,Ready,For
Cupa Mondială din 2034. Alcoolul va fi interzis pe stadioane. Foto: Shutterstock

Fanii fotbalului din întreaga lume nu vor putea bea bere în tribune la Cupa Mondială din 2034, care va avea loc în Arabia Saudită, potrivit The Guardian.

Citând surse din cadrul FIFA, ziarul englez relatează că organizaţia nu va face presiuni asupra Arabiei Saudite pentru a forţa vânzarea de alcool, într-o ţară care a interzis acest lucru încă din 1952, transmite News.ro. Un singur magazin vinde alcool în Riad, dar numai diplomaţilor nemusulmani şi în condiţii foarte clare.

În timpul Cupei Mondiale 2022 din Qatar, FIFA a încercat totul pentru a introduce vânzarea de alcool pe stadioane. Dar, confruntată cu un refuz de ultim moment din partea autorităţilor din Qatar, organizaţia a trebuit să compenseze pierderile cu sponsorul său AB InBev, oferindu-i un cec de câteva zeci de milioane de lire sterline.

FIFA pare decisă să evite un eşec similar prin anticiparea acestui anunţ. Organismul a fost deja aspru criticat pentru decizia sa de a acorda Cupa Mondială Arabiei Saudite, din motive ecologice şi legate de drepturile omului.

Deţinerea sau consumul de alcool în Arabia Saudită se pedepseşte cu amenzi, închisoare şi chiar expulzarea din ţară pentru străini.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
PETRECEREA LUI DAN T 2025
Petrecerea lui DanT – DJ Mix 2026 – Part 27
valentin chisoceanu serban trimbitasu
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și...
adrian asoltanie web
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață...
marius-popescu-2
Marius Popescu, expert în aviație, avertizează pasagerii: „Vreți să...
Pe aceeași temă
Explozii puternice în capitala Arabiei Saudite/ Foto: X
Explozii puternice în capitala Arabiei Saudite. Elevii și diplomații s-au refugiat în...
Riadul, ținta unui atac cu rachete și drone/ Foto X
Riadul, ținta unui atac cu rachete și drone. Rebelii Houthi revendică loviturile asupra...
sport sports game
Arabia Saudită construieşte „Wimbledonul deşertului” în Qiddiya
Trump Meets President Zelenskyy of Ukraine and European Leaders
Volodimir Zelenski, vizită surpriză în Arabia Saudită. Ce a declarat un responsabil de rang...
Te-ar putea interesa și
kim kardashian lewis hamilton
Lewis Hamilton și Kim Kardashian, surprinși împreună la Tokyo. Pilotul Ferrari are cursă în...
Formula 1 Testing in Bahrain - Day 1
Ce se întâmplă cu Marile Premii de Formula 1 din Bahrain şi Arabia Saudită din aprilie. Forul...
The Prince of Wales Visits Saudi
Prinţul William a vizitat oaza Al-Ula, în ultima zi a călătoriei sale în Arabia Saudită. Fiul...
Pahare de vin, băuturi alcoolice
Arabia Saudită permite rezidenţilor străini cu venituri mari să cumpere alcool
Partenerii noștri
DigiSport Jovo Lukic a vorbit despre plecarea de la "U" Cluj, după 3-4 cu Rapid. Ce a spus despre penalty-ul cerut
Jovo Lukic a vorbit despre plecarea de la "U" Cluj, după 3-4 cu Rapid. Ce...
PeRoz Trei zodii își schimbă viața din temelii până la jumătatea lui noiembrie. Nimic nu va mai fi la fel
Trei zodii își schimbă viața din temelii până la jumătatea lui noiembrie...
Film Now „Doi frumoși!” Scarlett Johansson și Adam Driver, împreună pe covorul roșu la șapte ani de la „Marriage Story”. Și-au lansat noul film
„Doi frumoși!” Scarlett Johansson și Adam Driver, împreună pe covorul roșu...
Digi World Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu nu moare"
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Taylor Swift și Travis Kelce, prima toamnă ca soț și soție. Imagini romantice dintr-o zi obișnuită în NYC
Taylor Swift și Travis Kelce, prima toamnă ca soț și soție. Imagini...
Digi Life Cât timp poți păstra alimentele în congelator? Greșeala care le poate schimba gustul și textura
Cât timp poți păstra alimentele în congelator? Greșeala care le poate...
pelerinaj sf parascheva (1)
Peste 10.000 de pelerini stau în ploaie la Iași, la coadă pentru moaștele...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
Lewis Hamilton/ Getty Images
Lewis Hamilton, probleme după Marele Premiu de la Singapore. Pilotul Ferrari a ajuns la...
US economists Hall and Woodford win 2026 Nobel Prize for Economics
Premiul Nobel pentru Economie 2026 a fost câștigat de profesorii Robert Hall şi Michael...
grindeanu
Sorin Grindeanu, despre alegerile anticipate: „Vom porni un joc de domino, care nu va putea fi...
meteo (8)
Meteorologii anunță vreme mai rece decât normalul perioadei. Ploi în mai multe zone din țară...