Acum la Digi FM Alex și Antonia RIHANNA - Take a bow
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Situaţie de urgenţă într-un bloc din Tulcea. Podeaua unui apartament de la parter s-a surpat 

Bucharest,,Romania,-,10.07.2022:112,Emergency,Number,On,A,Fire,Fighter
Pompieri, SMURD. Shutterstock

Mai multe echipaje de intervenţie au fost direcţionate, miercuri seară, către un bloc din Tulcea, unde podeaua unui apartament de la parter s-a surpat. Deocamdată, nu se cunosc împrejurările producerii incidentului.

”În urmă cu puţin timp, pompierii militari au fost solicitaţi să intervină pentru gestionarea unei situaţii  produsă într-un apartament situat la parterul unui bloc de locuinţe din municipiul Tulcea. Potrivit apelului, într-una dintre încăperile locuinţei s-a surpat podeaua, existând riscul ca structura afectată să pună în pericol persoanele aflate în apropiere”, a transmis, miercuri seară, ISU Tulcea, potrivit News.ro.

Sursa citată a precizat că spre locul intervenţiei s-au deplasat de urgenţă o autospecială de stingere şi un echipaj SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Tulcea.

”La sosire, salvatorii au constatat că surparea nu a provocat victime, iar locatarii se aflau în siguranţă”, a mai transmis sursa citată. 

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
zapada, padure, ger, iarna
Zăpadă de Crăciun și în orașe, nu doar la munte? Ce spun meteorologii...
Pe aceeași temă
Bucharest,,Romania,-,10.07.2022:112,Emergency,Number,On,A,Fire,Fighter
Explozie într-un bloc din Târgoviște. O femeie de 56 de ani a ajuns la spital, iar opt...
Bloc în sectorul 6 din București
Structura de rezistenţă a blocului din Drumul Taberei nu a fost afectată. Locatarii au revenit...
Deadly Gas Explosion Hits Residential Building in Bucharest, Romania
Lucrările de punere în siguranţă a blocului din Rahova încep luni, anunță Primăria Capitalei
drona galati 2026-05-29-3000
Structura blocului lovit de dronă la Galați nu a fost afectată. Locatarii se pot întoarce în...
Te-ar putea interesa și
Parchetul General, ÎCCJ
Parchetul General preia ancheta în cazul dronei rusești care a lovit un bloc în Galați
Deadly Gas Explosion Hits Residential Building in Bucharest, Romania
Ciprian Ciucu a semnat contractul de punere în siguranţă a blocului care a explodat în...
Bucharest,,Romania,-,October,18,,2022:,Romanian,Firefighters,(pompieri),During
Incendiu la un apartament situat la ultimul etaj al unui bloc din apropierea Gării de Nord. O...
Explozie într-un apartament din Caracal/ Foto: ISU Olt
Explozie într-un apartament din Caracal, cu mai multe locuințe afectate. 25 de persoane au...
Partenerii noștri
Digi24 De ce vrea PSD reorganizarea administrativ-teritorială a României. Explicațiile eurodeputatului care conduce grupul de lucru din partid
De ce vrea PSD reorganizarea administrativ-teritorială a României...
DigiSport UEFA a decis arbitrul de la România - Polonia! Încă alte 5 întâlniri cu români
UEFA a decis arbitrul de la România - Polonia! Încă alte 5 întâlniri cu...
PeRoz Te-ai născut într-una dintre aceste zile? Numerologia spune că ești protejat de karmă și atragi norocul
Te-ai născut într-una dintre aceste zile? Numerologia spune că ești...
Film Now Mușchii lui Wolverine nu au dispărut! Hugh Jackman, ca desprins din Baywatch, la bustul gol pe plajă, sub privirile iubitei
Mușchii lui Wolverine nu au dispărut! Hugh Jackman, ca desprins din...
Digi World Cum trebuie să gătești broccoli ca să nu-i pierzi beneficiile. Trucul simplu pe care puțini îl cunosc
Cum trebuie să gătești broccoli ca să nu-i pierzi beneficiile. Trucul...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM "M-a sărutat pasional, mi-au căzut foile din mână. Nu știam cine era". Un actor de top, surprins de Madonna la un casting de film
"M-a sărutat pasional, mi-au căzut foile din mână. Nu știam cine era". Un...
Digi Life Adio, apă! O nouă tehnologie stinge incendiile cu unde sonore. Cum funcționează sistemul
Adio, apă! O nouă tehnologie stinge incendiile cu unde sonore. Cum...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
mihai stoica (1)
MM Stoica pleacă de la FCSB după aproape două decenii. Gigi Becali a confirmat despărțirea...
Călin Georgescu
Călin Georgescu, trimis în judecată în dosarul de înșelăciune. E în arest preventiv din 29...
numărul 13
Vineri, 13, superstiții, legende și un nume special pentru frica de această zi. Cum a ajuns să...
1560x1060px_comunicat(DIGIFM) (8)
11 ani de Digi FM, sărbătoriți cu un matinal de colecție, în direct de la Art Safari