Acum la Digi FM JUSTIN BIEBER - Sorry
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Sentința în dosarul lui Darius Vâlcov a fost amânată. Fostul ministru e acuzat de instigare la dare de mită

valcov

Judecătorii Tribunalului Gorj au amânat pronunțarea soluției în dosarul lui Darius Vâlcov. Fostul ministru al Finanțelor este acuzat de instigare la dare și luare de mită. 

Astăzi (luni, n.r.) au avut loc dezbaterile, iar magistrații au decis ca sentința să fie anunțată pe 13 iulie.

Vâlcov a rămas fără unul dintre cei trei avocați, înainte de dezbateri. Soția lui Toni Greblă a decis să nu îl mai reprezinte. Mihaela Greblă a reziliat contractul cu clientul său după aproximativ un an, din cauza neînțelegerilor cu ceilalți doi avocați, care ar fi cerut de mai multe ori amânarea cauzei.

La termenul de azi s-a prezentat în fața instanței și Darius Vâlcov, însă nu a făcut declarații presei.

Procurorii spun că fostul ministru ar fi mituit un funcționar din cadrul Oficiului de Cadastru. În același dosar sunt trimise în judecată alte trei persoane.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
zapada, padure, ger, iarna
Zăpadă de Crăciun și în orașe, nu doar la munte? Ce spun meteorologii...
Pe aceeași temă
Davis
Sentință în cazul uciderii lui Tupac Shakur: 40 de ani de închisoare pentru fostul lider...
ilie bolojan, congres pnl
Curtea de Apel București anulează decizia lui Ilie Bolojan de înființare a Comitetului pentru...
protest 10 August 2018
"Când sună Lia, România onestă iese în stradă să apere democraţia". Protest în Piața...
vlad voiculescu ID88230_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Vlad Voiculescu sesizează CE privind achitările din dosarul '10 August' și hotărârea CSM cu...
Te-ar putea interesa și
Darius_Valcov
Fostul ministru al Finanțelor, Darius Vâlcov, va fi eliberat condiționat din închisoare...
Referendum: Aperti I Seggi, Si Vota Oggi E Domani
Italienii sunt chemaţi la urne pentru un referendum foarte controversat privind reforma...
Inspecția Judiciară, CSM
Consiliul Superior al Magistraturii, apel către Guvern: "Nu pensiile blochează justiţia. Lipsa...
Marius Voineag
Marius Voineag, procurorul șef al DNA, dă vina pe Parlament pentru prescrierea a sute de...
Partenerii noștri
Digi24 Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump...
DigiSport Marta Kostyuk – Coco Gauff ACUM, DGS 4. Jessica Pegula–Linda Noskova, 23:30, DGS 2. Continuă Turneul Campioanelor!
Marta Kostyuk – Coco Gauff ACUM, DGS 4. Jessica Pegula–Linda Noskova...
PeRoz Mercur iese din retrograd și ia cu el toată nefericirea. Două zodii care revin la viață din 13 noiembrie 2026
Mercur iese din retrograd și ia cu el toată nefericirea. Două zodii care...
Film Now Test crucial pentru Johnny Depp. Ce salariu a primit actorul pentru filmul care l-ar putea readuce în elita Hollywoodului
Test crucial pentru Johnny Depp. Ce salariu a primit actorul pentru filmul...
Digi World Ce aduci pe tălpile pantofilor fără să-ți dai seama. De ce nici să stai desculț în casă nu e sănătos
Ce aduci pe tălpile pantofilor fără să-ți dai seama. De ce nici să stai...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM "M-a sărutat pasional, mi-au căzut foile din mână. Nu știam cine era". Un actor de top, surprins de Madonna la un casting de film
"M-a sărutat pasional, mi-au căzut foile din mână. Nu știam cine era". Un...
Digi Life Adio, apă! O nouă tehnologie stinge incendiile cu unde sonore. Cum funcționează sistemul
Adio, apă! O nouă tehnologie stinge incendiile cu unde sonore. Cum...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
F1 Grand Prix of Mexico
E campion mondial de Formula 1 la numai 20 de ani, dar Kimi Antonelli dă asigurări că e "și...
Alexandru Stoica
Ministrul Dezvoltării anunță impozite reduse cu până la 50% pentru localitățile care aleg...
mihai stoica (1)
MM Stoica pleacă de la FCSB după aproape două decenii. Gigi Becali a confirmat despărțirea...
Călin Georgescu
Călin Georgescu, trimis în judecată în dosarul de înșelăciune. E în arest preventiv din 29...