Acum la Digi FM USHER - U remind me
Vrei să asculți mai ușor? Descarcă aplicația Digi FM

Regele Charles și Regina Camilla, aclamați de mii de oameni la Londra. Prințul Louis a avut o apariție diferită față de anii trecuți

Trooping the Colour 2026/ Profimedia
Trooping the Colour 2026/ Profimedia

Mulţimi de oameni s-au adunat în centrul Londrei, sâmbătă, pentru ceremonia „Trooping the Colour”, organizată pentru a marca oficial ziua de naştere a Regelui Charles al III-lea, care, calendaristic, este în noiembrie.

Parada este unul dintre cele mai mari spectacole regale şi militare ale anului, culminând cu un survol al formaţiei Red Arrows (echipa de acrobaţie a forţelor regale), care a fost urmărit de membrii familiei regale de la balconul Palatului Buckingham, relatează BBC.

Alături de rege şi regină s-au aflat prinţul şi prinţesa de Wales împreună cu copiii lor. Prinţul Louis a fost, uneori, cel care a furat atenţia, dar, spre deosebire de anii trecuţi, când făcea deliciul presei cu grimasele sale, băiatul acum în vârstă de opt ani s-a comportat exemplar, discutând cu părinţii săi în timp ce avioanele zburau deasupra lor.

Momentul de pe balcon rămâne o amintire a continuităţii regale, cu regele Charles stând alături de doi viitori monarhi, prinţul William şi prinţul George, relatează News.ro.

Sub un soare strălucitor, regele şi regina au călătorit într-o trăsură decapotabilă, trecând pe lângă miile de oameni care se aflau pe Mall, de-a lungul traseului de la Palatul Buckingham până la esplanada Horse Guards Parade. Regele Charles şi regina Camilla au mers într-o trăsură Ascot Landau, care a fost achiziţionată în timpul domniei reginei Victoria.

Citește și: De ce prințul William nu a călătorit alături de Kate Middleton și copiii lor la Trooping the Colour 2026. Rolul special pe care l-a avut în timpul paradei

Ce este Trooping the Colour

Titlul "Trooping the Colour" provine de la "Colours" - numele dat steagurilor care reprezintă diferitele regimente din Armata Britanică. Evenimentul include peste 1.400 de membri ai forţelor armate, precum şi 200 de cai şi 400 de muzicieni.

În fiecare an, sunt prezentate steagurile unui regiment diferit, anul acesta fiind rândul Gărzii Grenadierilor.

Călare, în parada militară, alături de alţi doi colonei regali, s-au aflat Prinţul de Wales, Prinţesa Regală şi Ducele de Edinburgh, în timp ce Prinţesa de Wales îi urma într-o trăsură împreună cu cei trei copii ai săi.

Regele a purtat uniforma Gărzii Grenadierilor, pe care se afla monograma reginei Elizabeth a II-a. De asemenea, a purtat o serie de medalii, de la Medalia de Încoronare a Reginei Elizabeth a II-a (1953) până la Medalia Jubileului de Platină (2022).

Regina Camilla este colonel al Gărzii Grenadierilor, înlocuindu-l pe Andrew Mountbatten-Windsor după ce acesta a renunţat la afilierile şi patronajele sale militare în 2022. Regina a purtat o uniformă roşie a Gărzii Grenadierilor, creată de Fiona Clarke, cu o beretă neagră cu pană albă şi o insignă de şapcă a Gărzii Grenadierilor, creată de Phillip Treacy.

Trooping the Colour 2026/ Profimedia

Sublocotenentul Alec Goschen a fost purtătorul de steag, soldatul care a purtat steagul Gărzii Grenadierilor la Horseguards. Era uşor de remarcat, având o înălţime de 2 metri, dar ajungând la 2,6 metri cu coiful său din blană de urs.

După paradă, regele a fost întâmpinat cu un salut regal şi 41 de salve de tun trase de Trupa Regală de Artilerie Ecvestră a Regelui.

Apoi a efectuat o inspecţie a trupelor, iar steagul regimentului a fost purtat prin rândurile gărzii de infanterie.  Regele şi-a condus garda înapoi la Palatul Buckingham, unde a avut loc un alt salut.

Red Arrows își reduce flota

Parada aeriană a fost urmărită de membrii familiei regale de la balconul Palatului Buckingham, într-o ocazie istorică pentru Red Arrows.

În luna mai, s-a anunţat că Red Arrows, cunoscută oficial sub numele de Royal Air Force Aerobatic Team, va începe să zboare cu un număr mai mic de avioane pentru majoritatea demonstraţiilor sale, în încercarea de a conserva flota învechită. Cu toate acestea, formaţia de nouă avioane a fost păstrată pentru evenimentele de sâmbătă, precum şi pentru ceremoniile de marcare a 250 de ani de la fondarea Statelor Unite, care va avea loc luna viitoare.

După aceea, Red Arrows va zbura cu doar şapte avioane.

Pentru pasionaţii de regalitate, Trooping the Colour este o adevărată mină de aur. Fără jubilee, fără nunţi regale fastuoase şi fără sărbători naţionale majore la orizont, parada este un moment cheie în anul regal.

Corrigan Gommenginger a călătorit din Seattle, SUA, pentru a vedea Trooping the Colour, ocupându-şi locul pe Mall la ora 4 dimineaţa. "Iubesc familia regală", a spus el. "Ei fac lucruri minunate pentru ţară. Fac lucruri bune pentru umanitate şi pentru lume", a mărturisit spectatorul.

Totuşi, protestatarii antimonarhici din grupul de campanie Republic se aflau şi în mulţime, manifestând de-a lungul bulevardului The Mall. Aceştia au fost deosebit de zgomotoşi pe măsură ce procesiunea de trăsuri regale trecea, strigând "Jos Coroana" şi "Nu eşti regele nostru" şi fluturând imagini cu Andrew Mountbatten-Windsor.

Trooping the Colour este o sărbătoare a zilei de naştere oficiale a regelui. Ziua de naştere reală a regelui Charles este 14 noiembrie, dar monarhii au marcat de-a lungul istoriei şi o zi de naştere oficială pentru evenimentele publice organizate vara, când vremea este, în general, mai bună. Accentul la acest eveniment este întotdeauna pus pe precizia militară şi unitatea regală, care se manifestă cel mai evident în momentul apariţiei la balcon.

Trooping the Colour 2026/ Profimedia

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația Digi FM
Recomandări DigiFM
NN_ed2_thumbnail_3_AVEM_tot_ce_ne_trebuie
Colectiv, 11 ani mai târziu: am învățat ceva? Plus Maradona, Becali...
oana zamfir vlad craioveanu antonia alex velea
Antonia și Alex Velea dau cărțile pe față: Avem acces necondiționat...
oana zamfir grasu xxl nicole cherry
Nicole Cherry și Grasu XXL aduc moștenirea Mariei Tănase la Digi FM...
zapada, padure, ger, iarna
Zăpadă de Crăciun și în orașe, nu doar la munte? Ce spun meteorologii...
Pe aceeași temă
King Charles III And Queen Camilla Visit Antigua and Barbuda
„Unde e umbrela?” Regele Charles, udat „până la piele” de o ploaie torenţială în Antigua şi...
Royal visit to Aberfan Memorial Garden and Aberfan & Merthyr Vale Community Centre to mark the 60th anniversary of the Aberfan disaster, Merthyr Tydfil, Wales, UK - 21 Oct 2026
60 de ani de la tragedia din Aberfan. Regele Charles, apariție rară alături de regina Camilla...
Prințesa Diana și prințul Charles/ Profimedia
Charles „părea euforic” după moartea Dianei, susține fratele acesteia într-o carte...
Passport Index 2023
EI sunt singurii trei oameni din lume care nu au nevoie de pașaport pentru a călători. De ce...
Te-ar putea interesa și
King Charles III and Queen Camilla State Visit To The Vatican
Ce a simțit regina Camilla după ce a aflat că regele Charles are cancer: „Îmi doream atât de...
King Charles III Attends A Natur
Regele Charles, declarat mort de un post de radio britanic. Un angajat a difuzat fișierele...
Prințesa Eugenie a devenit mamă pentru a treia oară/ Foto: Instagram
Familia Regală Britanică are un nou membru. Prințesa Eugenie a devenit mamă pentru a treia...
Printul Harry și Meghan Markle
„S-a transformat într-un coșmar”. Ce s-ar fi întâmplat la reuniunea dintre Meghan, Harry și...
Partenerii noștri
Digi24 Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut...
DigiSport Sabalenka - Muchova, ACUM DGS2. Andreeva - Svitolina, 23:30, DGS2. Programul zilei a doua la Turneul Campioanelor
Sabalenka - Muchova, ACUM DGS2. Andreeva - Svitolina, 23:30, DGS2...
PeRoz A slăbit mult și a vrut să-și doneze hainele, dar a fost refuzată. Oana Roman, indignată: "În condițiile în care știau cine sunt"
A slăbit mult și a vrut să-și doneze hainele, dar a fost refuzată. Oana...
Film Now Michael Douglas, alături de „comorile” lui la gala „Art of Freedom”. Carys și Dylan, cum nu se poate mai mândri de tatăl lor
Michael Douglas, alături de „comorile” lui la gala „Art of Freedom”. Carys...
Digi World De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire tulburătoare din cercetări pe mumii
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia...
Stirile Kanal D O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o șoferiță care consumase alcool
O mireasă a murit chiar în noaptea nunții, după ce a fost lovită de o...
ProFM Katy Perry ar urma să „dezvăluie secrete despre căsătoria ei întunecată cu Russell Brand”. Posibil într-o carte sau într-un documentar
Katy Perry ar urma să „dezvăluie secrete despre căsătoria ei întunecată cu...
Digi Life Ce rol are consumul de fructe asupra adolescenților. O porție suplimentară poate face diferența
Ce rol are consumul de fructe asupra adolescenților. O porție suplimentară...
Ultimele știri din matinal
oana zamfir doina lemny vlad craioveanu
Doina Lemny demitizează legendele despre Brâncuși: „Maria Tănase nu a fost iubita lui”
oana zamfir emilian oprea adela popescu vlad craioveanu
Adela Popescu, despre ce contează cel mai mult într-o căsnicie: „Să mă înțeleagă cum îl...
oana zamfir mircea bravo vlad craioveanu
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au...
oana zamfir vlad craioveanu mikey hash
De la milionar pe YouTube, la navigator pe ocean. Mikey Hash, dezvăluiri la Digi FM despre...
Ultimele știri
emil mitrache americanu
Îl mai știi pe Americanu’ din "La Bloc"? A fost la un pas de moarte, iar acum are o meserie...
Judo - Olympic Games Paris 2024: Day 7
Teddy Riner candidează la preşedinţia Franţei: „Lupta a făcut mereu parte din mine”, transmite...
Bucharest, Romania. 19th Oct, 2026: Sorin Costreie, proposed by prime minister-designate Luca Niculescu for the position of Minister of Education and Research, is heard in the specialized committees of the Senate and the Chamber of Deputies at the Romania
Ministrul Costreie: „Nu putem să avem o educaţie de calitate fără un mediu educaţional sigur...
oana zamfir vlad craioveanu medeea marinescu
Medeea Marinescu: „Cel mai greu rol este cel de mamă, e și cel cu care mă mândresc cel mai...